Salvele trase asupra evenimentului provocat de demisia lui C.T. Popescu et comp. au ochit mai multe semnificatii ale acelui moment.

E un amanunt cunoscut, caruia multa lume nu i-a acordat prea mare importanta: „crucisatorul presei romanesti" a avut o relatie destul de intima cu statul roman. Scurt pe doi: s-au placut foarte mult. Nu trebuie sa mergem prea departe si sa speculam cu privire la ceea ce s-ar fi intimplat in spatele cortinei, ferit de lume, la telefon, pe firul scurt.

E vorba, pur si simplu, de sutele de mii de dolari pe care „Adevarul" i-a primit de la stat ca publicitate guvernamentala. Daca punem in aceeasi ecuatie o declaratie a lui C.T.

Popescu – potrivit careia „Adevarul" a avut anul trecut un profit de aproximativ un milion de dolari – si datele facute publice, recent, despre felul in care a fost distribuita publicitatea de stat catre ziare – „Adevarul" fiind una dintre publicatiile care si-au taiat o felie consistenta din „tort" – ajungem, rotunjind putin sumele, la ideea ca, in absenta stipendiilor de la stat, profitul

„crucisatorului" ar fi tins spre zero. Nu e deloc irelevant acest aspect: o analiza serioasa pe continutul din 2004 al ziarului cu pricina ar spulbera citeva mituri care circula in legatura cu urmasul „Scinteii".

Pe de alta parte, specific societatilor bolnave e si faptul ca mecanismul inocentarii functioneaza la turatie foarte mare. In astfel de societati, e plin de victime. De victime inchipuite si de victime desemnate. In situatii de acest gen, discernamintul e, cel mult, o chestiune optionala. Daca esti in tabara in care trebuie, volens-nolens esti o victima si poti sa scoti un bun profit din asta.

C.T.P. si secundantii sai au jucat abil: au spus ca la iesirea din „cavoul" in care si-au petrecut ani buni din viata vor plinge, poate, cum o mai face, uneori, si Basescu, dar s-au tinut tari in cele declarate; au fost taiosi si fermi in declaratii, dar, in acelasi timp, s-au oferit, cu voluptate, celor care abia asteptau sa-i faca victime.

Sa nu-l uitam nici pe „guzganul rozaliu", denumire metaforica pentru un personaj politic care provine dintr-un partid obisnuit sa faca multe victime.

Nu e insa straniu ca, in urma cu numai citeva luni, situatiile dramatice in care se gaseau Cornel Nistorescu, Petre Mihai Bacanu, Dan Cristian Turturica si echipele lor abia daca stirneau un zimbet superior din partea majoritatii colegilor de breasla, cita vreme acum C.T.P.

si compania sint inundati de lacrimi pline de compasiune nu doar ale jurnalistilor, ci si ale presedintelui Basescu, ale lui Nastase, ale lui Tariceanu? E cel putin ciudat si, inca o data, pilduitor. Morala acestei situatii e una amara. Fiindca nu e vorba despre adevar si dreptate, ci despre cu totul altceva: despre cinism si ipocrizie. Dar si despre imaturitate si iresponsabilitate.