Disputa legata de realizarea autostrazii Brasov-Bors aparuta intre liderii UDMR si cei ai Aliantei D.A. va fi dezbatuta, miercuri, in Consiliul de Coordonare a Coalitiei, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu. "Vom asculta argumentele UDMR-ului si abia dupa aceea ne vom putea pronunta.

Am citit citeva declaratii in presa, dar nu am vazut argumente", a afirmat Olteanu. El a declarat ca guvernul va respecta contractul cu Bechtel, dar principala problema care ramine de rezolvat o constituie identificarea surselor de finantare.

Tensiunile legate de acest subiect au aparut dupa ce, saptamina trecuta, premierul Tariceanu a declarat, intr-o emisiune televizata, ca programul de construire a autostrazii Brasov-Bors incredintat de fostul executiv firmei Bechtel va fi finantat in functie de fondurile disponibile care vor ramine la dispozitia statului dupa alocarea sumelor necesare proiectului privind coridorul IV paneuropean.

Tariceanu a mai spus ca, in cadrul discutiilor pe care le-a purtat, recent la Bruxelles, cu directorul Bancii Europene de Investitii, acesta i-a spus ca este exclus ca aceasta institutie financiara sa poata finanta proiectul Bechtel in conditiile in care contractul a fost atribuit fara licitatie.

La sfirsitul saptaminii trecute, Consiliul Reprezentantilor Unionali al UDMR a emis o rezolutie prin care membrii Biroului Operativ al Uniunii sint mandatati sa actioneze la nivelul guvernului, parlamentului, opiniei publice pentru asigurarea finalizarii autostrazii Brasov-Bors. (Adriana Tomasevici)

Vesti proaste

Brasovul nu va beneficia de fonduri pentru construirea soselei ocolitoare. Asa a declarat ieri seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, ambasadorul Jonathan Scheele. Acesta se afla pentru doua zile in vizita la Brasov pentru a verifica punerea in practica a proiectelor finantate de UE.

El a adaugat ca vina apartine Ministerului Transporturilor, care nu a transmis in timp util o informare Comisiei Europene in care sa sublinieze clar faptul ca intre centura ocolitoare si autostrada Brasov-Bors nu exista nici o legatura. Astfel, Brasovul va ramine doar cu cei cinci kilometri de sosea ocolitoare construiti cu bani de la Banca Mondiala. (Simona Popica)