Grupul austriac Lasselsberger, proprietarul producatorilor de placi ceramice Sanex Cluj si Lasselsberger SA, fosta companie Cesarom Bucuresti, doreste sa intre pe piata romaneasca si cu celelalte doua divizii, din domeniile materialelor de constructii, respectiv materii prime - balastiere si cariere. "Vor intra in Romania si celelalte doua divizii ale grupului.

Divizia Lasselsberger Building Materials va deveni producator pe piata romaneasca", a declarat, ieri, Fordos Geza, directorul general al Lasselsberger SA. El nu a precizat cand va fi pusa in aplicare strategia grupului austriac si nici daca sunt vizate investitii de tip green-field sau achizitionarea unor companii.

Geza a precizat ca grupul importa si distribuie in Romania, in parteneriat cu compania Knauf, placi de gipscarton. Lasselsberger a preluat in 2004 cei mai importanti producatori de placi ceramice din Romania, Sanex si Cesarom. Tot la finele anului trecut, Cesarom a achizitionat sectia de placi ceramice a companiei Mondial Lugoj, al treilea producator de pe piata interna.

Ulterior, Cesarom si-a schimbat denumirea in Lasselsberger SA.