Un angajat al Penitenciarului Rahova dezvaluie apucaturile "Minerului"

"I-a umflat ochiul unui ofiter, apoi l-a lovit pe comandantul sectiei", povesteste gardianul

Pentru Miron Cozma, Penitenciarul Rahova a fost similar multa vreme cu libertatea. Si asta pentru ca el facea legea acolo.

Potrivit postului de radio Europa FM, pe perioada detentiei in penitenciarul de maxima securitate din Capitala, fostul lider al minerilor i-a terorizat practic pe gardieni, care au ajuns chiar sa se teama de el. Doi dintre ei au fost batuti de Cozma, supranumit "Minerul".

In puscarie, acesta se bucura de facilitati mai mari decit ale ofiterilor, iar rapoartele in care gardienii se plingeau de atitudinea lui au fost musamalizate.

Reintoarcerea "Luceafarului huilei" la Rahova ii ingrijoreaza acum pe cei care, de-a lungul anilor, au fost obligati sa-l pazeasca.

"Unii sint ingrijorati, altii spun ca nu o sa se mai intimple, adica nu o sa mai aiba atitudinea pe care a avut-o inainte deoarece partidul a cazut si el nu mai are nici un sprijin.

Totusi nu se stie pina la momentul oportun...", sustine unul dintre gardienii care au asistat la instaurarea "dictaturii Cozma" in Penitenciarul Rahova.

Potrivit acestuia, fostul lider al minerilor nu a respectat niciodata regulile din inchisoare. Mai mult, atunci cind gardienii au incercat sa i le impuna, Cozma a recurs la violenta.

"Toti sint impotriva lui. Nu are respect fata de nimeni. Sint niste reguli acolo. El cauta sa forteze. Si daca nu i se permite, ajunge la violenta. (...) A avut un proces la Pitesti. Daca nu ma insel, un ultraj.

Si a fost anuntat, nu a vrut sa iasa din camera ca sa mearga. Ofiterul l-a scos din celula si el a devenit agresiv. L-a lovit si i-a umflat ochiul ofiterului. Miron Cozma nu a patit nimic. Nu a mai trecut mult si a fost lovit si comandantul sectiei", relateaza gardianul.

"La cea mai mica neplacere putea sa dea telefon. Ca a avut si telefoane celulare, desi este interzis. Nu s-a luat nici o masura fiindca nu se putea", a adaugat acelasi martor.

Directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Emilian Stanisor, ne-a declarat ca lui Cozma i-au fost confiscate de doua ori telefoanele mobile.

Cu toate acestea, la el au ajuns altele, pe care le folosea pentru a-si dirija afacerile. Pe linga tranzactiile incheiate cu Nutu si Sile Camataru, fostul lider al minerilor controla din penitenciar - folosindu-se, bineinteles, de telefonul mobil - o retea de recuperatori, fapt recunoscut chiar de procurorul general al Romaniei, Ilie Botos.

"S-au descoperit o serie de informatii care atestau implicarea intr-o retea de criminalitate organizata. Erau comandate din penitenciar", declara Botos, la sfirsitul anului trecut.

Gardienii sustin ca au incercat sa se plinga sefilor de ceea ce face detinutul Cozma si de atitudinea lui, insa nu au gasit intelegere. "Rapoartele erau verificate. Se refaceau plingerile initiale. Erau obligati sa le refaca", sustin martorii, sugerind ca fostul lider al minerilor ar fi fost protejat de conducerea ANP.

Faptul ca angajatii penitenciarului ii erau suspusi lui Cozma a fost confirmat chiar de atitudinea unuia dintre ei, in decembrie anul trecut, la eliberarea liderului minerilor. Atunci, gardianul respectiv s-a rastit la ziaristii aflati la poarta inchisorii sa-i faca loc lui Cozma sa se urce in masina care-l astepta.

Surse din Penitenciarul Rahova ne-au declarat ca fostul lider al minerilor s-a bucurat, de-a lungul timpului, de conditii mai mult decit preferentiale.

Celula sa era dotata cu televizor, iar, in afara jocurilor video, "Luceafarul huilei" se odihnea admirind pestii din acvariul pe care il instalase in camera de detentie. O vreme, a crescut acolo si porumbei, sustin sursele citate.

Mai mult, conducerea inchisorii i-a permis lui Cozma sa-si amenajeze in curte un teren de fotbal-tenis, sportul sau preferat. Fostul lider al minerilor era cel care organiza echipele.

El hotara cine joaca si cine nu, in functie de sumele de bani si de bunurile pe care le primea de la detinutii amatori de o partida. Cozma si-a ales chiar si colegii de celula.

La inceput, partenerul sau in camera de detentie a fost Gheorghe Trutulescu, fostul colonel SPP condamnat in afacerea "Tigareta II".

Dupa o disputa aprinsa care s-a incheiat cu o bataie in toata regula, Trutulescu a fost obligat sa se mute din celula. Locul acestuia a fost luat de Fane Spoitoru, devenit prietenul si partenerul de afaceri al lui Cozma.

"Administratia are grija sa nu le lipseasca nimic celor ca Pavalache, Cozma sau ofiterilor corupti de la Sectia 5", ne-a declarat un fost detinut de la Rahova. "Sub pretextul ca e organizatorul meciurilor de fotbal-tenis, Cozma era la fel de liber ca un cadru din penitenciar sau chiar mai mult.

Intra cind si unde voia, inclusiv la cabinetele medicale, unde unor asistente li se facea mila si il "tratau", alinindu-i suferinta", a precizat fostul detinut.

Seful puscariilor a pledat pentru Cozma

Seful ANP, Emilian Stanisor, recunoaste acum ca a stiut de toate aceste abuzuri. El sustine ca, acum trei ani, a facut in acest sens o plingere la Parchetul General.

"Institutia pe care o conduc a facut plingere. S-a sesizat Parchetul, mai mult nici nu stiu", ne-a declarat Stanisor. El recunoaste ca Miron Cozma le-a creat probleme si gardienilor de la Craiova.

"Readus in Penitenciarul Craiova, dupa ultima infatisare in fata instantei, Cozma si-a iesit din fire si a inceput sa urle la gardieni", spune directorul ANP.

Stanisor a adaugat ca paznicii nu au cerut interventia trupelor speciale de teama eventualelor repercusiuni care ar fi putut veni din partea organizatiei internationale a liderilor minerilor care il monitorizeaza pe Cozma.

Cu toate acestea, Emilian Stanisor este cel care a pledat, de curind, in parlament, pentru readucerea lui Cozma la Rahova, pe motiv ca acesta este prea bolnav pentru a suporta transportul de la Penitenciarul Craiova la Bucuresti la fiecare proces. El a facut apoi toate demersurile in acest sens. Astfel, luni, fostul lider al minerilor si-a vazut visul implinit.

In replica la decizia lui Stanisor, ministrul justitiei Monica Macovei a anuntat ca a dispus un control privind respectarea regimului de detentie al detinutului Miron Cozma, incepind cu data incarcerarii sale.

Raluca Dan, Ramona Feraru