Freedom House (FH), ONG-ul devenit celebru in Romania prin auditul anticoruptie, a fost unul dintre factorii-cheie in „revolutia lalelelor", care a rasturnat regimul pro-rus din Kirgizstan. Cu banii guvernului SUA, FH a sustinut opozitia si societatea civila care l-au invins pe Askar Akaiev.

Recenta „revolutie a lalelelor" din fosta republica sovietica Kirgizstan a fost cel putin inspirata de Statele Unite si alte tari occidentale, care, prin programele de sustinere a democratiei, au avut un rol-cheie in declansarea revoltei populare fata de opulenta regimului Askar Akaiev.

Dezvaluirea apartine „The New York Times", unul dintre cele mai prestigioase cotidiane din Statele Unite, care, intr-un amplu articol semnat de Craig S. Smith, dezvaluie dedesubturile sustinerii externe de care s-au bucurat opozitia si presa libera din Kirgizstan.

Marea Britanie, Olanda si Norvegia au contribuit si ele la schimbarea din republica din Asia Centrala, situata la confluenta sferelor de interes ale Rusiei, Chinei si SUA.

Fotografia cu imensa vila a lui Akaiev, declicul revoltei

Unul dintre lucrurile care au scos oamenii in strada, imediat dupa alegerile parlamentare, a fost fotografia cu palatul pe care Akaiev si-l construia departe de ochii celor 5 milioane de kirghizi de rind, striviti de saracie.

Singurul ziar care a putut publica un asemenea atac la presedinte a fost MSN, o publicatie de limba rusa, infiintata in ianuarie anul acesta cu fonduri nerambursabile de la guvernul american. Pentru ca in Kirgizstan toate tipografiile sint de stat, MSN nu aparuse pe piata decit dupa ce FH venise la Biskek si deschisese o tipografie, tot cu bani de la Washington.

Pentru afrontul cu fotografia, autoritatile au oprit alimentarea cu energie electrica la tipografia FH. Insa MSN a continuat sa apara si sa fie distribuit gratuit de candidatii opozitiei, pentru ca ambasada SUA a oferit FH doua generatoare autonome.

12 milioane de dolari, pretul democratiei

In paralel, alte ONG-uri americane, ca National Endowment for Democracy, National Democratic Institute, alaturi de Radio Europa Libera in limba kirghiza popularizau democratia si ideea de societate civila, citau aricolele MSN si ofereau acces la Internet si postul TV CNN. In plus, alte televiziuni sau ziare primeau finantari nerambursabile americane prin intermediul FH si al altor ONG-uri.

Toate aceste organizatii se bucura de finantarea guvernului SUA, in baza Legii de Sustinere a Libertatii, votata de Congres in 1992. In anul 2004, banii americani veniti in Kirgizstan pentru a sustine societatea civila si institutiile democratice se ridicau la 12 milioane de dolari.

Scurta poveste a unui ziar

MSN nu este primul ziar editat de jurnalistul independent Alexander Kim. In primii ani ai privatizarilor din Kirgizstan, el si colegii sai jurnalisti cumparasera de la stat publicatia la care lucrau. In 1999 insa, Kim a pierdut controlul asupra ziarului „Vecernii Biskek", dupa nenumarate procese pentru calomnie pierdute si acuzatii penale de evaziune fiscala.

Fortat sa demisioneze, Kim a fost scos din birou cu 100 de membri ai fortelor speciale. Cel care a preluat controlul ziarului nu era nimeni altul decit ginerele lui Askar Akaiev. •

Freedom House, dispretuita de Ion Iliescu

Freedom House este organizatia care a intocmit un audit independent anticoruptie pentru Romania, document comandat de Ministerul Justitiei, la cererea Uniunii Europene. Concluziile raportului FH au evidentiat slaba activitate anticoruptie a fostei guvernari si subordonarea politica a Parchetului National Anticoruptie (PNA). In urma acestor observatii dure, FH si-a atras critici acerbe in Romania.

Cele mai vehemente au venit de la senatorul PSD Ion Iliescu, cel care a numit, ca presedinte al Romaniei, oamenii din fruntea PNA criticati in raportul FH. El a caracterizat Freedom House drept o „institutie neprofesionista si neeuropeana" si „un ONG american, care n-are nici o legatura".

In opinia lui Iliescu, auditul anticoruptie trebuia facut de „cei care au abilitatea corespunzatoare si profesionalismul necesar". Actualul guvern si-a insusit criticile din raportul FH si le-a folosit pentru a creiona o noua strategie anticoruptie, adoptata zilele trecute.