Desi numarul celor care aleg sa mearga la cinematograf scade in fiecare an, iar sumele incasate din difuzarea filmelor sunt din ce in ce mai mici, statul a hotarat ca, de la inceputul lunii viitoare, biletele de cinema sa fie taxate cu TVA.

Introducerea acestei masuri face ca distributia de film sa fie unul dintre cele mai impozitate servicii de pe piata romaneasca. Pe langa taxele pe care le aveau de platit pana acum, distribuitorii de film si proprietarii salilor de cinema vor avea de platit si taxa pe valoarea adaugata, suma care ii va putea determina sa-si inchida afacerile.

Cinema, cinema

Distributia de film a fost unul dintre putinele domenii in care romanii iubitori de cinema au simtit ca rezoneaza cu lumea. In 2004, cinefilii au putut viziona pe marile ecrane din tara 171 de premiere mondiale sau romanesti, cu 30 mai multe decat cu un an inainte.

Majoritatea au fost productii americane (114), respectiv 67% din totalul premierelor, 22% din piata a fost ocupata de filmele europene, iar premierele romanesti au rulat in proportie de doar 7%.

Taxman

Desi este un produs cultural, filmul este privit de oficialitati ca o afacere din care statul trebuie sa scoata bani. Taxele duc la cresterea pretului biletelor si ii indeparteaza astfel pe spectatori de marele ecran.

Ce platim de fapt? Pe langa vizionarea filmului, pretul biletului mai cuprinde multe alte taxe: 2% taxa pe spectacol, 2% taxa de timbru, 8% taxa pentru fondul Centrului National al Cinematografiei (CNC). Astea sunt cele care se retin direct din pretul biletului. Mai este si taxa de drepturi de autor (pentru muzica si alte drepturi conexe), aproximativ 4%, suma platita de distribuitor.

Daca adunam taxele care se regasesc in biletul de cinema, ajungem la 12%. Iar din luna mai intra si TVA-ul de 19%. Un total de 31 de procente, deja mult prea mare.

Kill Bill

Prin adaugarea TVA-ului, taxele puse pe distributia si difuzarea filmului in Romania devin cele mai mari din Europa. Pana acum, tara care taxa cel mai mult distributia de film, cu 25%, era Danemarca. Vecina noastra Bulgaria impoziteaza difuzarea de film cu 20%, iar Franta percepe o taxa de 17%.

In toate aceste tari vorbim insa despre o cu totul alta piata a distributiei de film: numarul spectatorilor este mult mai mare decat in Romania, iar incasarile sunt si ele pe masura.

"Am ajuns sa fim considerati ca niste distribuitori de vicii. Suntem taxati de parca nu aducem in tara cultura, ci vicii", ne-a declarat Radu Nicolau, directorul New Films International, unul dintre distribuitorii importanti de filme din Romania. Nicolau ne-a mai declarat ca, dupa discutiile purtate la Ministerul Culturii, s-a plecat cu un TVA redus de 9%.

Dar se pare ca Ministerul Finantelor nu a agreat aceasta formula.

Titanic

Cam aceasta este concluzia marilor distribuitori de film din Romania. S-ar putea ca, in curand, sa nu mai existe nici un interes pentru desfasurarea acestei activitati.

"Este greu sa continui o activitate care nu aduce mari profituri si care nu este stimulata, ba chiar dimpotriva. Fac distributie de film din 1992. De atunci tot speram ca vom deveni mai atractivi pentru marii distribuitori mondiali", ne spune cu regret Andrea Comanici, general manager la InterCom Film, firma care detine cea mai mare parte a pietei de film din tara noastra.

"Ne va fi din ce in ce mai greu sa ne convingem partenerii ca piata de film din Romania va renaste. Mai ales dupa noile impozitari. De fapt, pana acum nici nu i-am anuntat despre noile taxe.

Ei oricum ne privesc ca pe o piata marginala, iar castigurile pe care le obtin prin vanzarea filmelor aici sunt minime", a adaugat Andrea Comanici, care-i are parteneri de distributie pe gigantii cinematografiei mondiale, Twenty Century Fox, Warner Bross sau Columbia Pictures.

Pentru un pumn de dolari

In 2004 au fost facute incasari de aproape 250 miliarde de lei. Suma care pare importanta. Dar este vorba de tot ce s-a incasat intr-un an, iar acesti bani sunt imprastiati in prea multe parti. Pe langa taxele care se indreapta direct spre stat, suma ramasa este impartita intre distribuitorii de film si proprietarii salilor de cinema.

In procente, cam 35% ajung la cei care aduc filme in Romania. Iar cheltuielile acestora sunt destul de mari. Distribuitorii trebuie sa plateasca marilor studiouri cinematografice drepturile de autor, care reprezinta de obicei un anumit procent din incasari. Mai exista insa si taxe vamale, costul copiilor filmului - 1.200 de dolari pentru fiecare -, subtitrarea, cam 400 de euro pentru fiecare

copie, si multe altele. Si nu trebuie uitat costul publicitatii, care se face inainte de a incasa primul leu din vanzarea biletelor.

Antena de bulgari

Doar 4 milioane de spectatori romani au trecut pragul cinematografelor in 2004. Cu mult sub numarul cinefililor din Ungaria, Cehia sau Polonia. Doar Bulgaria a avut spectatori mai putini, dar la o populatie pe jumatate fata de cea a Romaniei.

Radu Nicolau, a carui firma distribuie filme si vecinilor de la sud, spune ca veniturile obtinute din Bulgaria sunt superioare celor pe care le are cu acelasi film la noi. "Avem cel mai mic pret mediu pe bilet din Europa, cel mai mic indice de frecventa anuala medie, iar acum avem si cea mai mare taxare.

Oare ne vom descurca? Nu stiu ce sa spun, in 13 ani de distributie nu m-am mai intalnit cu o astfel de situatie", afirma si Andrea Comanici.

Chicago Hope

Aproape 1,15 milioane de spectatori s-au indreptat anul trecut spre cele zece sali de la Hollywood Multiplex, iar incasarile complexurilor de cinema s-au apropiat de jumatate din totalul celor realizate de piata de film. "Nici nu vrem sa ne gandim ce ar insemna sa crestem preturile biletelor cu TVA-ul.

Si asa piata este in scadere. Daca mai crestem pretul biletelor ii vom goni pe cei care mai vor film", spune ingrijorat Anton Lacatos, directorul general al Hollywood Multiplex. "Sa vedem ce vor decide actionarii.

Se pot lua si decizii radicale, inchiderea salilor, daca investitorii vor face calculul ca afacerea va genera pierderi… Un scenariu groaznic. Va fi greu sa se recupereze investitia facuta in salile de cinema, peste 5 milioane de dolari, mai ales la pretul actual al biletelor si la taxele care sunt aplicate", ne-a mai spus Lacatos.

Apocalypse Now

"S-ar putea ca distribuitorii mondiali de film si sa nu se mai grabeasca sa dea filme in Romania. Daca vreti sa fiti cea mai mica piata, cu cea mai mare taxare este problema voastra. Dar noi nu va mai dam film, mai ales ca nu incasam prea multi bani de la voi, vor zice acestia.

Probabil ca nici noi nu vom mai difuza filme, salile de cinema isi vor inchide usile, iar fanii marilor ecrane nu vor mai avea unde sa se bucure", crede Oana Stoenescu, manager general la RO Image. "Suntem de acord cu aparitia TVA, dar macar celelalte taxe ar trebui eliminate sau macar diminuate", adauga ea.

"Nu ne putem gandi ca vom mai tine cinematografe deschise doar cu filme romanesti, care au fost vizionate anul trecut doar de 4% din cei care au cumparat un bilet de cinema. O piata aflata in permanent declin nu poate fi resuscitata cu o crestere a impozitelor. Se incearca sa se scoata bani multi de pe o piata mica.

Se vor aduna taxe mari, de la din ce in ce mai putine bilete vandute, pentru ca oamenii nu vor mai veni la film", considera, la randul sau, Andreea Comanici.

de Sorin Solomon