Presedintele Basescu sugereaza ca Serviciul Roman de Informatii (SRI) a avut un cuvint greu de spus la formarea guvernului, fiindca prin datele furnizate „au fost evitate multe numiri de secretari de stat ce aveau in spate grupuri de interese". In tarile cu traditii democratice, verificarile pe care le fac serviciile secrete sint o practica obisnuita si necesara.

In Romania, insa, notele pe care le da SRI potentialilor demnitari sint indoielnice, fiindca 10 la suta din oamenii acestei structuri provin din vechea Securitate, dupa cum marturisea in urma cu citeva luni chiar Radu Timofte, directorul Serviciului Roman de Informatii.

In plus, SRI a continuat, in perioada postdecembrista, sa faca politie politica, urmarind telefoanele politicienilor incomozi, ale reprezentantilor societatii civile, hartuind ziaristi. SRI a functionat, de cele mai multe ori, in cei 15 ani de existenta, dupa regulile Securitatii ceausiste, acceptind scenariile puterii sau punind in scena scandaluri favorabile anumitor grupuri de interese.

Insistenta cu care acest serviciu a incercat sa pastreze, ascunse de ochii novicilor, dosarele personale intocmite de Securitate sugereaza ca SRI folosea documente de acest fel in luptele sale subterane, iar refuzul Serviciului Roman de Informatii de a preda catre CNSAS opisul electronic al arhivei dovedeste ca SRI prefera sa amine cit mai mult deconspirarea politiei politice a regimului

comunist.

Radu Timofte, care si-a spalat in ultimii trei ani imaginea de intrigant, dupa cum sustin in discutii confidentiale inalti demnitari ai actualei puteri, pare a fi un partener ideal pentru Traian Basescu, desi a fost numit de catre predecesorul sau si are o biografie complicata.

La inceputul mandatului de sef al SRI, Radu Timofte a fost acuzat ca ar fi avut legaturi cu KGB si ca in timpul evenimentelor din decembrie 1989 ar fi sustras documente din arhiva Securitatii din orasul Roman.

Artizan al dezinformarilor, dupa metode specifice, Radu Timofte a incercat de mai multe ori sa arate, in perioada in care era senator PDSR (1996-2000), ca detine informatii substantiale in scandaluri incilcite cum ar fi „Tigareta II" in care spunea, fara probe, ca ar fi fost implicate si serviciile secrete, dar si persoane importante din anturajul fostului presedinte Constantinescu.

In timpul mineriadei din 1999, sustinea, tot fara probe, ca asupra minerilor lui Cosma s-a tras cu gloante de razboi.

Cu aceleasi metode, rudimentar aplicate, senatorul Timofte a incercat sa orchestreze, in campania electorala din 2000, un scandal politic legat de Serviciul de Informatii Externe (SIE) declarind ca „o trupa speciala de comando a actionat la Costesti pentru inabusirea protestelor minerilor si care in prezent se ocupa de recuperarea banilor pe care Romania ii are de primit de la diverse tari

arabe", cerind lucratorilor SIE sa nu mai respecte ordinele date de directorul institutiei.

Radu Timofte a declansat acest scandal pentru a neutraliza un raport (Raportul Ciobanu) discutat atunci de comisia parlamentara de control a Serviciului Roman de Informatii si aparut in presa vremii, prin care Ion Talpes, omul de casa al lui Ion Iliescu, era acuzat ca in vremea cind era sef al SIE (1992-1997) ar fi sponsorizat cu milioane de dolari negri campania electorala din 1996 a

presedintelui Iliescu.

In 2001, acelasi Radu Timofte, de data aceasta ca sef al SRI, declara ca statul si-a pierdut autoritatea in judetele Harghita si Covasna, exact in momentul in care PDSR, sub imbolduri occidentale, incerca sa faca o intelegere parlamentara cu UDMR.

Declaratia sa era pe linia traditionala a partidului sau si a Serviciului Roman de Informatii, pentru care nationalismul centrist reprezenta o metoda de lucru. Radu Timofte a lansat mereu scandalurile de care avea nevoie PSD sau Ion Iliescu.

Ultimul, chiar la inceputul acestui an, cind a declarat ca SRI are informatii ca se pregatesc atentate impotriva lui Traian Basescu, lasind sa se inteleaga ca lupta impotriva coruptiei la nivel inalt pe care seful statului vrea sa o lanseze va avea raspunsuri dintre cele mai dure din partea celor vizati.

Radu Timofte ramine un personaj complicat, inclusiv prin legaturile sale cu controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, cel care a pus pe picioare o retea impresionanta de spionaj economic (Gelsor) si care, potrivit datelor aparute in presa, are in acest moment un urias imperiu media.

De aceea, pare de neinteles de ce presedintele Traian Basescu ii acorda sefului SRI atita incredere, lasind la indemina acestuia dreptul de veto pentru formarea guvernului.

Jocurile, scenariile si scandalurile in care a fost implicat sau pe care le-a declansat Radu Timofte nu ridica semne de intrebare pentru seful statului. Dar Traian Basescu ar putea deveni partas al jocurilor ascunse pe care seful SRI este obisnuit sa le faca sau chiar victima acestuia, daca va continua sa-l pastreze in functie pe Radu Timofte.

Sabina FATI