Un mos, taran, greu de banuit ca vorbeste in dodii, arata cu mina intinsa la un umar al muntelui. Uite, acolo pe stinci ar sta frumos citeva vile din sticla. Sa vina nemtii si americanii sa se uite de sus la valea asta. Si ce sa vada, il intreb eu. Valea, zice el, de parca firul de apa ar fi fost sapat intre maluri de aur.

Taranul, atins de visare, nu vedea nici buruienile din preajma si nici cateaua cu tite lungi, cit castravetii, dupa care scinceau sase-sapte pui negri. E a dumitale? Intrebarea mea venea dintr-o simpla teama. Mama, chiar si in cazul speciei canine, are aceleasi instincte de aparare a puilor. Si teama mea de om muscat de nenumarate ori s-a sincronizat perfect cu reactia catelei.

Un miriit scurt ne-a speriat pe amindoi. Taranul i-a si raspuns cu un bocanc peste bot si cu alte doua suturi intr-un pui.

- Ce faci, omule, i-am zis eu. Doar nu esti mai salbatic decit cateaua!

-Javra dreacului! Miine ii iau pe toti si-i arunc pe sosea!

- Sa-i omoare nemtii si elvetienii, ai?

Taranul acela, idilic doar in imaginatia noastra, nu era decit un roman de duzina. Avea o casa neingrijita, o curte napadita de buruieni, un WC in fundul gradinii si o catea straina aciuata prin grajdurile sale goale. Delasarea era totala.

Asta nu-l impiedica pe omul nostru sa se viseze bogat numai din vinzarea unei coaste de piatra, unde, isi imagina el, vor veni sa se aseze americanii si nemtii, si francezii, si elvetienii in vile facute din sticla.

- De ce sa duci catelusii pe sosea, omule?

- Pai, ii stirpesc masinile. Sau ii prind unii si-i baga la cirnaciori!

Insul din fata mea nu era decit un biet exponent al Romaniei mizerabile, un produs exemplar al ignorantei si abrutizarii. Printre tufele de maselarita uscata se vedeau PET-urile de apa minerala. Si pungile din plastic sfisiate, agatate de tulpinile buruienilor.

Sa vina nemtii si elvetienii sa stirpeasca puii de catea, sa stringa cutiile de Coca-Cola si bidoanele din plastic si noroiul de pe marginea strazilor! Sa puna ei buchete de flori peste bucatile de carne rosie imprastiate pe asfalt, peste care trecem zilnic cu ochii inchisi si cu pielea ca de gaina.

Sa vina altcineva sa apropie WC-urile din fundul curtii si sa introduca spalatul pe miini si pe dinti. Tara ciinilor vagabonzi viseaza la noi proprietari. Cineva sa debarce din Luna si sa rezolve inmultirea iepureasca a ciinilor.

Cineva sa curete fintinile, lacurile si cursurile de apa. Altcineva, tot din Europa, sa stearga literatura porcoasa de pe peretii WC-urilor publice, sa le spele, sa le puna hirtie si sa le spuna utilizatorilor povesti duioase pentru a nu se mai cocota pe colace. Cineva sa ne poata civiliza in aceste chestiuni elementare, despre care nu vrem sa vorbim, pe care nu vrem sa le vedem.

Noi nu acceptam decit tratament egal de la europeni si vinzarea-cumpararea tapsanelor la acelasi pret cu pamintul de la marginea Parisului, a Londrei sau a Berlinului. Vorba ceea, ori sintem cu totii europeni, ori sa ne lase dracului in pace!

Romania, tara ocupata de ciini si oameni fara capatii, exceleaza doar in orgolii de mahala. Pe noi, ma? Pai, nu sintem cei mai vechi si cei mai tari din parcarea europeana?

Primavara asta cu urechile ciulite, fara verdeata, ne arata strazile si drumurile lipsite de coafajul clorofilei. E o cumpana cenusie intre iarna si primavara, in care mizeria se vede in tot desertul ei civic.

Ciini zdrobiti pe asfalt, pungi zburind ca ulii peste gunoaie, conserve si PET-uri, un fel de tapsan nesfirsit plin de oameni, iluzii si ciini, legati impreuna de mizerie si de cite o declaratie politica sforaitoare.