Germania a trecut hopul alegerilor locale din landul Schleswig-Holstein, considerate barometru al opiniei politice din tara.
47% din electoratul consultat in 21-22 martie de Institutul de Sondaj Infratest dimap, la solicitarea postului TV de stat ARD, nu crede ca actuala coalitie de guvernamant Social-Democrati / Partidul Verzilor va supravietui alegerilor din 2006.
Marea majoritate a populatiei din Germania nu se agita insa prea mult "cine iese", ci doar asa, in pauzele de lucru, sau la un pahar.
Jawohl si cam atat
Si de ce ar face-o? Nici un partid ajuns la putere nu are de gind sa mute pilonii de sustinere ai politicii mijlocului de aur, pe care se bazeaza prosperitatea economiei si societatii germane. Un mijloc care
s-ar traduce printr-o orientare super-pragmatica si printr-un pronuntat sens mic-burghez, de o banalitate ucigatoare.
Un dor de mijlociu care, sub privirile binevoitoare ale politicienilor si expertilor, trece sub tavalug initiativa personala, exceptia umana, in numele Banului si al unui nivel de trai si mai superb mijlociu, ca un Mercedes de clasa C.
Poate ca nemtii produc cele mai bune automobile din lume, insa oamenii nu sint automobile si sufletul lor nu-i un simplu volan.
In virtutea mandriei nationale, orice popor inclina sa se creada cel mai bun din lume. Cu americanii
nu se pune nimeni, cu englezii nici atat. Francezilor si italienilor, in ciuda renumelui de joviali si bon-viveuri, cu greu le ajungi la nas. Iar romanul se crede adesea o stea uitata pe firmamentul istoriei.
Sub o politete de circumstanta bine dirijata, nemtii fac, in relatiile cu strainii, slalom intre cliseul mai vechi al superioritatii originii si cel mai nou al tolerantei, invatate la aceeasi scoala a sfintei mediocritati.
Pe care Germania a demonstrat-o in studiile PISA din invatamint, unde s-a situat mereu in esaloanele de mijloc.
Greencardisti si Sacul Galben
Rezultatul PISA de acum trei ani a declansat o criza nationala, un val de reprosuri din partea mass-media si chiar pronuntarea cuvintului doof (timpit).
Chiar daca acest cuvint e o catalogare extrema si neavenita, deoarece "nu exista niciunde padure fara uscaturi", impasul educational in care se afla Germania a fost demonstrat in mod repetat.
Un exemplu e lansarea programului de acordare de Green Card specialistilor straini in computere si informatica, un domeniu deficitar si greu de acoperit din resurse juvenile proprii.
Auzind cuvintul doof, probabil ca Beethoven, Kant, Goethe sau Thomas Mann s-ar rasuci in groapa.
Si chiar mai mult ca ei, Nietzsche, filozoful Vointei de Putere. Insa in Germania, flirtul adolescentin pe fata cu superioritatea s-a terminat, a fost refulat si zdrobit sub masca de consort pasnic al Europei, grijuliu cu reciclarea gunoiului si deosebit de atent la problemele mediului inconjurator.
Nobilul scop al reciclarii gunoiului in Germania e o fictiune. Toata lumea isi sorteaza de zor gunoiul menajer, cu o obedienta si o inversunare care nu arareori duc la discutii in familie.
O prietena mi se plangea, mai deunazi, ca nu mai face fata dezordinii de acasa: "Doar toata lumea stie" imi relata ea pe un ton aproape isteric, "ca resturile menajere trebuie compostate, plasticul si ambalajele Tetra-Pak vin in Sacul Galben, iar pentru baterii avem punguta de baterii goale.
Ai mei cand o sa-nvete oare sa nu le mai amestece?"
Cam greu, pentru ca urmeaza lectia gunoiera numarul doi; sticlele in containerul de sticle cu trei orificii, pentru culori: verde, alb, fumuriu. Hartiile in pachete frumos legate cu sfoara si scoase in fata casei o data pe luna.
Pentru mobile, electronice si deseuri mai mari, trebuie sa chemi o firma speciala si sa platesti din buzunar. Noroc ca de hainele vechi se ingrijeste Crucea Rosie, nu insa si de pantofi, transmisia lor fiind considerata neigienica.
Si-atunci, in mijocul unei realitati atat de crude cum e sortarea zilnica a gunoiului, unde e fictiunea?
In chiar etapa finala: colectele locale sint centralizate in depozite uriase, en-gros, iar apoi incinerate de-a valma, deoarece pentru serviciul de CTC al gunoiului prost sortat nu se prea gasesc amatori,
nici printre somerii cu vechime si nici macar intre strainii dispusi sa lucreze orice. Si, la urma urmei, CTC-ul ce ar rezolva? Eventual intarirea iluziei de ordine si disciplina, de raliere la aceasta misiune cetateneasca unica in lume.
Totusi, unii vor spune ca poate, tocmai de aceea, Germania e una dintre cele mai curate tari din Europa. Ceea ce e adevarat, insa doar multumita dezvoltarii tehnicii de salubrizare si echipelor de curatenie aproape exclusiv formate din imigranti straini.
Conducind asta-vara un prieten din Romania la autocar, noaptea la ora 3, m-a socat privelistea autogarii: parca avusese loc o batalie cu pahare de plastic, resturi de pizza si burgeri, doze de Cola si cartonase de pomfriti.
Un peisaj mai putin obisnuit pentru un orasel ca Reutlingen, o regula insa in orasele mari, dupa orice serbare de strada. Echipa de sortat si curatenie intrase deja in activitate, intai cu bete cu tepuse la varf, apoi cu maturoaie.
Nu m-am putut rabda sa intru in vorba cu maturatorii de strada. Un negru, o portugheza, un turc mai in virsta. Angajati ai McDonald’s din apropiere, sau ai Primariei? Nu au vrut sa imi spuna, sau n-au stiut sa-mi spuna, deoarece cu greu legau doua vorbe in germana.
Dimineata, cind forfota si business-ul va fi reinceput, nimeni nu trebuia sa-si dea seama de orgia din seara precedenta. Totul curat, nepingarit. Sa se ascunda, in dosul acestei obsesii, iluzia mai veche a unei heile Welt (lumi nepangarite)?
Goana dupa pfennig
Nimeni nu vine in Germania pentru clima. Toata lumea vine pentru bani. Si n-are niciodata destui, pentru ca societatea de consum, cu insistentele ei reclame, are grija sa inoculeze dorinta de "mai modern, mai mult, mai bun". In sensul acesta, Germania nu face exceptie.
Exceptia e poate, in dorinta multora dintre imigranti, inclusiv cei din Romania, de a atinge rapid standardul de viata al unei familii germane cu traditie, mostenitoare a unei fabricute si cu bani grei in banci, la bursa de actiuni sau investiti in afaceri imobiliare.
Nemtii au renume de oameni de afaceri priceputi si de incredere. Iar pentru cea din urma calitate au si o zicala: Ein Mann, ein Wort! (ce s-ar traduce prin un barbat, un cuvint -sa ne ierte doamnele, insa in momentul aparitiei zicalei, cu siguranta ca doar barbatii faceau afaceri).
In ce masura zicala aceasta e supusa mai noului imperativ al flexibilitatii in relatii de serviciu si afaceri, ramine in discutie.
Cu toate acestea, manualele de Business English, pentru a oferi sinteze psiho-sociale si repere de comportament strainilor interesati sa intre in relatii sau parteneriat cu oameni de afaceri germani, enumera o serie de trasaturi de caracter ale acestora din urma:
1. Sunt bine educati si pun mult accent pe invatarea limbilor straine, in special engleza.
2. Apreciaza confortul si le e caracteristic un standard de viata superior.
3. Intampina dificultati de acomodare in alta tara.
4. Le place ierarhia, structura si previzibilitatea.
5. Separa viata privata de cea profesionala.
6. Nu le place schimbarea si tolereaza relativ greu influentele straine.
7. Sint politicosi si au un redus simt al umorului, mai ales in context de afaceri.
La toate acestea s-ar mai putea adauga zimbetul de circumstanta si o oarecare duplicitate, evidenta
in ploconirea fata de sefi sau clienti si duritatea fata de subalterni. Dar aceasta nu e o trasatura doar tipic germana.
Din larga sa experienta internationala, d-l Peter B., patronul unei firme din Londra, mi-a relatat si cateva din constatarile sale: "Cultura germana se bazeaza mult pe imitatie, iar in afaceri nemtii merg in general pe cai batatorite". Sigur, e parerea unui englez, descendent dintr-o natie de conchistadori.
Insa tot mai frecvent, in rindul tineretului, dar si intre specialistii si patronii din Germania, se observa atitudini mimetice si se aud remarci insotite de regrete referitoare la libertatea americana.
Unii o fetisizeaza purtindu-si bascuta cu cozorocul intors, altii tinjesc la o birocratie redusa si o legislatie economica mai lejera.
Cu toate astea, pasi mici si mult prea inceti fac unii nemti in directia liberalizarii propriilor ganduri si gesturi, in a-si intrerupe activitatea robotica pentru un scurt, dar atit de omenesc small talk cu colegii sau subalternii, in a pronunta corect un nume strain, in a vedea cu adevarat si omul care se ascunde in dosul acelui
nume. Dar asta ar fi de mirare, pentru cineva caruia Mercedesul sau BMW-ul ii sint poate mai importante decit propria sotie.
Iubita mea Mercedes
Statisticile neoficiale ale judecatoriilor germane indica o rata de divorturi de 40 %. Motivul acestora? Greu de precizat, deoarece, incepand cu anul 1998, pentru inaintarea unui proces de divort nu mai e necesara specificarea motivului despartirii, ci doar acordul celor doua parti.
Si astfel se evita spalarea rufelor murdare in public, chiar daca publicul acesta e inexistent sau foarte restrans, deoarece procesele de divort se desfasoara cu usile inchise.
Divortul reprezinta insa o solutie extrema, deoarece legile germane protejeaza familia si copiii, deci intervin prin reglementari drastice ale obligatiilor financiare ce revin partii mai avute.
Intr-un cuvint, barbatii din Germania se feresc ca de dracul de divort, pentru ca ii costa scump si, daca au ghinion, toata viata.
Deci se prefera, in general, solutia de convenienta, in care copiii au doi parinti si un mediu familial acceptabil, chiar daca nu arareori sint expusi la certuri sau isi pun intrebarea "iar a trebuit tata/ mama sa lucreze ore suplimentare?" sau "iar e plecat tata in delegatie?".
Apelativele intre soti variaza intre mein Schatz (comoara mea) si meine gesetzliche Steuerermässigung (scutirea mea legala de impozit). La cea de-a doua, initial am crezut ca auzul imi joaca o festa. Dar nu a asa, consortii mai pragmatici vad in nevasta doar un mijloc de a-si redobindi,
la sfirsit de an, o parte din impozitul platit la stat. Mai ales daca nevasta nu e angajata sau lucreaza pe bani putini.
Aceasta ecuatie familiala e tot mai des aplicata in casatoriile asa-zis mixte.
E un domeniu inca deschis pentru imigrare, deoarece Germania trece printr-o criza de natalitate si populatia in virsta, din ce in ce mai longeviva datorita nivelului de trai ridicat, e in pericol sa nu-si primeasca pensia cuvenita. Acestei imixtiuni de rasa se datoreaza schimbarea coloristicii peisajului in Germania.
In afara arenei sexuale, profesionale si de afaceri, interactiunile intre populatia germana si straini sint formale. Marina e din Romania, doctorita de meserie si de doi ani maritata cu un patron neamt al unei firme de produse sanitare. Despre nivelul lor material, ce sa mai vorbim.
Insa din pacate, Marina a cam uitat sa vorbeasca romaneste, le incurca, sau vrea sa le incurce, chiar si cind cuvintele romanesti ii stau la indemina.
De ce? Sotii germani impun, in general, sotiilor de origine straina, modul german de a fi si limba germana, care trebuie adoptata cu orice pret, daca tot traiesti aici si vrei sa-ti mearga bine in familie si in societate.
Asa ca, in scurt timp, din eminenta absolventa a IMF Iasi, nu vom mai vedea decit o patroana de Praxis, continuu preocupata de noua imagine si rentabilitatea cabinetului dentar. Si de al ei Schatz, ca doar el a asigurat finantarea acestuia.
XX sau XY?
Dar in Germania exista si altfel de cupluri. Concubinajul e o formula de convietuire din ce in ce mai indragita. Prin el se elimina un intreg demers birocratic, iar drepturile juridice si pretentiile financiare ale partenerilor sint aproape aceleasi ca si in cazul unei relatii consfintite prin Ja-ul de la Oficiul Starii Civile.
Se opteaza des pentru aceasta relatie libera, mai mult din prudenta si din comoditate, decit in virtutea frumosului gind, exprimat candva de Mireille Darc, à-propos de prietenia ei intima timp de 10 ani cu Alain Delon: "Iubirea noastra e ca o colivie.
In fiecare dimineata usita coliviei se deschide, lasandu-le pe cele doua pasarele sa zboare afara. Si, in fiecare seara, ele se reintorc in cuib." Cu siguranta ca e o alternativa poetica pentru cuplurile fara copii.
Mai putin poetica e cresterea copiilor intr-un context homosexual. Acum citiva ani, in Germania au fost legiferate casatoriile intre parteneri de acelasi sex.
Oarecum socant a fost nu sarutul de sub coronite al primilor cununati "dupa datina", ci faptul ca prima ceremonie televizata a avut loc in Bavaria, unul dintre landurile germane de larga traditie catolica.
De atunci, cu sau fara cercel in ureche, nenumarate asocieri XX si YY au defilat prin primarii si au nuntit ca in poveste. E un libertinaj care li s-ar fi aratat doar in vis romanilor acum saisprezece ani, inainte de Revolutie. Un libertinaj de actiune si de configurare a propriei formule de viata. Oare si de sentiment?
In cincisprezece ani de stat in Germania, nu am vazut decit arareori pe strada, la coltul unui bloc sau in parc, tineri sarutandu-se sau tinandu-se in brate. Intr-un recent reportaj televizat, mi s-a lamurit si
de ce. La cea mai mica sesizare de indecenta, politia intervine, chiar cu catuse si cu arest preventiv. Si-atunci, iti piere cheful de pupat in locuri publice.
In schimb, pentru ungerea rotitelor populatiei, anumite ziare sint pline de anunturi matrimoniale si
cu inimioare, iar televiziunea abunda, dupa ora 23.00, de ademeniri si numere de telefon usor de memorat. Un Euro pe minut/Legion, citeva oftaturi mimand orgasme. O recompensa cam slaba,
la sfirsitul unei zile pline de efort si daruire, pentru construirea minunatei societati mijlocii.
Dani Rockhoff, Germania
