Eforturile actuale ale ministrului Justitiei, Monica Macovei, de a reforma justitia romaneasca au dezvaluit cat de profund compromisa a devenit aceasta institutie. Paradoxul este ca obiectivul pe termen lung de creare a unei justitii eliberate de controlul politic necesita, pe termen scurt, interventia ministrului Justitiei. Macovei poarta batalia pe mai multe fronturi.
Mai intai, PNA-ul trebuie sa primeasca independenta politica si un mandat ferm de lupta impotriva coruptiei la nivel inalt. In ciuda unei finantari sporite, PNA s-a axat pe coruptia mica, iar marile scandaluri financiar-bancare de la sfarsitul anilor '90 au ramas neatinse.
Toamna trecuta, cu prilejul dezbaterii publice prilejuite de lansarea raportului de tara al UE, procurorul-sef al PNA, Ioan Amarie, a respins ideea potrivit careia coruptia ar fi o problema majora in Romania, sustinand ca raportul anual al Transparency International, care a demonstrat acest lucru, nu are nici o legatura cu realitatea.
Insa, cu atat de putine cazuri de coruptie la nivel inalt instrumentate, atitudinea lui Amarie nu poate fi descrisa decat ca iresponsabila.
Transparenta sistemului e foarte importanta, iar punerea in aplicare a propunerii doamnei Macovei de identificare a fostilor colaboratori ai Securitatii din sistemul judiciar este de mult asteptata. Dosarele trebuie publicate, urmandu-se precedentul creat la Ministerul de Externe, iar cei gasiti ca fiind compromisi trebuie retrasi.
In acelasi timp, chestiunea numirilor politice trebuie atacata la toate nivelurile, de la CSM la Inalta Curte.
Inevitabil, reformele doamnei Macovei au fost atacate, mai ales de fostul presedinte Ion Iliescu, care a descris comportamentul ministrului drept "jignitor". Paradoxal, tocmai faptul ca noul ministru al Justitiei incearca sa reformeze sistemul a atras atentia asupra dimensiunii problemelor existente, iar acest lucru a avut urmari pentru procesul de aderare.
Astfel, parlamentari europeni au cerut recent amanarea semnarii tratatului cu Romania pana dupa publicarea, la toamna, a raportului de tara. Chiar si in aceste conditii, oficialitati ale Delegatiei Europene de la Bucuresti si-au exprimat increderea ca Romania va adera la timp, in 2007.
O amanare a semnarii tratatului ar avea consecinte politice serioase pentru actualul guvern, daca luam in calcul majoritatea parlamentara fragila de care dispune. Lideri marcanti ai PSD au realizat ca ar avea de castigat de pe urma oricarei amanari, sustinand ca aceasta ar putea fi dovada incompetentei actualului guvern. Deja au fost incercari subtile de intarziere a calendarului aderarii.
Propunerea lui Mircea Geoana pentru un referendum in ce priveste aderarea la UE, care nu are nici o baza constitutionala, pare a fi mai degraba un siretlic menit sa creeze o amanare birocratica, in conditiile in care e stiut ca marea majoritate a cetatenilor romani sustin aderarea.
Oficialitatile si parlamentarii europeni trebuie sa sprijine eforturile Monicai Macovei, si nu sa le impiedice prin amanari ale procesului de aderare doar pentru ca reformele de acum au dezvaluit adevaruri neplacute ascunse pana acum. Asemenea amanari mai degraba ar submina decat ar incuraja eforturile in directia crearii unui sistem judiciar independent in Romania.
