„I-a mincat undeva sa mearga ei in Irak sa faca interviuri, parca nu stia ca aia e in razboi!", scuipa repede cuvintele o cotoroanta durdulie din grupul pacientilor adunati la usa cabinetului pentru consultatii.

„Moare ca prostii, cum a murit si aia de la Antena 1 care s-a dus sa filmeze camionul rasturnat de la Mihailesti!", adauga, cu un latrat scurt, o infirmiera oachesa, pitita in spatele unui carucior cu rotile in care sta ingramadita o namila de barbat cu privirea pierduta. Suna telefonul.

Din spatele receptorului, citiva „colegi de breasla" ma intreaba daca am auzit ce-au patit Marie-Jeanne si Ovidiu, dupa care chitaie un amestec bizar de mustrare cu mirare, intrebindu-se, retoric, „cine i-a pus, bai, nene?!". Inchid repede, altfel mi-e ca-i injur.

Trei ziaristi romani au fost dati disparuti in Irak. Reporterul Marie-Jeanne Ion si cameramanul Sorin Dumitru Miscoci de la Prima TV, plus reporterul Ovidiu Ohanesian de la „Romania libera", s-au dus acolo pentru a realiza o serie de interviuri cu lideri irakieni. Altfel spus, s-au dus sa-si faca meseria.

Nu i-a „mincat" nicaieri, stiau prea bine ca vor ajunge intr-o tara in care raul sta la pinda la fiecare colt de strada.

Mi-e greu sa cred ca au plecat fluierind, fara sa aiba habar de ceea ce s-a intimplat, de-a lungul ultimelor luni, cu atitia alti jurnalisti sau cetateni straini capturati, ucisi sau eliberati de gherilele irakiene, dupa negocieri dure care au tinut cu sufletul la gura o planeta intreaga.

Si, cu toate acestea, Marie-Jeanne, Sorin si Ovidiu au pornit spre Irak. La fel cum, in mai anul trecut, Elena Popescu si Ionut Barbu s-au repezit in miez de noapte spre Mihailesti, incercind sa ajunga cit mai repede la fata locului pentru a transmite imagini si informatii despre camionul-bomba rasturnat pe sosea.

Cine i-a pus, „bai, nene"?

Meseria de ziarist. Una dintre cele mai periculoase profesii din lume, dupa cum arata statisticile mondiale care numara mortii cazuti la datorie.

Sper din tot sufletul ca Marie-Jeanne, Ovidiu si Sorin sa se intoarca sanatosi acasa. Cind scriu aceste rinduri, nu se stie mai nimic despre ei in afara SMS-ului pe care l-au transmis in redactia Prima TV. Bun prilej de vorbe si de ipoteze.

E dupa-amiaza acum, dar noaptea se anunta lunga si plina de talkshow-uri, astfel incit, la ora diminetii, cind veti fi citind acest editorial, aveti deja adunate ceasuri bune in care ati privit pe micul ecran o armata de „colegi de breasla" dindu-si cu parerea despre ce s-ar fi putut intimpla sau ce s-ar putea intimpla cu cei trei.

Nu vreau sa dau cu piatra, doar sa va rog sa faceti o separare necesara intre armata datatorilor din buze – abonati ai talkshow-urilor, analisti ai neamului, grabnic varsatori de judecati de valoare – si adevaratii jurnalisti – reporterii de teren cu salarii modeste, aproape anonimi, dar pe care se sprijina mai toate sandramalele presei romanesti ridicate dupa 1989.

Ei sint cei care ar putea si ar trebui sa vorbeasca despre starea sau halul in care a ajuns presa din Romania, si nu omizile lacome care au tocat prin buzunare, ani de-a rindul, bancnotele verzi intinse de palma Puterii, iar acum se arata preschimbate peste noapte in fluturii albi si neprihaniti ai jurnalisticii romanesti.

Reporteri si cameramani precum Marie-Jeanne, Ovidiu, Sorin, Elena sau Ionut mai au sau, din pacate, au avut si dorinta de a arata, si nebunia de a dovedi ca in aceasta profesie, de jurnalist, nu doar banii si relatiile cu lumea politica dicteaza prima pagina a ziarului sau deschiderea de jurnal de stiri.

Ei mai cred, inca, in jurnalismul de investigatie, in reportajul de la fata locului, in interviul obtinut cu greu, dupa luni de asteptare. Nu sint multi, dar sint altfel si trebuie scosi din masa de purtatori de reportofon sau nascatori de opinii cu care s-a procopsit lumea ziaristicii romanesti.

Cineva a zis odata ca, daca vei vedea o cladire in flacari din care toata lumea fuge speriata, in timp ce doar citiva indivizi incearca sa intre, atunci poti paria linistit pe faptul ca acestia din urma sint ziaristi.

As adauga faptul ca e vorba de ziaristi adevarati, din categoria celor care au stiut sa reziste, in anii din urma, la pirjolul declansat de PSD si Adrian Nastase impotriva libertatii de exprimare, incapatinindu-se sa loveasca in vintrele puterii intr-o perioada in care mai toti guresii de azi facusera „ciocu’ mic" si fugeau, mincind pamintul, spre conturile publicitatii de stat, strigind in gura

mare „Dormi linistit, romane, PSD lucreaza pentru tine!".

Momentul trist si ingrijorator al disparitiei celor trei jurnalisti romani rapiti de irakieni e inca un prilej de adinca reflectie in legatura cu soarta acestei bresle. Ea nu poate fi schimbata doar din interior.

Cetatenii care inteleg necesitatea unei exprimari libere si corecte trebuie sa sprijine, la rindul lor, schimbarea la fata a presei romanesti, selectind cu maxima atentie adevaratii profesionisti ai mass-media, care au nevoie de credit din partea opiniei publice. Nu toti ziaristii sint la fel, oricit s-ar stradui unii sau altii sa ne bage, de-a valma, in aceeasi oala.

Cita vreme Marie-Jeanne, Ovidiu, Sorin si altii ca ei se mai bat, inca, pentru interviuri in exclusivitate, punindu-si chiar si viata in pericol, iar publicul intelege acest lucru, sansa indreptarii breslei mai exista. Si se va produce, in timp. Deocamdata, adunam speranta ca ne vom vedea colegii intorsi cu bine acasa si va rugam sa stati cu o rugaciune alaturi de noi.