Era o zi dumnezeiasca de primavara. Caldura blajina de mai ii mingiia pe oamenii iesiti dintr-o iarna grea, iar briza venita dinspre cheiul Dimbovitei le ravasea parul. Barbati in toata firea isi ridicau copiii pe umeri, aratindu-le cu mina spre scena instalata la poalele Casei Poporului: uite, tata, acolo e Papa de la Roma!
Toata suflarea Bucurestilor se adunase parca in Parcul Izvor pentru a-l vedea pe Sfintul Parinte. Era un moment cu adevarat istoric: pentru prima data, un Suveran Pontif facea o vizita oficiala, ecumenica, intr-o tara majoritar ortodoxa. Desi atita lume nu se adunase niciodata pe vreun stadion, n-au existat incidente sau vorbe de peluza.
Bunatatea capului Bisericii Catolice a coborit si asupra unei multimi predominant ortodoxe.
... Ce ironie a sortii: Papa Ioan Paul al II-lea, adulat linga zidurile unui palat construit de Ceausescu! Acelasi Ceausescu care-si facuse plan cincinal de darimare a bisericilor, indiferent ca erau ortodoxe sau catolice.
Acelasi Ceausescu care, in crizele sale de paranoia, li se adresa apropiatilor imitindu-l pe Stalin: da’ cine-i Papa asta, cite divizii de blindate are? Acelasi Ceausescu care, in copilaria lui inecata in colbul Scornicestilor, nu se poate sa nu fi auzit macar o data replica sanatoasa a taranului roman: da’ cine te crezi, ma, Papa de la Roma?!
Comunistii, in general, si-au facut un obiectiv din a-l distruge pe intiiul prelat de la Vatican. Si, prin el, Biserica. Urmarea? Comunismul a murit, Papa i-a supravietuit un deceniu si jumatate. Iar Biserica nu va muri niciodata pentru ca e Casa lui Dumnezeu.
La tara sau prin tirgurile patriei, cind un om "se da mare" in fata altuia, replica suna, in general, cam asa: da’ ce, ma, esti Papa de la Roma?! Cuvintele astea nu le-a putut astupa nici Ceausescu, in epoca lui de maxima nebunie, cind se credea insusi Dumnezeu. Iar Papa de la Roma n-a putut fi inlocuit, in mintea oamenilor, nici de Stalin, nici de Ceausescu.
Exista in proza fabuloasa a lui Gabriel Garcia Marquez un episod in care personajul central, din miticul Macondo, un sat pierdut in jungla sud-americana, isi fixeaza privirea asupra unuia dintre numerosii sai nepoti si stranepoti si zice: pe asta il fac papa! Nu primar, nu general, nu presedinte, nu dictator, ci papa.
Ce omagiu mai mare poate fi adus Papei de la Roma, ca suveran suprem al credinciosilor de pe o jumatate de planeta? Si ce omagiu mai mare ii poate fi adus lui Karol Wojtyla, polonezul devenit Ioan Paul al II-lea, cel mai mare dintre toti papii crestinatatii?
