Coalitia majoritara este pe cale sa renunte la propunerea de transformare a sefilor serviciilor deconcentrate in manageri angajati cu contract, intrucat oficialii UE au sugerat discret ca Romania nu trebuie sa intervina asupra actualului statut al functionarilor publici.

In plus, potrivit unor surse din coalitie, nu mai este nevoie de aceasta masura intrucat directorii instalati de PSD in perioada 2001-2004 au inceput sa-si dea demisia. In unele judete, coalitia a reusit sa schimbe pana la 70% din conducerile serviciilor deconcentrate, dar, in altele, acest procent este de doar 10%.

Liderii coalitiei PNL-PD-UDMR-PUR considera ca, daca ar reusi sa-i schimbe pe inaltii functionari mosteniti de la guvernarea anterioara fara sa mai modifice legislatia, situatia s-ar intoarce in favoarea lor, pe termen lung. "Ce ne-am chinuit noi sa-i schimbam, dar sa vezi ce o sa se chinuie ei, fiindca organizam concursuri pentru fiecare post si va fi imposibil sa-i mai dea jos.

Iar din 2006 ii vom face si pe prefecti inalti functionari publici...", a spus, razand, un reprezentant al Executivului. Oficial insa, coalitia isi mentine sprijinul pentru initiativa grupului de deputati PD care au propus transformarea sefilor serviciilor deconcentrate in manageri, angajati cu contract pe o perioada de patru ani.

"Am cerut Senatului adoptarea acestui proiect in procedura de urgenta", a spus deputatul Ioan Oltean, vicepresedinte al Partidului Democrat. El a recunoscut insa ca schimbarile "merg" si fara acest proiect, in judete inregistrandu-se foarte multe demisii dupa dezbaterea in Camera Deputatilor a motiunii simple initiate de PSD privind politizarea administratiei publice.

Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a apreciat ca initiativa deputatilor PD este periculoasa doar dintr-o perspectiva "damboviteana". "O abordare damboviteana inseamna exces si abuzuri", a explicat Nicolaescu, care a mai precizat ca initiativa ar trebui pusa de acord cu prevederile UE.

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a aratat, la sfarsitul lunii martie, ca la inceputul guvernarii PSD, in primele luni ale lui 2001, in structurile admnistratiei publice a avut loc o fluctuatie care a cuprins 11.000 de persoane. Majoritatea acestora detineau diferite functii de conducere si au fost schimbati sub pretextul reorganizarii aparatului de stat.

Astfel, de exemplu, Presedintia Romaniei s-a transformat in Administratia Prezidentiala, iar Ministerul Finantelor a devenit Ministerul Finantelor Publice.