Cred ca, sub o forma sau alta, chestiunea asta cu banii pe care Guvernul Nastase i-a dat presei sub forma de publicitate intereseaza pe toata lumea. Dintr-un motiv simplu: cumpararea bunavointei sau a duplicitatii media a facut parte dintr-o strategie mai vasta a PSD.

Structurile mafiote au fost construite si prin tacerea complice a unor jurnalisti sau prin subtilitatea atacurilor din presa - reglaj fin al discursului pseudo-justitiar suprapus peste un cinism profesional adus aproape de perfectiune. Mai cred ca, fara duplicitatea acestor jurnalisti, insusi PSD ar fi guvernat altfel.

Tocmai de aceea, initiativa lui Tariceanu de a face publice sumele pompate in presa de fosta Putere si de a reglementa trans-parenta cumpararii de reclama ar fi meritat sa fie salutata. Lucrurile nu stau insa chiar astfel, si asta o dovedeste pozitia lui Cristian Tudor Popescu, exprimata intr-o maniera previzibila, alaltaieri, la TVR.

N-ar fi trebuit sa surprinda pe nimeni ca CTP s-a aruncat inca din primele secunde asupra premierului, care a facut prea mult caz din povestea asta cu reclama. In definitiv, vorbea seful ziarului care a beneficiat cel mai mult de ea. Simultan insa, il auzeam pe presedintele Clubului Roman de Presa - omul care chiar stie cita toxicitate a produs in presa aceasta politica a Guvernului Nastase.

Obisnuiti, ca si in cazul lui Ion Iliescu, sa devenim atenti cind deschide C.T.P. gura, dar sa auzim numai ce nu vrea sa spuna, am urmarit argumentele pe care seful CRP incerca sa-si intemeieze furia. Iata de ce nu are el dreptate. C.T.P.

spune ca nu e treaba lui sa stabileasca daca zecile de milioane de euro ajunsi la presa sub forma de reclama au reprezentat publicitate politica facuta cu bani publici. Argumentul e fals: si un contabil incepator stie ca sumele plasate tuterilor sefi peste publicatii de trei lei sint bani auncati pe fereastra. Nu doar ca C.T.P.

stia acest lucru, dar pe tacerea unora ca el s-a si bizuit PSD cind a folosit aceasta virtelnita.

Cu cine insa ar mai fi impartit C.T.P. onoarea la CRP, daca Horia Alexandrescu, de pilda, ar fi fost lasat fara subventie mascata? Nu mai punem la socoteala faptul ca ziarul pe care-l conduce a sarit in sus pentru fraude mult mai mici si pentru proaste obiceiuri care produc indeobste prejudicii mai neinsemnate.

Revenind din sant la drum, seful ziaristilor a admis ca, da, e bine sa se verifice raportul dintre mita politica si tirajele beneficiarilor, pentru ca acolo, la tirajele mici, se rezuma toata problema. Si acest argument e fals.

Lasind la o parte faptul ca a fost nevoie ca PSD sa piarda alegerile ca sa-l putem auzi pe presedintele CRP denuntind aceasta anomalie, nici macar chestiunea tirajului mic nu e relevanta: „Evenimentul zilei", bunaoara, a avut si tiraj, si profil de cititor.

Altul a fost insa criteriul pe care bulina rosie nu l-a indeplinit. „Acest tip de publicitate exista, piata de publicitate e o adevarata jungla in care se lupta ziarele" - explica seful de la „Adevarul", incercind s-o cirmeasca spre „biznis".

Da, acest tip de publicitate, din pacate, exista, institutii de stat - cum sint Electrica sau CFR - care au monopol au cheltuit sume uriase pe reclama, dar un sef de gazeta trebuia sa se intrebe - oare de ce-mi dau mie astia atitia bani publici in mod inutil? - iar seful ziaristilor isi putea pune si el problema - de ce dau astia atitia bani unora si atitia altora, ce va ramine din

profesionalismul sistemului roman de presa dupa ce acesti bani toxici vor fi corodat orice urma de intransigenta fata de guvern?

Inainte ca moderatorul sa-si fi incheiat emisiunea, C.T.P. a mai facut un zigzag, in tentativa de a iesi cu bine din problema. S-a mai ratoit o data la Tariceanu, care, in loc sa vada de prioritatile Guvernului, abordeaza cu prea mare tambalau chestiunea reclamei.

In urma cu un an insa, cind in presa a aparut documentul din care reiesea ca Nastase cerea sa supervizeze personal contractele de publicitate, seful CRP n-a indraznit sa-i ceara premierului, in numele Clubului, sa vada de prioritatile tarii si nu sa se amestece in afacerile ziarelor. In fine, un adevar general i-a scapat domnului C.T.P.

, pe ultimele secunde ale emisiunii: reglementarea reclamei de la stat nu rezolva problemele de fond ale presei. Intr-adevar, nu le rezolva: cei care au probleme mai grave decit reclama guvernamentala sint bine-mersi in CRP.

Umblind prin tara si intilnindu-ma, in fiecare luna, cu jurnalisti din provincie, ramin perplex de fiecare data cind convingerea mea ca se poate face totusi presa de calitate se izbeste de scepticismul celor care au apucat sa treaca macar printr-o campanie electorala. Singe pe pereti.

Vorbesti despre responsabilitatea relatarii jurnalistice, iar junii ziaristi te privesc ca si cum le-ai povesti ca bebelusii vin pe lume adusi de barza, cind ei stiu bine ca lucrurile stau, in cel mai bun caz, altfel, daca nu cumva copilul se naste dupa un viol. In tara.

Iar la Bucuresti, atunci cind fomistii publicitatii de stat nu se bat in vazul lumii pe grauntele aruncate de guvern, directorii de opinie, „de constiinta" stiu sa treaca la registrul „civilizat": intelegerile, ca intre oameni de afaceri, cu ministrii imparati peste bugetele publice. Cum deci sa nu se enerveze cind vine vorba de bolile sistemului, tocmai domnul Popescu?

De fapt, dupa emisiunea de la TVR despre reclama de la stat, e greu sa te hotarasti daca problema asta ridicata de Tariceanu poate insemna ceva din punctul de vedere al CRP. Si asta pentru ca, urmarind prestatia in zigzag a lui C.T.P., e greu sa te hotarasti pe cine asculti.

Pe redactorul-sef al ziarului „Adevarul", cu interese foarte precise cind e vorba de reclama de la monopolistii politici? Sau pe C.T.P., presedintele Clubului Roman de Presa, ajuns o serparie de interese la fel de precise si pe care nu e bine sa le tulburi adoptind o pozitie transanta? Sau, poate, pe un alt C.T.P.

- creatura din pixeli, obsedata de imagine, un fel de Iacobov al opiniei teleportat de pe un post TV pe altul, ca sa te convinga care e interesul primilor doi? Sau, poate, omul, putin si cabotin, strigind ca, in privinta reclamei guvernamentale, primii trei au dreptate?

Or fi avind. Dar e o dreptate perfida. E dreptatea diavolului, caruia, la mii de metri sub pamint, nu-i mai ramine de facut decit sa te convinga de certele efecte terapeutice ale catranului.