Presedintele Romaniei a prezidat o reuniune speciala dedicata crizei provocate de rapirea a trei jurnalisti romani in Irak.

Traian Basescu a convocat sedinta operativa cu scopul de a tine sub control, observatie si analiza actiunea de recuperare a celor trei ziaristi romani disparuti in seara zilei de luni, in capitala Irakului.

Activitatea grupului operativ, coordonat de presedintele Traian Basescu, va fi permamenta, pe toata durata desfasurarii procesului de investigare, analiza si actiune directa pentru gasirea cat mai rapida si in bune conditii a ziaristilor disparuti.

Institutiile statului cu atributii in domeniu colaboreaza operativ pentru rezolvarea cazului si recuperarea celor trei romani, teferi si nevatamati.

Presedintele Traian Basescu ii asigura pe romani ca statul roman are si vointa si capacitatea de a-si apara cetatenii, se mai arata in comunicat trimis de administratia prezidentiala.

MAE a anuntat, luni seara, ca trei jurnalisti romani au fost dati disparuti in Irak.

Acestia sunt reporterul Marie Jeanne Ion si cameramanul Sorin Dumitru Miscoci, de la Prima Tv, precum si reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul "Romania Libera".

Flagelul rapirilor

Coordonatorul regional de politici sociale in Irak, Simona Marinescu, afirma ca pana in acest moment rapirea nu a fost revendicata.

"S-a creat o retea in Irak: oamenii sunt rapiti, apoi sunt revanduti pana cand pretul lor creste la valori nebanuite."

"Stiu ca au telefonat din hotel si ca la scurta vreme dupa aceasta au aparut mesajele ca sunt rapiti. Prin urmare, intr-un sfert de ora era greu de crezut ca ar fi putut sa ajunga foarte departe.

In plus, ganditi-va ca mesajele au plecat in jurul orei 20, cand era intuneric afara", a declarat la BBC coordonator regional pentru politici sociale in Orientul Mijlociu si Africa de Nord.

"Bagdad nu este un oras unde sa iesi pe strada cand s-a intunecat. Imi este greu sa cred ca ei se aflau la ora aceea. Eu pot sa va spun ca s-a intamplat sa merg la aeroport la o ora la care se facuse intuneric deja, si nu era tipenie de om", spune Simona Marinescu.

"Bagdadul nu este un oras unde sa faci plimbari seara, este exclus acest lucru! Dar daca, intr-adevar, nu erau in camera de hotel ci si iesisera din hotel, nu puteau sa fie decat acolo langa hotel."

"Am identificat intre timp hotelul. Eu nu stiam de existenta lui pana astazi. E un hotel foarte nou, nu prea se stia de numele lui, este langa hotelul Al-Hamra si nu face parte din zona aceea securizata, zona in care sa spunem ca peste noapte sunt garzi si ar fi putut fi cineva care sa vada".

Dupa cat timp apar semnale de la rapitori?

"Cred ca daca e vorba de ratiuni economice, ei incearca sa vada cata lume este pusa in miscare pentru ca ei sa fie gasiti, si in functie de aceasta se stabilesc si valorile", spune Simona Marinescu.

"Nu dureaza foarte mult, de asta si cred ca lipsa unei informatii clare cu privire la cine si de ce a facut asta, ar putea sa fie un semn bun."