Inainte de toate, guvernul vrea sa puna la punct conditiile in care poate fi contractata publicitatea de stat. N-a trecut mult timp de cand era la fel de urgenta o lege care sa clarifice anumite chestiuni legate de publicitatea politica si cea comerciala.

Contractele de publicitate cu televiziunile publice si cele private au reprezentat si ele obiect de disputa.

Toate aceste neclaritati referitoare la publicitate au stat la baza unor acuzatii de coruptie pe care guvernantii le-au folosit ca sa gestioneze diferite situatii legate de campaniile electorale: scandalul fondurilor pentru publicitatea politica, acuzatiile de cenzura si presiune politica din televiziunea publica, recentele framantari din presa scrisa, problemele redactiilor cu patronatele.

In general, in domeniul publicitatii, confuzia legislativa este atat de mare, incat sensul termenului "publicitate" se poate schimba in orice moment. Urmatoarea controversa ar putea fi, de exemplu, pe tema campaniilor sociale si a celor comerciale, pentru ca legislatia publicitatii este un izvor nesecat de confuzii. Redam in continuare cateva mostre.

Legea publicitatii - o varza

Intreg angrenajul legislativ referitor la promovare porneste de la o definitie a publicitatii care contine afirmatii eronate, daca nu chiar ridicole.

Conform art. 4, lit. a din Legea publicitatii nr. 148/2000, publicitatea reprezinta "orice forma de prezentare a unei activitati comerciale, artizanale sau liber profesioniste, avand drept scop promovarea vanzarii de bunuri si servicii, de drepturi si obligatii".

Citind aceasta definitie nu poti sa nu te intrebi daca cei care au conceput-o, dar si cei care au votat-o au gandit catusi de putin. Altfel n-ar fi scris in lege absurditatea ca publicitatea are drept scop promovarea de obligatii, adica de datorii, cu alte cuvinte.

In al doilea rand, definitiei ii lipseste referirea la faptul ca publicitatea se plateste. Orice definire legala a publicitatii din orice lege din lume contine o asemenea precizare deoarece acest element o diferentiaza de comunicarea neplatita, care face parte din sfera relatiilor publice si care are alt regim juridic.

Nu poti baga in aceeasi oala publicitatea cu PR-ul, dupa cum nu o poti baga in aceeasi oala nici cu promovarea vanzarilor, asa cum o face aceeasi lege a publicitatii. Potrivit definitiei legale, publicitatea are drept scop promovarea vanzarilor.

Or, in orice manual de marketing scrie ca promovarea vanzarilor este o tehnica de promovare, diferita de publicitate, care se caracterizeaza prin utilizarea unor stimulente pentru realizarea unor vanzari imediate. Se vede clar ca autorii legii nu au consultat nici un om de marketing pentru ca si un student de anul intai ar fi sesizat aberatia.

In ceea ce priveste aplicabilitatea in mass-media, dispozitia de mai sus se aplica numai in presa scrisa. Pentru audiovizual, legiuitorul a pregatit o definitie si mai „elaborata".

Formulari hilare in Legea audiovizualului

Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002 reformuleaza definirea publicitatii incercand sa inlature greselile din Legea publicitatii. Noua formulare zice ceva despre faptul ca publicitatea se plateste, dar o face intr-un mod greu de inteles.

Conform art. 1 lit.

h) din lege, publicitate inseamna "orice forma de mesaj, difuzat fie in baza unui contract cu o persoana fizica sau juridica, publica ori privata, in schimbul unui tarif sau al altor beneficii, privind exercitarea unei activitati comerciale, mestesugaresti, profesionale, cu scopul de a promova furnizarea de bunuri, inclusiv imobile si necorporale, sau prestarea de servicii contra cost, fie

difuzat in scopuri autopromotionale".

Sintaxa acestei fraze, de-a dreptul hilara, apartine legiuitorului.

Din punct de vedere juridic, acelasi lucru se putea spune prin urmatoarele cuvinte: publicitate inseamna orice forma de mesaj comercial, difuzat in scopuri promotionale, in baza unui contract cu titlu oneros. Intr-un alt paragraf puteau fi stipulate regulile specifice aplicabile mesajelor autopromotionale si publicitatii profesionale.

Aceste doua categorii nici nu pot fi incadrate in definitia publicitatii deoarece mesajele autopromotionale nu presupun o plata directa in baza unui contract, iar publicitatea profesionala este supusa unor reguli specifice.

Publicitatea mascata lipseste in presa scrisa

O reglementare care a fost "uitata" de Legea publicitatii este tocmai cea privind publicitatea mascata. Aceasta inseamna ca o prezentare publicitara a unui produs sau serviciu, ori a activitatii unei persoane poate fi data drept informatie obiectiva.

Ca atare, din punct de vedere legal, in presa scrisa publicitatea mascata sau redactionala e "la liber". In schimb, este reglementata publicitatea subliminala, care, practic, nu poate exista in presa scrisa deoarece, conform legii, "utilizeaza stimuli prea slabi pentru a fi perceputi in mod constient, dar care pot influenta comportamentul economic al unei persoane".

Acesti stimuli ar fi determinati prin flash-uri imperceptibile facute pe ecran cu proiectoare de mare viteza. Oricum, lumea a inceput sa se cam indoiasca de existenta in realitate a acestei practici a publicitatii subliminale. Canadienii, de exemplu, au si abrogat dispozitiile care incrimineaza publicitatea subliminala, pe motiv ca aceasta de fapt nu exista.

Pana acum nimeni nu a fost prins asupra faptului, tocmai pentru ca acesti stimuli nu pot fi perceputi in mod constient.

Presiunile politice - inlocuite cu presiunile fiscale

In timp ce premierul proclama "vointa politica a guvernului actual de a nu folosi banii publici pentru a controla presa", acelasi guvern trage de parghiile economice si fiscale care pun presa la zid, propunand, prin ordonanta de urgenta, eliminarea scutirilor de TVA pentru posturile de radio si televiziune private, pentru abonamentele la agentiile internationale de stiri si alte drepturi de

difuzare similare destinate activitatii de radio si televiziune, inclusiv scutirea pentru importul de suporturi materiale pe care sunt inregistrate acestea.

Cu alte cuvinte, slabeste presiunea politica, dar intareste presiunea fiscala.

Saptamana Financiara, Monica Cercelescu