Localnicii din comuna aradeana Sepreus si-au scos la vanzare mieii de Paste, on-line, spunand ca prin aceasta metoda vor scapa de intermediarii care cumpara in cantitati foarte mari, dar la preturi derizorii, mult sub cele de pe piata.

Pentru a veni in sprijinul taranilor, primarul din localitate, Teodor Pintean, a dat dispozitie ca pe pagina oficiala de internet a primariei sa fie deschisa o sectiune „Vanzari", unde alaturi de anunturile de vanzare a mieilor, mai sunt afisate pentru vanzare si alte produse, cum ar fi cereale, legume sau chiar utilaje agricole.

„Oamenii s-au plans ca vin cetateni arabi care cumpara miei de la o suta de capete in sus si nu ofera un pret bun pe ei. Am hotarat sa publicam anunturile de vanzare pe Internet si deja am primit cateva oferte.

Noi ii punem pe eventualii cumparatori in legatura directa cu omul, astfel se poate negocia atat cantitatea cat si pretul", a precizat Teodor Pintean.

De la publicarea anunturilor pe Internet, ofertele nu au intarziat sa apara, pe langa zeci de abatoare din tara, fiind interesati sa cumpere mieii din Sepreus si cetateni din Anglia si Germania.

Crescatorii de animale sunt foarte multumiti de initiativa primarului, chiar daca unii dintre ei nu stiu mai nimic despre vanzarea electronica, majoritatea crezand ca anunturile sunt publicate in ziare.

In comuna Sepreus, localnicii cresc peste 3000 de oi, sperand ca la la sfarsitul lunii aprilile, in preajma Pastelui ortodox sa poata sa scoata la vanzare peste 5000 de miei.