Liderii grupurilor parlamentare ai PNL, PD, PUR si UDMR au convenit sa modifice regulamentul Camerei Deputatilor, astfel incat presedintele acestei institutii sa poata fi revocat de majoritatea deputatilor, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu.

El a refuzat insa sa precizeze cum va fi ocolita decizia Curtii Constitutionale care a apreciat ca presedintii Camerei si Senatului nu pot fi schimbati decat la initiativa grupurilor parlamentare care i-au propus pentru aceste functii. In consecinta, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu nu ar putea fi revocati decat la solicitarea grupurilor PSD.

Nicolaescu a mai spus ieri ca s-a discutat cu profesori universitari, iar regulamentul va fi modificat astfel incat sa nu mai poata fi "intors" printr-o decizie a Curtii.

Purtatorul de cuvant al PNL a mai anuntat ca in sedinta de miercuri seara a Consiliului National de Coordonare a Aliantei PNL-PD s-a cazut de acord si ca regulamentul Camerei sa fie schimbat astfel incat presa sa aiba acces la toate lucrarile comisiilor parlamentare, exceptand cele la care se discuta informatii clasificate.

In prezent, ziaristii sunt primiti la lucrarile unor comisii doar daca majoritatea parlamentarilor voteaza sa ii accepte. Nicolaescu a spus ca Alianta D.A. doreste ca lucrarile comisiilor sa fie deschise tuturor cetatenilor interesati sa asiste, si nu doar presei.

Pentru a pregati toate aceste propuneri de modificare a regulamentului Camerei, parlamentarii Aliantei PNL-PD vor cere decalarea termenului de depunere a amendamentelor la regulament de la 19 martie la 31 martie.

Adrian Nastase nu se da dus decat mort de la presedintia Camerei Deputatilor

Adrian Nastase a afirmat, ieri, ca schimbarea sa de la presedintia Camerei Deputatilor nu se poate face decat in situatii exceptionale, pentru ca mandatul constitutional in fruntea forului legislativ este de 4 ani. "Presedintele Camerei Deputatilor este ales pe patru ani.

Se poate pune problema inlocuirii in situatii cu totul exceptionale, cum ar fi decesul", a explicat Adrian Nastase, apropiindu-se surprinzator de mult de viziunea doctrinara a lui Ion Iliescu, care a declarat ca "nu iese din politica decat cu picioarele inainte". Adrian Nastase a mai adaugat ca, aducand vorba despre incetarea mandatului prin deces, nu s-a referit la o persoana anume.

"Decesul se poate intampla oricui. Eu am explicat de ce un mandat de 4 ani poate sa se intrerupa datorita unor fenomene paranormale", a precizat liderul PSD.