De la Ruse incolo, viata e mai grea si mai cenusie decat in Romania. Iar ritmul deosebit al schimbarilor te poate face sa crezi ca, peste cativa ani, diferentele se vor adanci. "De fiecare data cand am intrat in Bulgaria cu un autocar de turisti catre Grecia sau Turcia, reactia a fost aceeasi: "Mama, la astia e mai urat ca la noi!".

Iar parerea nu li schimba pe drum, ba din contra!", povesteste George Dumitru, sofer in cadrul unei cunoscute firme de transport din Bucuresti.

Intr-adevar, soselele aproape lipsite de trafic, pe care intalnesti de obicei autoturisme Lada si Trabant ori camioane inecate in nori de fum negru, satele pustii, cu case netencuite, ori lacomia vamesilor si politistilor il pot soca pana si pe un roman invatat de mic cu mizeria, saracia si spaga.

Iar intrebarea pe care si-o pun atunci multi dintre compatriotii nostri este cum de bulgarii cred si, mai mult, sunt crezuti ca ne-au depasit in cursa spre Europa. "Trebuie sa incercam sa judecam obiectiv. Intr-adevar, Bulgaria este o tara mai mica si mai saraca decat Romania si asta se vede si in statistici, si cu ochiul liber.

Pe de alta parte, ei au avut un lobby foarte bun, au avut stabilitate si coerenta politica si au reusit sa atraga mai multi turisti si investitori", explica Sorin Ionita, director executiv al Societatii Academice din Romania (SAR). In ciuda imaginii construite cu grija, situatia din teren e, de multe ori, mai proasta decat cea de la noi. Primii care vorbesc sunt indicatorii macroeconomici.

PIB-ul pe cap de locuitor a fost anul trecut net superior in Romania (2.700 de euro fata de 2.375 de euro, adica mai mare cu 14%). Si salariul mediu lunar a ajuns, mai ales dupa introducerea cotei unice, sa fie in Romania cu 21% mai mare decat in Bulgaria, desi acum un an si jumatate era aproximativ identic.

Cat despre deficitul comercial per capita pentru 2004, acesta a fost mai mare in Bulgaria cu 46%. Si mediul de afaceri este mai putin prietenos la sud de Dunare. "In Romania, realitatea mediului economic e incomparabil mai buna decat in Bulgaria. Acolo, lucrurile sunt mult mai putin stabile.

Din pacate, in economie conteaza foarte mult si imaginea, si aici stam mai prost", spune Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, grup prezent si pe piata bulgara. Dar cel mai bine vorbesc despre viata bulgarului de rand alte statistici. Cele privind vanzarile de autovehicule noi, de exemplu: 180.000 la noi si 20.000 la ei in 2004 (raportat la populatie, de trei ori mai multe la noi decat la ei).

Sau cele privind locuintele terminate anul trecut – 30.000 in Romania, la 21.800.000 de locuitori, respectiv 6.300 in Bulgaria, la 7.800.000 de locuitori. Un calcul simplu arata ca, pentru a fi la acelasi nivel cu noi, vecinii ar fi trebuit sa construiasca 10.900 de locuinte. Si existenta unor forme moderne de comert e un indiciu clar asupra nivelului de dezvoltare al unei tari.

In comparatie, in domeniul cash&carry, in Romania au fost deschise pana acum 28 de magazine (21 Metro si 7 Selgros), iar in Bulgaria, o tara cu aproape de trei ori mai putini locuitori, doar 7 unitati Metro. Sofia, un oras cu o populatie de 1,2 milioane, are un singur astfel de magazin, in timp ce in Constanta si Brasov, localitati de patru ori mai mici, exista cate doua.

In plus, in Bulgaria nu exista nici un hipermarket (cinci in Romania) si este in constructie un mall (la nord de Dunare sunt sase deja deschise si inca doua aproape de inaugurare). Nici la bricolaj nu stau prea bine: doar Praktiker a deschis un magazin in Sofia (in Romania exista sase, plus trei complexuri Bricostore).

Singurul lant cu o prezenta mai semnificativa la vecinii din sud ramane, si in 2005, Billa, cu opt magazine, in timp ce in Romania isi anunta intrarea, in acest an, cateva mari firme din domeniu.

Piata media vorbeste la randul ei: in Romania sunt de 20 de ori mai multi furnizori de servicii TV prin cablu si satelit, de 11 ori mai multe licente pentru posturi TV si de patru ori mai multe posturi radio.

Mai mult, se tiparesc de patru ori mai multe carti (circa 20 de milioane, fata de circa 4,9 milioane), iar rata de penetrare a televiziunii prin cablu este de 55% la noi, fata de 45% in Bulgaria. I-am depasit si la gradul de informatizare.

Astfel, conform Institutului National de Statistica de la Sofia, la sfarsitul lui 2003 existau circa 300.000 de calculatoare in uz in gospodariile, firmele si institutiile din Bulgaria.

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor de la Bucuresti spune ca, la aceeasi data, in Romania erau 2,1 milioane de computere.

Nu in ultimul rand, rata oficiala a criminalitatii, de circa 1.000 de infractiuni raportate la 100.000 de locuitori in Romania, respectiv de 4.000 in Bulgaria, ne poate spune multe despre societatea vecinilor sud-dunareni.

DEFICIT COMERCIAL

In 2004, deficitul balantei comerciale a fost de sapte miliarde de euro in Romania (321 de euro per capita) si de 3,65 miliarde de euro in Bulgaria (468 de euro per capita).

PIATA MEDIA

In Romania, functioneaza 2.296 de furnizori TV prin cablu si satelit (96 in Bulgaria), 139 de posturi TV (11 in Bulgaria) si 327 de statii radio (89 in Bulgaria).

INFORMATIZAREA FIRMELOR

Circa 90% din IMM-urile romanesti utilizau, anul trecut, cel putin un computer. In Bulgaria, statisticile vorbesc de doar 75% din IMM-uri care folosesc calculatorul.