Presedintele tarii are dreptate. Uniunea Europeana si Fondul Monetar International au pretentii exagerate. Este intolerabil.

Suntem liberi si suverani sa ne alegem ce axa de politica externa dorim si ce program de dezvoltare economica ne cade bine, iar daca, din varii motive, toane sau schimbari bruste de „strategie" ne razgandim, treaba noastra. Cine, ce are cu noi? Sponsorul ar putea avea ceva.

Suntem liberi si imprevizibili pe banii altora, pentru ca, intr-un deceniu si jumatate de democratie si capitalism original, ne-am ratat toate sansele de a merge pe picioarele noastre. Nu din neputinta, ci din rea-vointa. Excludem prostia, pentru ca romanii sunt isteti.

Si iata-ne in anul de gratie 2005, mimand reformarea economiei romanesti de ochii partenerilor europeni, enuntand teze in care nu credem si raliindu-ne formal unor principii democratice pe care sa vrem si tot nu le intelegem - chestie de gena. Nota o achita Uniunea Europeana. Plateste, destul de bine chiar, ca noi sa securizam granitele.

Plateste sa mai facem cate un drum, o retea de canalizare sau o centrala termica. Plateste si bine face, ca doar nu noi avem ideea fixa a extinderii catre sudul si estul continentului. Noi suntem doar beneficiarii.

Este un favor scump, acela ca acceptam zecile de miliarde de euro ce ne vor intra in buget pana in 2013 si ca agreem, de princpiu, bineinteles, sa-i cheltuim pe proiecte de reducere a decalajelor economice si sociale care ne despart de francezi, nemti sau englezi. Doua chestiuni ne jeneaza totusi. Prima: europenii dau bani numai daca punem si noi, acolo, ceva. A doua: banii nu vin oricum.

Europenii, zgarciti si chitibusari, vor sa vada ca ministrii romani au programe de dezvoltare, stiu ce vorbesc si sunt gata sa-si puna pielea la bataie si pentru altceva decat propriile afaceri.

Si mai vor sa vada ca promovam, din fair play, daca nu din convingere, firmele lor, politica de securitate europeana, ca nu jucam la doua capete si ca, in general, suntem capabili sa ne respectam cuvantul, atunci cand ni-l dam. Girantul ar putea avea si el ceva de spus.

Romanii au uitat, sau nu vor sa-si mai aduca aminte, ca statutul de economie de piata functionala si, pe cale de consecinta, incheierea negocierilor de aderare, ar fi ramas doar un proiect daca Fondul Monetar International nu garanta pentru noi in fata Comisiei Europene.

Pentru ca ar fi o naivitate sa credem ca ne calificam, la vremea aceea, sau ne calificam, astazi, in ochii comunitatii internationale de afaceri, ca fiind o economie de piata, guvernata de reguli si de sanse egale.