Pe masura ce tranzitia isi epuizeaza resursele, iar "lumea noua" se pregateste sa se instaleze in toate drepturile ei, ultimele simboluri ale "lumii vechi" se prabusesc, ori cad in desuetudine. A doua moarte anuntata a ziarului "Scinteia", organul de presa al CC al PCR, face parte dintre acestea.

Instinctul, daca nu programul, celor care au exercitat puterea imediat dupa 1989 a fost acela de a "pastra", "a valorifica in interes propriu", de a schimba forma, dar nu continutul, iar acolo unde chiar nu se putea, de a schimba, dar fara metoda, cu intirziere si cu tiriita. De aceea, tranzitia a fost la noi un lung razboi al realitatii impotriva administratorilor ei politici.

O realitate hotarita sa o rupa cu trecutul, dar miscindu-se haotic si o clasa administrativ-politica hotarita sa impiedice schimbarea, cit mai mult posibil. Iar, pe parcurs, sa-si traga cit mai multe foloase, atit din inertie, cit si din schimbare.

Nimic nu ilustreaza mai bine aceasta trasatura definitorie a tranzitiei post-comuniste a societatii romanesti decit soarta ziarului "Scinteia".

Prima grija, dupa Decembrie 1989, a fost asigurarea supravietuirii sale. Iar pentru a-l pune la adapost ce altceva mai bun decit un nou nume? Sub noua eticheta, ziarul a continuat sa faca ceea ce stia sa faca: sa serveasca puterea zilei.

Acum era alta: cu atit mai bine! Uriasele resurse existente in spatele masinariei numita "Scinteia" aveau din nou o ratiune de a fi. Erau utile celor din palatele puterii.

Ziarele au fost, in primii doi-trei ani dupa Decembrie 1989, nu doar instrumente politice, ci si primele masinarii de facut bani pentru intreprinzatori cu resurse putine, dar care s-au miscat repede. In fata acestei realitati, nici "Scinteia" rebotezata nu putea sa stea pe loc. Ea insasi era o gisca dolofana cu niscai oua de aur.

Ocupa un segment de piata dominant si avea toate conditiile sa il mentina o lunga perioada de timp. Mai ales ca dispunea de nenumaratele "pirghii" de sprijin ale administratiei centrale si locale, dintre care sistemul "abonamentelor la institutii", iar ulterior al publicitatii de stat aveau sa ii inoculeze doze masive de rejuvenare, de-a lungul timpului.

Cind "privatizarea" a batut la usa, "Scinteia" nu a zis nu. A imbratisat celebrul mecanism "mebo". Lucratorii intreprinderii au cumparat-o cu bucata, adica pe actiuni. Asa s-a nascut Scinteia-rebotezata s.a. O bucata de vreme, doua echipe actionariale si redactionale s-au infrunat. Puterea a arbitrat in favoarea uneia dintre ele si un nou ciclu de viata s-a instaurat la "Scinteia".

Statutul de "oficios al puterii" nu numai ca nu a fost schimbat, ci dimpotriva, intarit. Forma cea mai dura a "criticii" s-a manifestat in toti acei ani doar prin "dojana indurerata" a condeiului princeps. Numai el avea dreptul si numai din cind in cind sa spuna ceva de rau despre mai marii zilei, ori despre "realizarile lor" din economie sau politica.

In rest, limba de lemn data la intors dadea fatada "neutralitatii" si "stabilitatii" menite sa faca ziarul usor de recunoscut pentru cei care aveau nevoie de el. La schimbarea de putere din 2000, publicatia a ales sa mentina la suprafata o tenta de "neutralitate", in numele careia a sprijinit cit a putut opozitia PSD.

Cel mai evident a facut-o in materie de politica externa, unde ziarul a fost portavocea mesajului "anti-nato" promovat explicit de liderii PSD in contextul crizei si ulterior al conflictului din Kosovo.

Pina la disparitia lui Tinu, acest statut a devenit marca inconfundabila a ziarului, puterea lui, iar inertia cititorilor sai, resursa cea mai importanta de credibilitate si cistig material.

Un cistig pe care Tinu a avut grija sa-l inghesuie din ce in ce mai mult in propriul buzunar, adunind cu sprijinul "prietenilor" actiunile risipite pe la detinatori, pina a reusit sa devina actionarul hiper-majoritar.

Miscarea decisiva a fost facuta cu putin inainte de disparitia sa, iar fondurile cu care s-a realizat masiva concentrare de capital au legat, se pare, definitiv soarta familiei Tinu si a "Scinteii" trecuta prin tranzitie de un personaj dominant al PSD. Cristian Tudor Popescu crede ca este vorba despre Viorel Hrebenciuc.

Ceea ce a urmat dupa disparitia lui Tinu nu difera cu nimic de scenariul care fusese de mult scris. Doar ca liderul noii echipe de conducere avea un condei mult mai colorat si o gura ceva mai sloboda. Serviciile facute PSD-ului nu au fost, insa, nici mai putine si nici mai putin rasplatite.

La umbra "cotei de piata", "Scinteia" rebotezata s-a infruptat din plin din bugetul pantagruelic de publicitate al unei puteri PSD ajunsa intr-o faza extrema de narcisism, obsedata de relatia cu presa si de "inamicitia" de care pe nedrept a acuzat-o tot timpul.

A doua moarte anuntata a ziarului "Scinteia" nu este un caz clasic de agresiune a "stapinului", nemultumit de perfomanta "uneltei", asa cum dramatic a incercat sa sugereze fosta echipa de conducere in ultimul editorial publicat. Chiar daca acest aspect poate fi prezent in complexul factorilor imediati, disparitia ziarului "Scinteia", chiar si rebotezat, era inevitabila.

Capacitatea de "influenta" pe piata economica sau electorala, de care mai sint azi capabile ziarele, oricit de bune ar fi ele, a devenit ridicol de mica si este in continua scadere. In forma inertiala in care si-a perpetuat existenta, ziarul "Scinteia" rebotezat nu mai poate oferi mare lucru.

In Romania, ca in multe alte parti ale lumii, tabloidele sint singurele ziare care se vind si fac bani. Opinia o fac radiourile si televiziunile, cind nu o fac reprezentantii locali ai autoritatii, iar puterea electorala - personalitatile accentuate si masinariile de campanie.

"Ziarele seriose" traiesc peste tot in lume din amintirea vremurilor bune si din subventii, mascate sau nu. Iar cind nu mai au din ce, mor!