Murgeanu: "Nici portar interimar nu mai vreau!"

de Magda Spiridon, Mihai Mitrica     Evenimentul Zilei
Vineri, 18 martie 2005, 0:00



Spune ca a slabit 40 de kg in doua luni si jumatate de interimat. Mobilul ii suna din doua in doua minute. Are doua calculatoare pe birou - unul conectat la reteaua primariei si unul "de acasa, ca e mai bine". A ramas in biroul lui de viceprimar, pentru ca "oricum trebuia sa ma mut din biroul primarului general in scurt timp".

Ii spune "ba" lui Vanghelie si evita sa se pronunte asupra primarilor de sector ai Aliantei. Face sport de doua ori pe saptamina si nu vrea sa spuna daca este mason sau nu. E viceprimarul general cu atributii de primar general interimar Razvan Murgeanu.

- In mai putin de o luna ramineti fara functie. Va pare rau ca plecati?
- N-o sa fiu somer, ramin pe functia mea, de viceprimar. De fapt eu asta si sint: viceprimar general cu atributii de primar general interimar. Si in nici un caz nu-mi pare rau ca n-o sa mai fiu primar!

- De ce? E multa munca?
- Nu neaparat; postura de interimar nu-mi place. Nici portar interimar nu mai vreau sa fiu.

- Atunci de ce n-ati candidat?
- Pentru ca nu sint un om politic. Nu stiu sa fac politica si nici nu-mi place. Sint membru al unui partid politic (Partidul Democrat - n.r.) inca de la infiintarea lui pentru ca am crezut ca echipa tinara de pe vremea aia - niste oameni care nu aveau fete de comunisti, facusera facultati, nu de alea muncitoresti, pe puncte - am crezut ca ma reprezinta.

Eu n-am fost membru de partid datorita unei intimplari: in anul in care urma sa fiu primit in partid am fost numit seful de practica la Riul Mare, ca am facut "Hidrotehnica". Noi nu trebuia sa facem munca fizica, aveam de intocmit tot felul de caiete si hirtii...

Ei, acolo aveam niste negri cu noi si, dupa un sprit monumental - de doua nopti -, ne-am dus la punctul de lucru unde idiotul de inginer - care avea impresia ca daca sintem din Bucuresti sintem si puturosi - ne-a pus sa dam la lopata.

Noi am luat niste lanturi, le-am pus negrilor lanturi la picioare - cu voia lor, bineinteles, ca era banc - si am mers cu ei desculti si inlantuiti la santier sa dam la lopata. Inginerul s-a apucat de a sunat toata conducerea facultatii de Hidrotehnica, sa ma dea afara pentru rasism. Am scapat pina la urma, dar nici membru de partid nu m-au mai facut.

"La Vanghelie, educatia e o problema"

- Cum v-ati inteles cu primarii de sector?
- De asta nu-mi place sa fiu interimar, pentru ca interimarul nu e ales, e numit. Eu de aia nici nu m-am mutat in biroul primarului general; trebuia sa stau linistit cit timp eram interimar, sa nu fac valuri. Din cauza ninsorii de anul asta, a trebuit sa ies din hibernare, sa fac niste declaratii, ca opresc circulatia, ca nu stiu ce... Asa am si suparat multa lume, inclusiv de la mine din partid.

- Cu ce primarie de sector nu v-ati inteles?
- Cu toata lumea m-am inteles la fel. Inclusiv cu Vanghelie; il sunam noaptea si ii spuneam: "Ba, scoate sararitele, ca-i groasa, avem pod de gheata pe nu stiu unde". Si asculta, sa stiti.

- I-ati mai dat amenda aia?
- I-am dat-o, ce sa fac. I-am si zis: "Ma, ti-am spus sa nu mai pui atita sare? De ce n-ai cumparat clorura de calciu?" Deszapezirea nu se face cum vrei tu, este un comandament si primarul este seful lui si decide, conform legii, ce folosesti, cu ce dai pe jos. Daca tu esti pe linga subiect, e alta discutie, e dovada de "less brain" ("creier putin").

- Cu cine tineti in cursa pentru Primarie?
- Cu Videanu, evident.

- Ati zis ca va mutati din Bucuresti daca o sa cistige Vanghelie.
- Ei, asta-i. N-o sa cistige Vanghelie, va spun eu. Din pacate, sansele sint aproximativ egale. In nici un caz nu-l subestimez pe Vanghelie, are o siretenie, un anumit simt de asta ancestral, stie unde sa se duca. Unde vede o fisura se duce pe ea.

- Si Videanu?
- Videanu priveste lucrurile foarte dogmatic. Eu am avut o revelatie cu el saptamina trecuta. Din punct de vedere financiar, e mult peste mine. E un foarte bun om de afaceri. Ca dovada eu, dupa ce am primit bugetul, am stat aici o zi si-o noapte sa-i gasim prioritatile.

Investitiile, strazile si pasajul

- Si care sint primele trei prioritati?
- Investitiile, si ma refer aici la parking, la strazi si la pasaj.

- Vanghelie a zis ca, daca va iesi primar, va face referendum pe problema pasajului...
- E o timpenie! Pasajul nu l-a inventat Basescu, e o aberatie. Pe Vanghelie daca il intrebati ce e ala referendum, o sa spuna ca "se refera la ceva", eventual... La Vanghelie, educatia e o mare problema. Ca trebuie sa o caute, pe sub birou, pe afara, nu stiu...

- Pai Videanu daca va iesi primar va lucra cu Vanghelie...
- Stiti cum vorbesc cu el? "Bai, Mariane! Las-o dracului, ca nu facem politica... Hai sa facem aia, sa-ti arat ce avem de facut".

- Si asculta?
- Asculta, de ce nu? N-a fost niciodata sa-mi zica "du-te, ba, de-aici". A facut. Avea niste certificate de urbanism care imi trebuiau ca sa incepem reabilitarea scolilor si nu mi le trimisese. I-am dat telefon intr-o seara, ca el lucreaza de la 7.00 seara la 6.00 dimineata - ca are niste programe fistichii de lucru - si i-am zis sa mi le dea. Si a doua zi mi le-a adus.

Cu Ontanu, iarasi, ma inteleg bine, numai ca el e altfel de om: trebuie sa astepte sa primeasca "lumina" de la sefii din partid. Cind a fost iarna asta deszapezirea, am mers noaptea si Ontanu era cu utilajele pe strada. O fi fost anuntat ca "vine tembelu’ ala la tine", nu stiu! Eu l-am gasit la treaba.

Nu are nimic de pierdut

- O sa faceti ca Vanghelie cu blocurile?
- Sa fim seriosi, eu ma refeream la flori. Nu ma gindeam sa zugravesc Bucurestiul in niste culori de ti se strepezesc dintii. Blocurile lui Vanghelie s-au coscovit deja, ca au fost facute de mintuiala, fara sa curete macar suprafetele, parca sint acuarele.

- Alte prioritati?
- Pai, subventiile RATB, RADET, pe care guvernul trecut le-a redus la jumatate. Nu va zic ce tumbe a trebuit sa facem. A fost greu, crede-ma pe cuvint. Si ultima ar fi cultura; am dat dublu la cultura fata de anii trecuti.

- Va place cum se circula in Bucuresti?
- Aici e altceva; m-a luat presa in fulgi ca am zis ca demolez toata partea dreapta cum vii dinspre Piata Victoriei, pe Buzesti. Daca e spre binele orasului, asta o sa fac. Eu n-am nimic de pierdut, pot sa iau bastoane in cap, dar sa iasa treaba. Pina la urma, orice masura chirurgicala de genul asta trebuie luata de unul care n-are nimic de pierdut.

Eu, unul, ma opresc aici cu candidaturile, drept pentru care am actionat. Macar sa ramina ceva.

- Or sa iasa oamenii sa va injure...
- Sa ma injure zece familii de pe Buzesti si sa ma aplaude 90%dintre soferii bucuresteni...

Centrul Isteric, nu Centrul Istoric

- Ce-o sa faceti in Centrul Istoric?
- Ce Istoric, ca deja e Centrul Isteric! In afara de infrastructura, care e catastrofala - cea mai veche din Bucuresti, sint si conductele de canalizare din piatra din secolul XIX, care din cauza traficului s-au miscat, nu mai sint cum trebuie. Cladirile care sint acolo au un risc seismic de 100% in cazul unui cutremur cu magnitudinea celui din ‘77 si trebuie facut ceva.

Ei, pe linga asta le-am spus celor care se ocupa de treaba sa merga pina la chestiuni de finete cu proiectul, le-am aratat poze vechi, "asa mi-l faceti"!

- Cit va dura?
- Noi estimam cam cinci ani, ca nu se stie ce gasesti acolo. Poti sa sapi si sa dai peste nu stiu ce catacombe, situri arheologice etc.

- O sa va ridicati toti oamenii de acolo in cap!
- Sa va zic ceva: m-am uitat pe structura populatiei care sta acolo. Nu va puteti imagina (se ia cu mina de cap)!

- Pe care dintre primarii de sector i-ati urechea?
- E mult spus urecheala. Deocamdata nu s-au concretizat niste sperante. Ii inteleg si pe ei, ca au primit bugetele asa cum le-au primit. Unii au avut alte prioritati: unul a vrut sa puna banci si asa mai departe. Abia in toamna numaram bobocii.

- Va convine Zona Metropolitana?
- E o idee foarte buna, care a fost la inceput politizata si de aceea nu s-a putut aplica. Dar e necesara. Uitati-va acolo (si arata spre o harta a orasului aflata pe un perete din stinga), la Chiajna, care sta ca un ghimpe. Si nu e singura. Toate din jur trebuie inglobate, Bucurestiul asta trebuie sa fie mai rotund.

"Teoctist e un bunic foarte simpatic"

- Ce v-a venit sa-i dati lui Teoctist locul pentru Catedrala acolo?
- Sa-ti spun ce s-a intimplat. Trebuia gasita o solutie. La locul asta s-a gindit primul Miron Cristea, primul patriarh, nu mi-a venit mie nici o idee.

- Cum de a acceptat Patriarhia? Ca era atit de indirjita pe Parcul Carol...
- Patriarhul nu era chiar asa. Va spun eu, ca il cunosc acuma. Patriarhul Teoctist e un bunic foarte simpatic, un om foarte cumsecade. Mi-a si zis la o discutie fata in fata: "Domne’, vrei sa iti spun ceva? Mi se parea o timpenie, ca nu era curtea mea..." Era altcineva care-l impingea... i se pusese pata acolo si pace.

Si i-am demonstrat Patriarhului ca locatia de acum e cea mai buna solutie, e cel mai inalt punct din Bucuresti.

- Si-or sa fie doi mastodonti acolo, Catedrala Neamului si Casa Poporului!
- Aici e cel mai bine pentru ca, din punct de vedere al constructiei, are un teren extrem de sanatos - avind in vedere ca majoritatea terenului din Bucuresti e aluvionar si e atita apa freatica, ca mai bine iti bagi un par undeva decit sa te apuci de construit ceva. Orice constructie mai mare de trei nivele in Bucuresti e un risc, va spun eu, ca sint inginer constructor.

E si o chestie reparatorie: acolo au fost darimate vreo trei biserici.

A fi sau a nu fi mason

- De ce n-ati ramas pe santier?
- Dom’ne, eu am plecat pentru ca intr-o dimineata venind dintr-un schimb de noapte, m-am uitat in oglinda - eram imbracat cu o pufoiaca, neras - si m-am intrebat "asta vreau sa ajung?" si mi-am dat demisia. Sa va spun o chestie: strabunicul meu a facut parte dintre membrii fondatori ai "Junimii"...

- Adica era mason...
- (pauza de citeva clipe) Si? N-as vrea sa fiu patetic dar, daca nu era masoneria, probabil ca si acuma eram trei tari...

- Sinteti mason?
- Este la latitudinea mea sa spun daca "da" sau "nu"... Va las suspansul...

Interimatul l-a costat 40 de kg

- Ce face Razvan Murgeanu in timpul liber?
- Fac sport. Ma intilnesc cu prietenii si jucam baschet, tenis. Lunea si joia. Seara, la 9.00, dupa ce termin treaba, ne intilnim si ne destindem. A, si apropo, am slabit 40 de kg de cind sint primar interimar. Si nu din cauza sportului, ci pentru ca nu mai am timp sa maninc!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


178 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by