In 2004, Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, spunea ca „peste hotare, marca Romania este necunoscuta". Jonathan Scheele adauga: „Cetatenii Europei nu stiu nimic despre Romania, in afara de faptul ca este plina de ciini vagabonzi, ca are probleme grave de mediu si ca furnizeaza imigranti ilegali".

ICR are ca misiune principala sa ofere Occidentului produse culturale romanesti. In capitalele unor state ca SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Italia, functioneaza citeva centre culturale ale Romaniei. In ansamblu, activitatea lor este jalnica. Scriitorii romani nu sint tradusi si cunoscuti in strainatate. Romania nu pare sa ofere ceva atractiv culturii occidentale.

Institutul Cultural Roman a fost condus 15 ani de scriitorul Augustin Buzura. La inceputul acestui an, presedintele Romaniei, care are atributii legale in acest sens, l-a schimbat din functie. Noul presedinte al ICR este Horia-Roman Patapievici.

Care este proiectul sau? Revista Observator cultural publica primul interviu acordat presei de Horia-Roman Patapievici de cind se afla in postura de presedinte al Institutului Cultural Roman.

RepDomnule Patapievici, de ce ati acceptat sa fiti presedinte al ICR?

Din doua motive. Unul este exterior obiectivelor sale de functionare si se refera la incheierea oarecum naturala a bataliei mele cu detinatorii de arhive. Pe vremea cind am acceptat aceasta functie, lucrurile pareau foarte optimiste la CNSAS.

Pentru prima oara un sef al statului roman – Traian Basescu – acceptase punctul de vedere de bun-simt, care fusese adoptat de Ungaria, Polonia si Cehia, ca arhivele fostei Securitati trebuie sa treaca in gestiunea unei institutii civile, cu tot cu cladirea in care au fost adapostite si impreuna cu totalitatea formelor de evidenta, care permit accesul complet la aceste dosare.

O parte esentiala a activitatii mele la CNSAS a fost sa mentin treaza in opinia publica importanta chestiunii dosarelor pentru viata publica romaneasca. In al doilea rind, a trebuit mereu sa vorbesc despre ilegalitatile pe care le comit detinatorii de arhiva in relatia cu CNSAS.

RepCe insemnau aceste ilegalitati?

Furnizarea unor materiale in mod evident incomplete, refuzul de a permite accesul la alte forme de evidenta, altele decit cartoteca de hirtie, vexatiuni institutionale brutale, cum ar fi aceea ca atunci cind doi membri ai CNSAS s-au dus inopinat la arhiva li s-a refuzat accesul. Toate aceste sicane, brutalitati, ilegalitati au fost constant aratate opiniei publice de citiva membri ai CNSAS.

RepIar in ianuarie v-ati considerat misiunea incheiata la CNSAS?

Daca solutia corecta de predare a arhivei la CNSAS, impreuna cu cladirile si cu toate formele de evidenta, este pusa in practica, in urma activitatii noastre, consider ca misiunea mea este incheiata.

- Uneori trecea cite o doamna parfumata

RepSi care a fost al doilea motiv pentru care ati acceptat functia de presedinte al Institutului Cultural Roman?

Mi s-a parut ca Institutul Cultural Roman, judecind dupa proiectele pe 2004 si 2005, nu functioneaza cum ar trebui. Si mi-am amintit ca in 1992, cind am fost prima oara in Occident, la Paris, cind ma intorceam de la Biblioteca Nationala, o luam agale spre Jardin du Luxembourg, pe linga Saint Sulpice.

Treceam prin fata unei foarte frumoase cladiri din secolul al XIX-lea, luminata placut, de unde veneau efluvii muzicale, uneori trecea cite o doamna parfumata pe linga mine. Am vrut sa aflu ce este in acea cladire. Era Institutul Cultural Maghiar. In unele seri intram acolo. Toata lumea era foarte politicoasa, femeile mi se pareau foarte frumoase.

Ma asezam intr-un colt, nu ma lua nimeni la rost ce caut acolo, parca eram invitatul lor, asa se purtau de bine. Si am fost marcat de diferenta extraordinara dintre Institutul Cultural Maghiar si Centrul Cultural Roman din Paris, care era o fortareata neprimitoare, marcata de traditia statalo-securistica a oficialitatilor romanesti.

Si mi-am spus ca asta are datoria sa faca un roman cu Institutul Cultural Roman: sa-l faca sa semene, in dezinvoltura si farmec, cu Institutul Cultural Maghiar de la Paris.

RepCind ati ajuns la Institut ce ati gasit? V-ati pus miinile in cap?

Intr-un fel, da. Din doua motive. Intii ca in viata mea eu n-am facut administratie si aici voi fi judecat dupa felul in care voi administra, nu dupa articolele pe care le scriu. Am intrat intr-o materie care imi este straina si antipatica, sa ma ocup de bugete, de legislatie, de administratie, de organigrama.

In al doilea rind, pentru ca am gasit o vasta productie de reviste si carte executata pe stoc. Asa cum produceau pe stoc si gaurile negre din economie.

Ati facut un audit intern, o verificare a banilor cheltuiti la Institut?

Fireste. Am verificat si rapoartele Curtii de Conturi, care a fost aici in repetate rinduri, nu a gasit nimic.

RepSe poate vorbi de nereguli la ICR?

Curtea de Conturi a dat verde, n-a gasit nimic. Auditul intern a aratat insa ca exista anumite deficiente structurale in aceasta institutie. Productia pe stoc, de pilda.

RepCe inseamna deficiente structurale?

Compartimentele nu comunica intre ele, nu exista rutine de lucru definite pentru fiecare om in parte sau pentru fiecare departament in parte. Din acest motiv, structura de functionare este piramidala, iar deciziile depind de foarte putini oameni.

Exista un subsol plin de carti la Institutul Cultural Roman, carti care trebuiau sa ajunga in strainatate si zac in subsol?

E un lucru care m-a ingrozit. Era o cantitate uluitoare de carte si publicatii in subsolurile institutiei. Din 2003, foarte multe dintre revistele editate de Institutul Cultural Roman se produceau direct pe stoc, revistele nu mai erau distribuite.

Cum stiti, ICR este bugetat de statul roman sa produca sau sa achizitioneze anumite publicatii, pe care, in scop de propaganda culturala legitima, este indreptatit sa le distribuie. Or, revistele nici macar distribuite nu mai erau. Zaceau in subsolurile Institutului.

E adevarat ca unele publicatii nu puteau fi distribuite din motive obiective. Ucraina si Republica Moldova refuzau aceste publicatii, statul ucrainean si statul moldovean judeca aceste publicatii ca fiind pesemne iredentiste si ca atare interzic difuzarea lor.

- Sint reviste destinate direct subsolului Institutului

Poate n-am fost noi suficient de abili si de insistenti.

Am intelegere pentru aceasta dificultate. Dar nu am intelegere pentru faptul ca nu s-au luat masuri. Acele publicatii erau transportate la purtator, oarecum clandestin, pe riscul celor care mergeau acolo. Este foarte defectuoasa difuzarea de reviste romanesti in Ucraina si Republica Moldova. Noi, de doi ani, producem reviste pe stoc, revistele nu ajung unde trebuie.

RepInstitutul produce pe stoc numai pentru Ucraina si Republica Moldova?

Producem masiv pe stoc si publicatii cu alte destinatii. Sint reviste destinate direct subsolului Institutului Cultural Roman.

RepImi puteti spune trei lucruri importante pe care doriti sa le faceti ca presedinte al Institutului Cultural Roman?

Obiectivele naturale sint urmatoarele: asistenta culturala identitara pentru romanii din afara granitelor tarii si reprezentarea culturii romanesti peste hotare. Institutul Cultural Roman trebuie sa furnizeze suport pentru conservarea identitatii culturale a romanilor care, din motive de catastrofa istorica, au ramas in afara granitelor tarii.

Este vorba de romanii din Republica Moldova, din Ucraina. Institutul este chemat sa furnizeze suport si pentru conservarea identitatii culturale a romanilor care, din motive individuale, au ramas in afara granitelor tarii. Acestia formeaza larga diaspora occidentala a romanilor.

In fine, Institutul Cultural Roman trebuie sa fie un comunicator, un mediator, un multiplicator al culturii romanesti din tara sau din diaspora inspre tarile fata de care Romania are interese de reprezentare. Al doilea lucru semnificativ pe care sper sa il realizez este sa fac din Institutul Cultural Roman un partener de incredere al creatorilor din toate domeniile.

Asta se poate realiza printr-un parteneriat deschis cu societatea. Cum? Functionind pe baza de board-uri, concursuri, finantare la vedere etc. Al treilea lucru este modificarea raportului dintre Institutul Cultural Roman si Institutele culturale din strainatate: altfel spus, schimbarea la fata a Institutelor culturale romanesti din strainatate.

RepPuteti functiona pe legea asta strimba?

Pe orice lege se poate functiona, cu un anumit raport intre costuri si cistiguri. Pe o lege buna, raportul dintre cistiguri si pierderi este in favoarea cistigurilor.

Nu-i comunista aceasta lege? Legea va obliga sa „promovati marile valori ale stiintei, culturii si artei nationale in toate mediile sociale". Care sint marile valori? Ce inseamna in toate mediile sociale, cind activitatea dvs. este in exterior? Legea mai spune ca aveti ca obiectiv „valorificarea potentialului creativ al cetatenilor Romaniei".

RepCum valorificati potentialul creativ?

Ei, da. Astea sint formularile juristilor nostri. Le recunosc. Au conservat in ele ceva din cultura socialista a institutiilor.

Mai exista in lege un capitol in care se vorbeste despre rolul Institutului in difuzarea culturii de masa, prin „crearea unor ample manifestari de nivel national si international consacrate relansarii culturale sub genericul Deceniul Culturii Romane". Vom avea Cintarea Romaniei la scara planetara.

Acestea toate tin de mostenirea noastra pe care trebuie sa o depasim privind-o in ochi. Cam astia sintem, azi.

RepDe ce ati acceptat sa lucrati pe aceasta lege? De ce nu faceti un nou proiect de lege pe care sa-l inaintati Parlamentului?

Nu asta este cea mai grava problema a legii, tipul de limbaj. Problema acestei legi este ca permite ca Institutul Cultural Roman sa aiba o relatie institutionala neclara si care nu este bazata pe responsabilitate cu institutele culturale din strainatate.

RepN-aveti controlul asupra Institutelor din strainatate. Este o alta hiba a legii: tutela multipla.

Da, aveti dreptate. In Italia, bunaoara, potrivit legii, cele doua institutii culturale romanesti, Academia di Romania de la Roma si Institutul de la Venetia, depind de Academia Romana si de Ministerul de Externe.

Toate institutele culturale din strainatate nu depind de Institutul Cultural Roman din punctul de vedere al administrarii, al fondurilor si al numirilor de personal, cu exceptia directorilor si a directorilor adjuncti, pe care ii numeste ICR-ul, in acord cu Ministerul de Externe si cu Ministerul Culturii si Cultelor. Dar, cum stiti, cine da banii acela si conduce.

RepMinisterul de Externe, adica?

Da. Institutul Cultural Roman este o forma cu fond la centru, in Bucuresti, si o forma fara fond in strainatate. Acolo unde ar fi menirea lui, ICR este fie debil, fie neputincios. Legislatorul asa a gindit, a avut o gindire motivata pesemne de anumite raporturi clientelare, nu-mi dau seama. Institutul Cultural Roman a fost proiectat potrivit unei forme inca nerealizate.

Exemplul cel mai clar rezulta din raportul directorilor cu centrul. La Academia di Romania, un anume domn Dan Pineta nu accepta nici un fel de colaborare cu ICR. Dan Pineta simte ca poate discuta numai cu Ministerul Afacerilor Externe si o afirma cu aroganta. Prin urmare, Academia di Romania poate fi considerata un institut separat de ICR.

Ceea ce contravine legii, dar este posibil in aceste conditii de responsabilitati incrucisate.

- Am confirmat numirile pe care le-a facut Buzura

RepDe ce ati acceptat sa lucrati pe o asemenea lege, daca sint atitea probleme?

Pentru ca trebuie sa incepi de undeva. Nu traim intr-o lume ideala, in care sa poti pune mai intii in ordine principiile si apoi sa te apuci de pus in buna rinduiala realitatea. Ce e de facut este sa propunem un proiect de modificare a legii de functionare a ICR pentru sesiunea parlamentara din toamna. Mai devreme nu se poate. In vara vom lucra la acest proiect.

Sper sa-l pot convinge si pe presedintele Romaniei, cu care ma voi intilni saptamina viitoare, si pe primul ministru, ca, pentru a avea eficacitate in promovarea imaginii culturale a Romaniei in lume, ar trebui adoptata formula pe care eu o propun: toate institutele culturale sa depinda in mod real de ICR.

RepAti dat exemplul Academiei di Romania. Cum functioneaza acum celelalte institute culturale romanesti?

Londra – pustiu. Nu exista director, nu exista director adjunct. New York – nu exista director, exista numai director adjunct. Paris – o situatie regulata.

RepIl schimbati pe Virgil Tanase?

Deocamdata nu.

RepRamine in functie?

Pina la schimbarile de care vorbesc. Deocamdata, eu mi-am defalcat treaba. Ma ocup acum de reforma in Institutul Cultural Roman, la centru, si dupa aceea ma ocup de Institutele culturale din strainatate. Acum ma ocup de organigrama, de formarea noilor structuri de conducere, de buget, de imbunatatirea publicatiilor ICR etc.

Raportul cu institutele culturale din strainatate depinde logic de adoptarea modificarii legislative.

RepAti facut inlocuiri, numiri, revocari la centrele culturale?

Nu. Am confirmat numirile pe care le-a facut Augustin Buzura. Cele care mi s-au parut in regula, cum a fost Bogdan Stefanescu, director adjunct la Centrul Cultural din New York. Acolo as fi confirmat-o si pe Ioana Ieronim ca director al Centrului Cultural, dar Ioana Ieronim s-a recuzat in ultima clipa din cauza unor probleme personale legate de sanatatea mamei ei.

RepLa New York nu avem director?

Nu. In general, aceasta este situatia: avem un svaiter cu multe gauri si primul lucru care trebuie facut este ca situatia institutionala a ICR sa fie pusa intr-o forma sau alta. Sau centrele culturale sint integral subordonate Ministerului Afacerilor Externe si atunci functioneaza ca reprezentante ale MAE, desi, in acest caz, am avea dublarea ambasadelor deja existente. Sau ele depind de ICR.

Institutul Polonez si Consiliul Britanic, care functioneza la Bucuresti, tin de Ministerul Afacerilor Externe, ca buget, dar functioneaza ca structuri independente si fac o politica de vizibilitate culturala pentru acel stat.

Nu va ascund ca modelul meu este felul in care functioneaza aici, in Romania, polonezii, cehii, ungurii. Ei ilustreaza cum trebuie sa procedeze un institut cultural in strainatate.

- O lege functioneaza in abuz sau in uz in functie de cel care o ilustreaza

RepIn aceasta lege de functionare, Institutul Cultural Roman este sub tutela presedintelui Romaniei. Nu vreti sa scoateti Institutul de sub tutela presedintelui?

Nu. Cind s-a facut legea, ideea era urmatoarea: faceti abstractie de persoane si ginditi-va numai la institutii. Sint doua modele posibile pentru institutele culturale. Institutele culturale fac parte din structura Ministerului de Externe, ca o directie mai mult sau mai putin autonoma.

Extrem de autonoma in cazul British Council sau mai putin autonoma, reprezentind politica statului unitar, centralizat, la Institutul francez. Polonia si Cehia reprezinta grade intermediare intre aceste doua modele, cel francez si cel britanic. Ideea legiuitorului roman a fost interesanta. Mai putin realizarea ei.

Ideea era sa cream un Minister al Culturii de externe, sub autoritatea neutra si onorifica a sefului statului. Potrivit acestei viziuni, Institutul Cultural Roman ar trebui sa scoata spre exterior productiile creatorilor romani, cu care face parteneriat neutru. Asta era ideea, care nu mi se pare rea.

RepDomnule Patapievici, acum va faceti aparatorul legii actuale. Cine ne-a reprezentat in exterior, cum si cu ce eficacitate? S-au dat niste posturi pentru favoritii lui Iliescu si ai lui Buzura, numirile aveau iz politic. Pentru a evita repetarea unor asemenea numiri, n-ar trebui scoasa activitatea Institutului de sub tutela presedintelui Romaniei?

Sursa clientelara nu este patronajul presedintelui Romaniei. Depinde de oameni. Daca ma veti putea acuza pe mine, in urma functionarii pe aceeasi structura institutionala, ca am favorizat clienti ai puterii politice sau ai mei personali, atunci argumentul dvs. tine. Eu sustin ca o lege functioneaza in abuz sau in uz in functie de cel care o ilustreaza.

RepCredeti ca veti rezista in aceasta functie de presedinte la ICR? Nu aveti pregatire de administrator, n-ati urmat vreun curs de management cultural.

La aceasta intrebare timpul va raspunde.

RepNu era mai bine sa fiti ales printr-un concurs de proiecte? Proiectul dvs. nu vine cumva destul de tirziu? Abia saptamina viitoare il prezentati presedintelui Basescu.

Problema nu este daca eu sint aici sau nu. In actuala situatie legislativa, asa functioneaza treaba, printr-o numire. E ca si cind ati spune: n-ar fi mai bine ca seful guvernului sa fie ales prin concurs electoral, in loc sa fie numit direct de presedintele Romaniei? Se poate si asa, ca in Israel, dar aici situatia e alta.

RepSefi ai centrelor culturale care functioneaza la Bucuresti sint alesi prin concurs.

E adevarat. La noi e insa o alta situatie institutionala. Asa functionam. Stiu ca a fost un protest din partea unor studenti, care ma invitau sa-mi dau demisia, ca sa declansez aceasta dezbatere. Ea trebuia facuta insa in 2003, atunci cind s-a infiintat prin lege Institutul Cultural Roman. Acum, reluarea discutiei seamana mai degraba cu punerea boilor inaintea carului.

Nu trebuie absolutizate meritele anumitor formule institutionale. Cu exceptia cazurilor scandaloase, daca ceva exista, trebuie exploatat. Perfectionarile vin din mers.

RepAti spus ca veti propune un nou proiect de lege. Nu veti propune spre modificare si modul in care ajunge o persoana sa conduca Institutul Cultural Roman?

Proiectul de lege la care ma gindesc nu vizeaza acest aspect. Mi se pare cu totul secundar daca presedintele ICR este numit sau ales prin concurs. Pentru mine, esential este ca, intr-o structura data, ICR sa functioneze ca un partener credibil al grupurilor tinta pe care i le fixeaza legea. Acum el nu poate functiona credibil, datorita responsabilitatilor incrucisate.

Aceasta este tinta mea legislativa. Daca societatea romaneasca lanseaza o dezbatere care sa vizeze modul in care ajunge cineva in fruntea institutiei, voi participa.

Nu exista insa solutie panaceu, caci, in varianta concurs, problema arbitrarului ramine, intr-o alta forma: cine va face evaluarea proiectelor candidatilor la functia de presedinte al ICR? Comisia de cultura a Cemerei Deputatilor? A Senatului? Ministerul de Externe? Ministerul Culturii? Presedintia? Sau poate vreun ONG agreat de petitionari? In orice situatie institutionala ne-am afla, avem o

optiune care tine in mod impredictibil de persoana care ocupa acea pozitie. Institutia nu este totul. Intregul este format din institutie plus om.

RepAveti un mandat de patru ani. Care este tinta finala, ce va ramine dupa dvs.?

Vreau ca institutele culturale din strainatate sa nu mai poata fi considerate embleme securistico-oficiale ale statului roman. La centru, in Bucuresti, vrem ca institutia aceasta sa fie primitoare si oamenii sa intre la fel de destins in ea cum se intra la Goethe Institut sau la Institutul Francez.

Pentru romanii care au ramas in Basarabia sau Bucovina, vreau sa infiintez institute culturale, unul la Chisinau si altul la Cernauti, care sa aiba acelasi tip de prestatie ca British Council. Sa asigure asistenta de limba romana, de cultura romana, de civilizatie romana. Si mai vreau ca institutia aceasta sa functioneze in mod destins si eficace.

Fiecare om sa aiba o rutina simpla, bine interiorizata, sa stie ca rutina lui trebuie sa interactioneze cu rutina celorlalti oameni din institut. Iar presedintele nu este cel care sta ca un sultan peste institutie, ci este cel care coordoneaza parteneriatul cu societatea.

„Cei de la Cultura gindesc socialist si asistat"

RepDe ce ati suspendat revista Cultura?

Pentru ca nu se vindea, revistei Cultura i s-a redus tirajul de la opt mii de exemplare la cinci mii, inca sub administratia lui Augustin Buzura. Cind am venit eu la Institut, dintr-un tiraj de 5.000 de exemplare, 2.200 se duceau direct in subsol. Nici macar nu erau desfacute ambalajele cu care era livrata revista din tipografie.

Toate publicatiile institutului, cu exceptia a doua sau trei dintre ele (Lettre internationale, Contrafort), au fost suspendate pentru ca erau produse direct pe stoc. Eu nu sint socialist, ca atare nu inteleg productia pe stoc. Nu inteleg de ce din bani publici trebuie alimentata o gaura neagra. Indiferent ca este in industrie sau in cultura.

Ceea ce am gasit aici in Institut, cind am venit, este un arhipeleag de gauri negre in cultura. Am suspendat aproape toate publicatiile si i-am somat pe toti cei implicati in producerea lor sa vina cu proiecte noi, mai vii si mai rentabile. Revistele ICR arata imbatrinit, au un aspect de secol XIX, nu reusesc sa se vinda si cred ca, din respect pentru public, altceva trebuie propus.

RepA venit cineva cu un nou proiect?

Toti, inclusiv redactia revistei Cultura. Insa proiectul pe care l-au propus scadea prea putin din cheltuieli, mentinind formula si multiplicind publicatiile. Revista Cultura, atunci cind avea un tiraj de 5.000 de exemplare, costa pe luna aproape de 800 de milioane de lei. Asta inseamna doua masini Megane II, si inca o suta de milioane pe deasupra.

Asta ca sa aveti reprezentarea concreta a costurilor. Cind am redus tirajul, dupa ce am descoperit acele 2.200 de exemplare care se duceau direct in subsol, costurile revistei Cultura au scazut la 600 de milioane, ceea ce insemna tot doua Megane II, dar fara o suta de milioane.

Redactorii au propus un proiect nou de revista, care semana insa foarte mult cu cel vechi, ceea ce mi-a sugerat ca aceasta echipa este foarte atasata formulei pe care au pus-o pe picioare in decurs de un an de zile. Ceea ce este un lucru de admirat. Si atunci le-am propus externalizarea proiectului, dupa modelul Dilemei. Le-am spus: aveti incredere in acest proiect? OK.

Aveti atunci indrazneala sa pasiti in concurenta libera! Intrucit marca este a Institutului Cultural Roman, pina va voi putea-o ceda, am sa va dau un grant, pe care il negociem in valoare si in durata. Si restul banilor ii cautati voi pe piata libera. Ei insa nu au vrut sa se externalizeze.

RepCit la suta din suma totala de editare putea suporta ICR?

Eu nu va pot spune asta. Era o etapa ulterioara deciziei de externalizare. Din punctul meu de vedere, etapele logice sint acestea. Intii, daca vrei sa te externalizezi, iti reformulezi programul in functie de asta. Si numai dupa ce iti faci un buget al externalizarii, poti sa discuti cu mine asupra grantului pe care ti-l acorda ICR-ul.

Ei vedeau lucrurile invers: sa le spun eu mai intii cit le ofera ICR-ul si in functie de asta sa-si stabileasca apoi bugetul. Este un punct de vedere socialist si asistat. Eu nu gindesc in termenii acestia.

RepAsa cum vorbiti, argumentul financiar este devastator.

Pentru ca imi pasa de banii celor care platesc impozite si pentru ca detest ideea ca si eu contribui la risipirea banului public, prin intretinerea gaurilor negre din economie/cultura. Dar nu este singurul argument. Tipul de revista ilustrat de Cultura avea ambitia de a fi un actor cultural in cimpul culturii.

Este ca si cind Institutul Cultural Roman ar fi folosit banul public ca sa fie un actor in cimpul culturii. Atunci intrebarea mea este de ce sa nu intretina si o trupa de teatru sau un grup de artisti plastici sau o trupa de balet contemporan?

RepDe ce sa nu intretina?

Pentru ca nu este intre obiectivele Institutului! Institutul Cultural Roman nu este un actor, un producator de cultura. El este un mediator, un comunicator de cultura, un partener neutru, fara gusturi proprii, pentru toti producatorii de cultura.

Avem un proiect de relansare sau de lansare a unor reviste culturale si despre asta veti auzi mai multe la conferinta de presa, cind vom prezenta noile produse de comunicare ale Institutului Cultural Roman. Dar la acest proiect de reforma echipa de la Cultura n-a vrut sa mearga impreuna cu mine, a preferat sa faca un razboi de asistati social.

Fiind platiti de institutie au facut razboi in interiorul institutiei.

Nu va jeneaza si nu sinteti cumva mihnit ca apare aceasta idee: in vremea lui Patapievici, la Institutul Cultural Roman dispar reviste.

Intrebarea mea este daca aceste reviste sint bune sau rele si daca ele raspund obiectivelor Institutului Cultural Roman. Din punctul meu de vedere, revistele pe care le-am suspendat pina la reformare sint rele, pentru ca, fata de buzunarul cetateanului, functioneaza ca niste gauri negre. In plus, unele dintre ele, cum este Cultura, nu corespund obiectivelor Institutului.

Alternativa este externalizarea. Dar asta presupune abandonarea pozitiei de asistat social, pe care toti membrii redactiei au imbratisat-o. De aici pseudo-conflictul care spuneti ca ar fi trebuit sa ma mihneasca.

RepNu prea inteleg.

Noi regindim revistele Institutului ca mediatori ai culturii romane. Ele trebuie sa functioneze ca niste multiplicatori ai culturii, nu ca tribune proprii in slujba Institutului Cultural Roman. Nu este menirea ICR-ului sa faca propaganda cu opiniile conducatorilor sau ale angajatilor sai.

Si nu vreti o revista de opinie, de atitudine?

Atitudinea cui? A mea, ca presedinte? A cutaruia, ca redactor? E absurd!

RepDispare si revista Contrafort?

Nu, Contrafort este un exemplu de revista competitiva, care face in Basarabia exact ce trebuie sa faca o revista finantata de ICR. Revista corespunde obiectivelor Institutului, ofera asistenta culturala identitara romanilor din afara granitelor.

Vitalie Ciobanu este un om inteligent, talentat si bun manager si face o revista culturala care poate fi citita cu interes si in Republica Moldova si in Romania.

RepAti fost atacat, contestat, criticat, si s-a invocat mereu ideea continuarii revistei Cultura.

Din punctul de vedere institutional pe care il apar, aceste atacuri sint alaturi de adevar si, de aceea, nu imi produc nici o emotie. Din punctul meu personal de vedere, n-am putut decit sa inregistrez cu mihnire faptul ca oamenii nu vor sa vada ceea ce este in interesul lor.

Daca redactorii de la Cultura credeau cu adevarat in proiectul lor, asa cum mi s-a parut o clipa, atunci mergeau bataiosi pe piata libera. Dar, prin decizia de a abandona proiectul de dragul salariilor pe care le iau caldut de la stat, ei au aratat cit de putin le pasa in realitate. Eu mi-am pierdut increderea institutionala in ei.

Ovidiu Simonca