A facut-o in Saptamana Luminata a catolicilor, de dupa Sfintele Pasti. Credinciosii stiu ca, in aceasta perioada, Portile Cerului sunt larg deschise, iar sufletele ajung direct la Cel de Sus. Pe aceia dintre dumneavoastra, cititori ai acestor randuri, care deja v-ati plictisit pentru ca nu credeti in religie si in puterea ei tamaduitoare, va rog doar sa aveti rabdare pana la capat.
Papa Ioan Paul al II-lea este, pentru ca multa vreme de-acum inainte ne va fi greu sa ne referim la trecut in privinta Sanctitatii Sale, unul dintre cei mai eruditi slujitori ai Domnului. Si unul dintre cei mai rationali si logici parinti.
Unul dintre cei mai sincer evlaviosi, dar, in acelasi timp, unul dintre cei mai realisti inalti prelati.
Papa Ioan Paul al II-lea, un papa polonez ca origine, dar al tuturor prin puterea sa inepuizabila de a se contopi cu toate durerile pamantului, a demonstrat ca religia nu este ceva sacru, tabu, ezoteric, de neinteles, numai pentru alesi si initiati, ci este intr-adevar sacra, dar si-a castigat sacralitatea prin faptul ca poate patrunde, cu forta, dar nu prin forta, in fiecare colt al vietii
noastre: in politica, in economie, in cultura, in sport, in arta.
Papa Ioan Paul al II-lea a dat virtute Vaticanului, care a devenit nu doar lacasul Sfantului Scaun, ci si un exemplu de auto-administrare si auto-determinare perfecte: un stat in stat, in care regulile scrise sunt mai putin importante decat morala auto-impusa.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost speranta intr-un maine mai bun a tarilor lumii a treia, a statelor aflate in razboi, a dezradacinatilor, a celor atinsi de terorism, a oamenilor nefericiti de pe intreaga planeta.
Sfantul Parinte este primul care si-a pus haina inaltei preotii in slujba trebuintei directe si concrete a omenirii, si nu pentru fast, marire, falsa cucernicie. De ce o lacrima pentru sfarsitul dureros al Papei intr-o revista financiara? Pentru ca nimic din ce-i omenesc nu i-a fost strain, cand a fost nevoie sa intervina in conflicte escaladate ori mocnite.
La Papa Ioan Paul al II-lea au venit sa se inchine si sa afle un gand intelept sefi de stat, de guverne, oameni care invart globul financiar in propriul buzunar si oameni pentru care banii de-o prescura sunt dramuiti cu religiozitate. Toti cei cu putere financiara si-au dorit macar atingerea Papei, daca nu si binecuvantarea.
La 18 ani, Karol Jozef Wojtyła si-a dorit sa devina actor. Un pusti teribil. Razboiul l-a maturizat si l-a marcat. Si-a descoperit astfel vocatia. Dar cineva de acolo, de Sus, l-a ajutat sa-si implineasca si visul imberb din tinerete. A fost si actor.
Actorul principal al teatrului in care noi, toti ceilalti, suntem figuranti.
