Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat doua noi tipuri de credit pentru locuinte, care se acorda pe o perioada de pana la 25 de ani. Cele doua noi produse tip credit – imobiliar si ipotecar – se acorda numai in lei. Nivelul si modul de calcul al dobanzii – aceeasi pentru cele doua tipuri de imprumut – este foarte avantajos pentru clienti.

Astfel, in cazul creditului imobiliar destinat cumpararii sau construirii de locuinte/case de vacanta si/sau pentru cumpararea de teren intravilan, clientul poate opta pentru o dobada fixa de 13% pe primii 5 ani (calendaristici) iar pentru restul perioadei pana la scadenta, dobanda se calculeaza in functie de cotatia BUBOR la 6 luni la care se adauga 3 puncte procentuale.

O alta varianta de dobanda oferita de BCR pentru creditul imobiliar – dobanda fixa de 14% pe primii 3 ani (calendaristici) iar pentru restul perioadei pana la scadenta, dobanda se calculeaza in functie de cotatia BUBOR la 6 luni la care se adauga 3 puncte procentuale.

Aceeasi oferta de dobanda este valabila si in cazul creditului ipotecar in lei pentru persoane fizice.

Creditul ipotecar este destinat construirii, cumpararii, reabilitarii (inclusiv modernizarii), consolidarii sau extinderii imobilelor cu destinatie de locuinte permanente, temporare sau case de vacanta, cumpararii de terenuri aflate in intravilan necesare construirii locuintei, efectuarii lucrarilor de viabilizare a terenului (asigurarea cu utilitatile necesare: electricitate, apa, canalizare,

gaze, telefon).

"Elementul de noutate introdus in politica de dobanzi a BCR il constituie posibilitatea oferita clientilor bancii de a opta intre o dobanda fixa, una variabila in functie de evolutia pietei si o dobanda variabila in functie de dobanda interbancara BUBOR.

La stabilirea noilor niveluri de dobanda am avut in vedere reducerea costurilor pentru client prin reducerea marjelor de profit ale bancii", a declarat dl. Dan Bunea, vicepresedinte executiv al BCR.

Suma maxima ce poate fi imprumutata este de 500.000 echivalent EUR, atat in cazul creditului imobiliar cat si ipotecar. Diferentele intre creditul imobiliar si cel ipotecar se inregistreaza la conditiile tehnice de acordare, fiecare tip avand avantajele sale.

Pentru imprumutul imobiliar, rata totala lunara (credit plus dobanda) poate reprezenta pana la 50% din venitul net obtinut de solicitant impreuna cu membrii familiei, dupa ce anterior au fost deduse celelalte datorii. In cazul creditului ipotecar, rata totala lunara (credit plus dobanda) nu va depasi 35% din venitul net obtinut.

Capacitatea de rambursare se determina pe baza veniturilor certe nete realizate de catre solicitant impreuna cu familia acestuia, daca este cazul.

Pentru informatii suplimentare despre produsele si serviciile oferite de BCR, populatia poate apela numarul de telefon al INFO BCR - 0801.0801.227, (0801.0801.BCR), taxabil la tarif de convorbiri locale, indiferent de locul din tara de unde este apelat. Numarul poate fi apelat in reteaua ROMTELECOM.

De asemenea, Serviciul INFO BCR se poate apela si din reteaua de telefonie mobila Connex la numarul: *0801.BCR (*0801.227). Serviciul INFO BCR functioneaza de luni pana vineri intre 8:00 - 20:00 si sambata intre 8:00 - 12:30.