Indonezia a fost zguduita astazi de un nou cutremur, care a bagat panica in populatie. Seismul, cu o magnitudine de 6,8 pe scara Richter, a avut epicentul pe insula Sumatra, distrusa de tsunami la 26 decembrie.

Regiunea, in plina reconstructie dupa valurile ucigase, a mai fost devastata si acum doua saptamini de un cutremur cu magnitudinea de 8,7 pe scara Richter. Astazi ca si atunci, sute de localnici au iesit speriati din case, de teama sa nu fie prinsi sub darimaturi.

Deocamdata nu s-au inregistrat victime sau pagube materiale. Autoritatile de la Jakarta nu au dat alerta de tsunami, dar oamenii se pregatesc pentru ce este mai rau. In general, valurile gigant, care matura tot ce le iese in cale, se formeaza in urma unor seisme de peste 7 grade.

Totusi, indonezienii, in special cei din Sumatra si Banda Aceh, isi amintesc cu groaza de catastrofa din 26 decembrie 2004, cind zeci de mii de oameni au murit inecati.

Bilantul dezastrului de acum patru luni si jumatate, care a afectat noua tari din Asia de sud-est, este de 350 de mii de morti si disparuti, printre care foarte multi turisti straini. Cutremurul de astazi s-a resimtit si in Singapore.

Potrivit specialistilor americani, in zona in care s-a produs noua miscare telurica nu exista dispozitive de detectare a valurilor seismice, temutele tsunami.