Senatorii Comisiei de administratie publica s-au declarat ieri, impotriva declararii averii sotiilor sau a copiilor de frica hotilor, care ar putea sa le calce casa afland ce lucruri - "amarate" de altfel - detin in folosinta.

Acest argument, adus in discutie de multe ori ieri la Comisie, unde s-a discutat ordonanta Guvernului Tariceanu privind declararea averii demnitarilor, a fost folosit din plin si in trecut de fiecare data cand s-a pus problema transparentei asupra bunurilor detinute de parlamentari. "Sunt senator de provincie. N-am bodyguard, n-am caine si nici nu-mi permit sa angajez un paznic.

Am un apartament, o garsionira - vai mama ei - si o masina. Le-am declarat la inceput de mandat si am fost considerat de presa unul dintre cei mai bogati senatori. Peste doua zile am observat gheare pe o parte si alta a usii, care desi este din metal, imita foarte bine stejarul. Hotii au crezut ca este din lemn si au incercat sa o sparga.

Sotia mea cand a vazut a facut o criza", s-a confesat umanistul Constantin Gheorghe in fata colegilor din Comisie. Declaratia sa nu a trecut neobservata de senatori, care au inceput sa invoce tot felul de pretexte pentru a nu vota in favoarea declararii averilor membrilor familiei. Gheorghe Funar (PRM) a fost de parere ca initiatorul "a cautat sa ofere materie prima pentru hoti".

Protejarea listelor cu bunuri

Culmea este ca si puterea a gasit de cuviinta sa critice ordonanta Guvernului Tariceanu. Liberalul Tiberiu Aurelian Prodan a tinut-o sus si tare ca nevasta si copii nu trebuie amestecati in activitatea parlamentara. "Vrem sa fim mai catolici decat Papa", a spus Prodan.

Nici senatorul UDMR Szabo Andras Levente Fekete nu a fost favorabil ordonantei, propunand "protejarea" acestor declaratii de avere. El a propus infiintarea unei comisii, unde sa se depuna, la inceputul mandatului, plicuri sigilate continand declaratia de avere, care va fi comparata cu cea de la sfarsitul mandatului.

In replica, presedintele Comisiei, Dan Carlan (PD), a sustinut acest lucru poate fi facut doar intr-o societate normala. In opinia sa, ordonanta este "un prim pas", sustinand ca toti cetatenii romani care au ceva de declarat trebuie sa depuna declaratii de avere "ca la vama". "Este important sa se vada averea sotiei si a copiilor.

daca cumperi bijuterii in valoare de 5000 de euro, adica jumatate de kilogram de aur, atunci e vorba de o investitie", a spus si senatorul Aliantei PNL-PD, Maroi-Ovidiu Oprea. In ciuda incercarilor reprezentilor Ministerului Justitiei de a-i convinge pe senatori ca tranparenta este absolut necesara, senatorii au ramas de neinduplecat.

Mai mult chiar, desi Comisia trebuia doar sa avizeze ordonanta de urgenta, senatorii au cerut Biroului Permanent sa-i lase sa intocmeasca raport comun cu Comisia juridica.