An dupa an parca ne-am indepartat tot mai mult de acel litoral pe care ni-l amintim, plin de veselie si de turisti din toata Europa.

Pe de-o parte, transformarile climatice care au cauzat micsorarea perioadei de sezon de la sase la trei luni, nivelul scazut al serviciilor si a infrastructurii, precum si lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistica au dus la transformarea tarmului romanesc al Marii Negre intr-o destinatie eminamente vizitata de romani.Asa cum ne-am obisnuit, dupa un an electoral "regulile" se schimba.

Iata ca Ministerul Mediului a decis sa rezilieze toate contractele de gestiune a plajelor, dorind sa infiinteze o societate care sa se ocupe de curatenia lor, de inchirierea de umbrele si sezlonguri. Mai mult, acelasi minister se va ocupa de salvamari si de primul ajutor.

La o prima vedere, raspunderile pe care si le-a luat sunt destul de multe, cu atat mai mult cu cat are si alte responsabilitati in zona, mult mai mari - si aici nu mentionam decat Delta Dunarii -, careia ar trebui sa-i acorde principalul interes.

Prelungirea sezonului estival, prioritatea ANT

Situatia de fapt de pe litoral il face mai putin atragator pentru turistii straini, care prefera concediile la Marea Neagra in Bulgaria, unde, pe langa preturi mai mici, gasesc o structura turistica bine pusa la punct, hoteluri moderne, servicii de calitate si o retea de drumuri ultramoderne.

"Deocamdata noi avem un litoral pregatit pentru familii, ne spune Marius Crivtonencu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism. In acelasi timp identificam, impreuna cu asociatiile din turism si cu autoritatile locale, locatii pentru turismul de business, care ne-ar ajuta sa avem activitate si in extrasezon".

De asemenea, ANT a propus Prefecturii Constanta si Consiliului Judetean realizarea unor caravane care sa animeze intreg litoralul cu ajutorul unor "autobuze turistice". Acestea ar putea face circuite la obiectivele istorice si de interes turistic.

Totodata, Marius Crivtonencu le-a cerut autoritatilor locale sa se implice in rezolvarea problemelor indicatoarelor rutiere si turistice, care fie nu au existat deloc, fie au fost furate. Se spera ca prin marii tur-operatori internationali in acest an sa fie atrasi mai multi turisti straini, inca din luna mai, determinand astfel prelungirea sezonului estival la cinci luni.

Conform presedintelui ANT: "Aceasta prelungire a activitatii de pe litoral de la doua la cinci luni va determina si o imbunatatire a serviciilor, deoarece veniturile angajatilor si ale firmelor vor creste, asigurandu-le un trai decent.

In plus, impreuna cu autoritatile locale vom realiza o retea de centre de informare turistica prin care, pe langa asigurarea unor noi locuri de munca, si agentiile de turism sa-si poata promova produsele".

Este incurajata construirea debarcaderelor private

Activitatile de agrement cautate de turisti sunt sporturile nautice. Pe litoralul romanesc acestea se practica, mai mult sau mai putin, pe cele doua lacuri: Tabacariei si Sutghiol.

ANT are in vedere ca pentru acest sezon sa incurajeze investitorii sa refaca bazele de teleschi nautic, windsurf, agrement cu barci sau hidrobiciclete, precum si pontoanele pentru plimbarile cu vaporase sau ambarcatiuni mai mari. "Vrem sa dezvoltam si zona Portului Turistic Tomis cu ambarcatiuni de croaziera.

In acest sens lansam invitatia catre investitori pentru a construi debarcadere private cu servicii in domeniu", ne-a declarat Marius Crivtonencu. De asemenea, cu ajutorul Ministerului Mediului vor fi identificate si puse la dispozitie firmelor care ofera agrement cu ambarcatiuni cu motor cu combustibil locatii care sa nu afecteze turistii aflati pe plaja din punct de vedere al poluarii.

Ministerul Administratiei Publice si Internelor va asigura si in acest an paza plajelor. "Eu cred ca si hotelierii ar trebui sa poata gestiona plajele din dreptul unitatilor lor de cazare, este de parere Marius Crivtonencu. Mai mult, cred ca interesul este cu atat mai mare cu cat plaja este mai apropiata de hotel.

In plus, lansam propunerea, catre toti detinatorii de unitati de cazare, ca, in cadrul receptiilor, sa amenajeze magazine de suveniruri". In Romania este binecunoscuta lipsa acestui segment de magazine, care impanzesc statiunile turistice in toate tarile lumii.

De asemenea, ANT impreuna cu autoritatile locale vor incuraja infiintarea magazinelor cu articole de sezon intr-un cadru civilizat, care sa ia locul tarabelor acoperite cu panze sau plastic si a comertului stradal haotic.