Moartea ca spectacol

de Octavian Paler     Cotidianul
Marţi, 5 aprilie 2005, 0:00



Ganduri din timpul agoniei Papei

O data cu moartea lui Ioan Paul al II-lea se incheie mai mult decat un pontificat. Se incheie – poate fara sa ne dam seama – o epoca. Si gresesc, oare, spunand ca secolul XX se sfarseste, cu adevarat, abia acum? Imi place sa cred ca secolul XX n-a excelat doar prin regresul interior care a insotit progresul tehnic. A fost si secolul in care polonezul Karol Wojtyla a devenit Papa.

De mult n-am mai auzit atatea platitudini cucernice cate aud acum la televizor. Probabil, de atat mai suntem in stare, intr-o vreme care l-ar vrea si pe Dumnezeu pipait de experti pentru a ne convinge ca exista. Ma tem ca lectia acestui mare Papa e omagiata fara a fi si inteleasa.

Se stia de vineri seara ca nu mai era nici o speranta ca Papa sa-si revina. Ca nici rugaciunile nu mai puteau ajuta la nimic. Poate ca o tacere cuviincioasa ar fi fost o forma mai potrivita de respect. Dar, in „satul planetar" de azi, un papa, mai ales unul de talia actualului papa, nu poate muri discret. Sunt prea multe televiziuni care vor sa-i transforme moartea in spectacol.

Probabil, daca li s-ar fi permis, nu s-ar fi dat inapoi sa intre in apartamentul Papei pentru a-i transmite moartea in direct. Oricum, indiscretia mondiala de care are parte, in ultimele sale clipe, e un ultim tribut platit de acest mare polonez. Nici moartea nu-i mai apartine. Nu e un mister privat. Sau o impacare personala cu toate cele trecatoare.

Ioan Paul al II-lea trebuie sa se lupte cu moartea in public. Si in baza unui protocol strict.

Nu toti papii au fost niste sfinti. Alexandru Borgia obisnuia sa dea foc in fiecare seara unui ghemotoc de calti pentru a-si aminti cum se duce viata. Dar, dupa ce punea sa fie maturat scrumul, avea grija ca, pana ce trecea, viata sa fie cat mai placuta. S-a inconjurat de un stol de amante, care i-au dat fii si fiice, de care s-a ingrijit apoi cu afectiune.

Poate, chiar cu prea multa afectiune, zic unii, in cazul Lucreziei Borgia, imortalizata de penelul lui Pinturicchio. Iuliu al II-lea, cel care i-a comandat lui Michelangelo picturile din Capela Sixtina, a fost un papa razboinic. Cu platosa, si cu spada in mana, si-a condus trupa de cavaleristi impotriva cetatilor care nu se supuneau Sfantului Scaun.

In schimb, nimeni nu ezita, vad, sa-l considere pe Ioan Paul al II-lea un sfant, fara a fi canonizat ca atare. Un sfant care a dovedit ca sfintenia nu exclude dragostea de viata. Si daca e adevarat ca despre viata unui om nu se poate vorbi decat la sfarsitul ei, ar mai fi de zis ceva.

„Carol cel Mare", cum il numeste un biograf pe Karol Wojtyla, ne-a obligat pe cei care avem dubii sa ne indoim de propriile noastre indoieli.

Candva, Stalin intreba ironic: „Cate divizii are papa?" El nu banuia ca, mai tarziu, ironia lui se va dovedi stupida si ridicola. Ioan Paul al II-lea n-a avut nici o divizie. N-a dispus decat de decorativa garda elvetiana, imbracata in costumele desenate de Rafael.

Si totusi, acest Papa, coplesit si de boli pe deasupra, a facut istorie! Fara nici o divizie, a reusit sa cucereasca miliarde de inimi.

Aud mereu spunandu-se, in „tele-priveghiul" din aceste zile, ca Papa a fost un adversar si al nazismului – pe care l-a vazut la lucru in Polonia ocupata - si al comunismului, la prabusirea caruia a contribuit decisiv. Dar nimeni nu-si aminteste ca acest Papa a detestat si liberalismul salbatec. Si degradarea care a luat forme obscene in societatea de consum.

Papa a inteles ca lumea in care traim azi, o lume care a dat banului rolul avut de politie in regimurile totalitare, nu e mai umana. De ce nu se sufla o vorba despre asta? Pentru ca, de fapt, va continua ceea ce Papa a incercat sa schimbe?

N-am auzit spunandu-se nici ca Ioan Paul al II-lea s-a pronuntat ferm si insistent impotriva razboiului din Irak, incercand sa-l impiedice pe Bush sa ordone invazia. Probabil, insa, Bush se va fi gandit, asemenea lui Stalin, fara sa aiba si cinismul de a o spune, ca, intrucat n-are nici o divizie, Papa trebuie sa-si vada de rugaciunile lui.

Ca fiecarui nou papa, i s-a spus si lui Karol Wojtyla, cand a fost ales, formula rituala: Sic transit gloria mundi! („Asa trece gloria lumii"), pentru a fi avertizat ca gloria e trecatoare. Avertismentul nu s-a confirmat. Dar cum va arata lumea dupa cel ce l-a contrazis?






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


89 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by