Toate protocoalele privind vinzarile anumitor medicamente, incheiate pina acum intre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si diverse firme private de medicamente, vor fi verificate din nou, la solicitarea noului presedinte al institutiei, Cristian Vladescu.

Cristian Vladescu a declarat ieri: „Am cerut aceasta analiza inca de cind am venit la Casa pentru a vedea daca protocoalele pot fi sustinute, care e situatia lor si daca le putem continua sau nu".

„Cotidianul" a aratat vineri care sint efectele economice ale unei astfel de intelegeri, incheiata in anul 2003 intre CNAS si producatorul de medicamente Novartis, prin care trei produse, Cibacen, Lescol si Diovan, au fost promovate asiduu in mass-media intr-o campanie la care au participat CNAS, Ministerul Sanatatii, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmacistilor si Fundatia Renasterea.

Doua au fost efectele campaniei. Unul i-a privit pe bolnavii de inima care si-au putut cumpara din farmacii cele trei medicamente cu reduceri intre 80 si 95 %. Celalalt efect s-a reflectat in consumurile contabilizate de CNAS, care a fost fortat sa deconteze din ce in ce mai multe retete care veneau prin programul „Inimi pentru inimi".

Astfel s-a ajuns ca de la 13 miliarde de lei, cit cheltuia CNAS in 2003 pentru cele trei medicamente, cind inca nu pornise programul, sa se ajunga la 189 de miliarde, in anul 2004.

Noul presedinte al CNAS a explicat ca, din moment ce Casa nu are decit citeva intelegeri incheiate cu furnizori privati, le-a luat pe toate la puricat. „Am cerut o analiza a acestor protocoale din punct de vedere juridic, al eficacitatii produselor si al costurilor, pentru a vedea ce influenta au", a explicat Cristian Vladescu.

CNAS a comunicat anterior ca in anul 2004 a incheiat opt protocoale cu firme private privind sustinerea procentului de compensare a anumitor medicamente. „Inimi pentru inimi" este unul dintre cele mai mediatizate.

Campanie tv gratuita

Potrivit agentiilor care au asigurat pregatirea campaniei, spoturile TV care au indemnat bolnavii sa apeleze la programul „Inimi pentru inimi" au fost sustinute gratuit de televiziuni. Valoarea lor calculata ar fi fost in jur de 2,2 milioane de euro, conform monitorizarii AlfaCont. Presedintele CNA, Ralu Filip, ne-a spus ca programul a avut avizul Consiliului, avind un scop umanitar.

Numai ca orice referire media la programul „Inimi pentru inimi" trimite „in teren" la cele trei medicamente, ale caror vinzari au crescut spectaculos tocmai datorita acestei promovari.