Unii oameni aleg sa vorbeasca despre ele sus si tare, in unicul mod in care o pot face: prin imagini. Altii, din contra, reprezinta subiecte pentru cei din prima categorie, o materie prima extrem de generoasa in fapte si senzatii, impresii si sentimente. O, da, ar trai unii fara altii.

Primii ar fi mai saraci, dar si-ar gasi inspiratia in alte unghere ale mintii, iar ceilalti… ei bine, ei ar exista la fel de «plin», doar ca nu am stii noi de ei. Si acestia sunt multi, proveniti din zone si medii care are nevoie de eroi ca pestele de apa.

Cuvantul «hotel» va duce cu gandul la o cladire, mai mica sau mai mare, cu cateva zeci de camere in cazul bun, nu-i asa? Cel alaturat lui, «Rwanda», defineste o tara. Efectul obtinut este contrariu. Filmul «Hotelul Rwanda» vorbeste despre mase oameni inghesuiti intr-un spatiu mult prea mic, sufocati, care nu mai asteapta ajutor, dar spera in secret la el.

Acesta soseste in persoana unui barbat care, incercand sa-si scoata familia din mijlocul crizei care a cuprins teritoriul Rwandei in anii 1990, ajunge sa salveze peste 1.200 de refugiati. Este in acelasi timp o metafora si o realitate scriptica.

Distributie pe masura scenariului

«Hotelul Rwanda» este o poveste inspirata de un caz adevarat, al carei erou se numeste Paul Rusesabagina si a dat dovada de un curaj absolut nebunesc in timpul razboaielor civile. Rolul principal in aceasta drama il detine Don Cheadle, actor secundat de nume care sunt, la drept vorbind, mult mai cunoscute publicului decat al sau.

Nick Nolte si Joaquin Phoenix confera rotunjime distributiei, in timp ce Sophie Okonedo se remarca in rolul personajului feminin. Si, nota bene, a facut-o atat de bine, incat a primit - si a pierdut, este adevarat - o nominalizare la Oscar.

In aceeasi situatie, necastigatoare ca finalitate, s-au aflat si Don Cheadle, intrat in randurile actorilor cu nominalizari la Oscar, si Keir Peterson si Terry George, semnatarii unui scenariu extraordinar. Ajutati, insa, asa cum spuneam, si de premisele oferite de realitate.

Asa ca treaba regizorului si a scenaristilor a fost din start usurata… In mare, daca ne-ati intreba «despre ce este vorba», am raspunde cam asa: Despre un barbat care, sustinut de sotia sa, se foloseste de functia de administrator al unui hotel pentru a-si ajuta compatriotii.

Este o poveste extrem de personala, condensata, care se desfasoara intr-o singura locatie si se concentreaza pe oamenii care o locuiesc si pe relatiile dintre ei. Cineastii au evitat insa sa se axeze pe oroarea genocidului in sine si sa-l evoce imagistic.

«Cand actiunea se deruleaza in afara acestui spatiu restrans, am incercat sa cream o atmosfera bizara, ireala, am vrut sa publicul sa simta teroarea psihologica a genocidului, fara a intra insa in detaliile masacrului», spun ei, adaugand ca este o drama umana puternica, nu o poveste de groaza.

«Acum trei ani», spunea regizorul Terry George, «discutam cu Keir Peirson si cu Paul Rusesabagina, iar aceatsa ne-a spus povestea lui.

Pe masura ce vorbea, mi-am dat seama ca simt atat teama, cat si o emotie intensa, deoarece era povestea perfecta pentru a fi transformata intr-un film – un thriller politic intens, o istorisire sensibila, dar, mai ales, o parabola universala despre triumful binelui asupra raului. Dar teama a fost emotia mea predominanta. Teama se esec».

O declaratie poate un pic prea naiva, mai ales in sectorul cu doua concepte diamentral opuse, dar vazand filmul nici nu mai conteaza.

Terry George isi dorea de mult sa realizeze un film despre Africa, asta fara sa insemne ca se gandea sa filmeze niste lei sau cativa elefanti. Nu stia exact ce vrea, pana cand a aflat povestea lui Paul Rusesabagina, unul dintre rwandezii care au reusit sa scape cu viata din sangeroasele conflicte* care au macinat tara in anii ’90.

De altfel, intoarcerea alaturi de George si de echipa acestuia in Rwanda, pentru documentare, a fost prima oara pentru Paul cand a pus piciorul pe pamantul sau natal dupa evenimentele care l-au marcat pe viata.

*Conflictul din Rwanda anilor 1990 a marcat unul dintre cele mai sangeroase capitole ale istoriei africane recente. In decurs de 100 de zile, peste un milion de oameni au fost ucisi in aceasta tara, insa nu a existat nici o interventie internationala in Rwanda, nici forte de expeditie, nici o coalitie a celor puternici.

Ce se intamplase: extremistii Hutu I-au masacrat pe vecinii lor Tutsi si pe fratii lor Hutu care au incercat sa li se opuna, iar celelalte tari au ales sa nu se amestece.