Evolutia primului caz de rapire a unor ziaristi romani la Bagdad furnizeaza, de la o zi la alta, tot mai putine certitudini si tot mai multe semne de intrebare. Tabloul general care se deseneaza este acela al unui caz care se incapatineaza sa nu semene cu nici un altul.

Primele semne de intrebare au fost ridicate in legatura cu modul in care deplasarea ziaristilor la Bagdad a fost pregatita si s-a realizat. Spre stupefactia oricarui om de bun simt, nimeni nu s-a gindit in redactiile unor ziare si organizatii de televiziune serioase sa faca nici cea mai superficiala pregatire celor care se deplasau pentru prima data in cel mai tulbure loc de pe planeta.

Nimeni nu a luat nici un fel de masuri ca sa faca cunoscuta actiunea autoritatilor romane sau reprezentantilor oficiali aflati in capitala irakiana.

Aparent, toata lumea a fost pe deplin multumita de asigurarile date de un personaj cel putin bizar, care s-a angajat sa-i duca pe ziaristi peste mari si tari, sa plateasca din banii lui costurile intregii deplasari, iar pe deasupra sa le asigure si interviuri cu primul-ministru si cu presedintele Irakului.

Tot ce a trebuit sa faca personajul respectiv a fost sa deschida gura si punga pentru ca nimeni sa nu mai puna nici un fel de alte intrebari si nimeni sa nu mai ia nici un fel de alte masuri de precautie. Chiar si intr-o tara in care improvizatia este regina, cum e cazul Romaniei, o asemenea desfasurare a fazei de pregatire a deplasarii ziaristilor la Bagdad ridica serioase semne de intrebare.

Pentru simplul motiv ca macar instinctul de conservare al celor care se pregateau sa plece ar fi trebuit sa-i fi indemnat sa-si pregateasca si o solutie de rezerva, daca se dovedea la fata locului ca promisiunile si asigurarile misteriosului "om de afaceri irakiano-american" s-ar fi dovedit macar partial nerealiste.

Aparent, trei oameni, ziaristi cu experienta si statut profesional recunoscut, plus responsabilii redactiilor respective au fost convinsi, dincolo de orice dubiu, ca se pot deplasa la Bagdad pentru interviuri la nivel inalt doar pe vorbele si banii pusi la dispozitie de un nabab intrat pe usa redactiei ca din intimplare!

Semnele de intrebare continua o data cu ajungerea ziaristilor la destinatie. In orice tara din lume, interviurile cu oficialitati de nivel Presedinte, Prim-ministru, se fac cu acreditari si o lunga corespondenta oficiala.

Daca acesta ar fi fost cazul, chiar autoritatile irakiene i-ar fi preluat pe ziaristi de la aeroport si ar fi dictat conditiile lor de securitate, de la hotelul in care sint cazati si pina la deplasarile si actiunile la fata locului.

Nicaieri in lume, nimeni, nu ia un interviu presedintelui tarii batind la usa resedintei sale oficiale! Ce au facut ziaristii romani in capitala Irakului de la sosire si pina la momentul disparitiei?

Cum a avut loc disparitia? Au fost luati de un comando din hotel, asa cum a sustinut una din relatari? Au fost interceptati pe strada, se aflau la plimbare, se aflau intr-un vehicul? Cum a fost

posibila comunicarea cu ziaristii, o buna bucata de timp, dupa ce au fost rapiti? Nimic nu este clar cu privire la aceste circumstante!

Cele mai multe semne de intrebare au aparut, insa, o data cu inregistrarea video care-i prezinta pe ziaristii romani si pe cetateanul irakiano-american in postura de victime ale rapitorilor. Totul este atipic.

Cadrul in care apar victimele unor asemenea actiuni este standard: auster si continind elemente clare de identificare a organizatiei responsabile.

Ziaristii romani apar intr-un cadru improvizat, pe un fundal puternic colorat si in care nu exista nici un fel de insemn al organizatiei responsabile de rapirea lor.

De altfel, producerea unei casete video cu victimele, neinsotita de un mesaj explicit privind motivele si obiectivele urmarite de rapitori este cea mai mare incoerenta din evolutia de pina acum a evenimentelor.

Dupa cum incoerent este si mesajul care razbate din inregistrare. O semi-negare a faptului ca rapitorii ar fi interesati de beneficii materiale nu lamureste nimic.

Daca tot a fost lasata sa spuna ceva in cadru, de ce victima nu a transmis nimic din dramatismul si suferinta situatiei? De ce nu a vorbit despre hotarirea rapitorilor de a-si duce la capat amenintarile?

Amenintari care de altfel nu au fost formulate niciodata! In sfirsit, personajele rapitori, care apar in inregistrare cu arme in mina, ridica si ele alte semne de intrebare.

De ce era nevoie de arme in miinile unor civili? Semnifica ele o amenintare directa la viata ostaticilor? Semnifica ele faptul ca autorii fac parte dintr-o organizatie de tip militar? Greu de crezut, daca te uiti la silueta prea-plinuta a unuia dintre ei si la postura cautat "militarista" a celuilalt!

In sfirsit, in lungul sir de intrebari apar si cele legate de reactia autoritatilor romane. Desi nu exista nici o certitudine cu privire la identitatea autorilor rapirii si nici un fel de mesaj privind intentiile sau revendicarile lor, la fata locului se deplaseaza un "negociator". Pentru orice eventualitate, am putea admite.

Persoana aleasa este insa o alta sursa de lungi semne de intrebare: un om de afaceri sirian cu ceva dosare penale si cu interdictia de a parasi Romania!?? Chiar nu exista o persoana cu o doza mai mare de credibilitate?

Intrebarea este cu atit mai serioasa cu cit orice abordare profesionala a crizei ar fi trebuit sa tina cont de cele doua elemente critice: timpul si credibilitatea negociatorului - personala, profesionala, morala etc.

Dupa atitea elemente discordante si intrebari care dau imaginea unor rapitori care abia acum "invata" meserie, a unor victime care nu par conectate la dramatismul situatiei in care se afla si a unor autoritati care improvizeaza acolo unde ar fi trebuit sa exceleze in profesionalism, nu ne mai ramine decit sa ne rugam ca toata intimplarea sa se termine cu bine, adica vietile ziaristilor

romani sa fie crutate si libertatea lor recistigata.