Ion Melinescu, fostul presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, este cercetat acum si pentru tinerea sub cheie a unor dosare de spalare de bani in care era implicat Omar Hayssam.

Fosta conducere a Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor – presedintele Ioan Melinescu si directorul Mircea Popescu – este cercetata penal pentru dosirea dosarelor Boerica si Strungariu, in care ultimii doi erau acuzati de spalare de bani. Ei n-au fost straini nici de afacerile fratilor Omar, Hayssam si Mohamad, pe care le-au acoperit cat au putut de bine.

Disparitia ziaristilor in Irak, retinerea lui Omar Hayssam pentru inselaciune aduc noi acuze la adresa lui Ioan Melinescu si Mircea Popescu. Cei doi smecheri de la Oficiul de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor nu l-ar fi protejat pe Genica Boerica, ci pe Omar Hayssam si toata gasca lui de arabi acoliti ai PSD.

In urma cu o luna, inainte de disparitia colegilor nostri de breasla, Jurnalul National atragea atentia asupra pericolului pe care il reprezinta Omar Hayssam si sumele pe care acesta le-a spalat in Romania.

Sesizarea penala 2013/27.08.2004 este doar una dintre actiunile penale pe care le-am identificat, indreptate impotriva lui Mircea Popescu, fost director la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), si a lui Ioan Melinescu, fost presedinte al sus-numitului oficiu.

LA GUNOI. Sesizarea noastra a plecat de la un raport al actualei conduceri a ONPCSB prin care, din iulie si pana in noiembrie anul trecut, Parchetul Inaltei Curti a fost informat referitor la nu mai putin de 14 infractiuni de abuz in serviciu, in forma calificata si continuata, savarsite de cei doi. Povestea se prezinta astfel:

In iulie 2004, fostul politist Ioan Melinescu a lasat scaunul de presedinte al oficiului judecatorului Iulian Dragomir. Lui i s-a gasit un post de consilier la Cancelaria premierului de atunci, Adrian Nastase.

Noua conducere a oficiului a facut un inventar al activitatii institutiei si, speriata de ceea ce a gasit, si-a dat drumul la gura, de frica sa nu ii fie imputate fapte in care nu avea nici un amestec.

Astfel, au fost descoperite, pline de praf, dosare grele de spalare de bani puse la pastrare de fosta conducere. Sesizari ale serviciilor de informatii romanesti, ale Politiei si Parchetului, ale unor servicii din SUA si tari europene, ascunse in toate cosurile de gunoi ale lui Melinescu & Co., devenite un fel de orificiu de ascundere a spalarii banilor.

Intre dosarele ascunse erau unele care-i priveau pe Genica Boerica (evazionistul cu alcool, prietenul Mafiei arabe), Lucian Lobonea (traficantul de droguri de la PSD Lugoj), Csibi Istvan (capetenia mafiota din Harghita), Gheorghe Strungariu (megaescrocul de la Cerealcom Neamt) si altii asemenea lor.

TEAPA. O nota secreta a Ministerului de Interne 00369053 din 2003 avertizeaza asupra unei tranzactii suspecte: fabrica de cherestea Moldovita a fost vanduta de RAFOR SA Campulung catre un anume Mihai Nasture cu 6 miliarde de lei, care a vandut-o la randul sau catre Laser Impex. Acesta a dat-o mai departe la Iunia Corporation, cu 32 de miliarde.

De aici, fabrica a ajuns la SC Best Wood, al carei patron, Omar Mohamad, era suspectat de spalare de bani. Acesta nu este nimeni altul decat fratele lui Omar Hayssam. Nota a ajuns din nou la Melinescu in ianuarie 2003, a stat la acesta pana in mai 2004, dupa care i-a dat-o lui Popescu, probabil, cand nu mai avea nici o utilitate.

Nici Popescu n-a facut nimic, iar nota strict secreta n-a fost inregistrata.

DISTRUGERE DE DOCUMENTE. "In locul in care acum se afla wc-ul in incinta societatii Best Wood SRL, Munaf si Omar Hayssam, alaturi de doi contabili arabi, au ars toate documentele vechilor societati care s-au preumblat pana la cumpararea lui Omar Mohamad", sustine unul dintre fostii angajati.

Firma era pazita de FGM (Force Guard Moldavia) in baza unui contract, iar reprezentantii sai legali de la acea vreme erau: Traian Pricop – administrator, Constantin Balan – director economic si Vasile Catea – asociat si membru PSD. Ei incheie la 1.11.2003 un contract de prestari servicii cu SC Best Wood SRL si SC Bucovina Enterprises SRL.

Ciudat, dar imediat ce FGM a incheiat contractul cu firmele lui Hayssam, Vasile Catea, fostul asociat al firmei de paza, a cesionat partile sale la data de 15.12.2003. Din cauza intarzierii platilor, contractul cu firmele lui Hayssam este reziliat prin adresa 388/16.08.2004. Incercand ieri sa aflam valoarea sumelor restante catre FGM, nu am putut lua legatura cu nimeni din conducerea firmei.

Fiscul ia la puricat firmele lui Hayssam

Sase inspectori fiscali ai Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) sunt detasati la Parchet pentru a controla firmele lui Omar Hayssam, a anuntat Sebastian Bodu, presedintele ANAF. Dupa cum se stie, omul de afaceri irakian implicat in rapirea celor trei ziaristi a fost arestat de Parchet si este invinuit de evaziune fiscala.

"In cercetare sunt 12 firme, insa Parchetul vrea sa extinda cercetarile la alte 50 de firme despre care se banuieste ca sunt ale lui Hayssam", a declarat Bodu. El a mai adaugat ca este clar vorba despre evaziune fiscala din moment ce Parchetul a solicitat detasarea celor sase inspectori fiscali.

Parchetul a inceput controlul la firmele lui Hayssam inca de acum un an si jumatate, insa acum controlul s-a intensificat. Presedintele ANAF a precizat ca nu poate oferi mai multe detalii despre acest subiect, deoarece cercetarile sunt in curs.

Curtea de Apel Bucuresti va judeca astazi cererea avocatului lui Omar Hayssam privind punerea in libertate a clientului sau, arestat preventiv la 6 aprilie, pentru infractiuni economice. (Daniela Ivan)

Afacerile lui Genica

Dupa ce, ani la rand, Genica Boerica a fost protejat de inalti demnitari ai statului, la sfarsitul anului trecut, acestuia i s-au infundat toate afacerile. El a fost arestat in cele din urma la inceputul lunii octombrie 2004. Alaturi de Boerica au ajuns dupa gratii si egiptenii El Khouly Nashat si Nassar Mohamed, precum si iordanianul Ayyoub Bassem.

Ei au fost acuzati de fals de identitate, uz de fals, fals intelectual, fals in inscrisuri oficiale, evaziune fiscala, spalare de bani si asociere pentru savarsirea de infractiuni in materia TVA.

Anchetatorii sustin ca, in perioada iunie 2001-iunie 2003, prin folosirea de inscrisuri false si prin alte mijloace frauduloase, Genica Boerica, Elena Popa si Florentin Sargarodschi – sub coordonarea omului de afaceri craiovean si cu sprijinul unei filiere de cetateni egipteni, iordanieni, iranieni si palestinieni – au obtinut ilegal de la DGFP Dolj suma de 290 miliarde de lei (7,25 milioane de

euro) cu titlu de TVA de rambursat pentru 13 societati comerciale. Genica a incercat sa le transmita recent complicilor un bilet, in care le dadea instructiuni si le cerea sa-i obtina punerea in libertate. Hartia a fost gasita insa asupra sa, la 18 octombrie, dupa ce s-a intalnit cu avocatul la locul arestului.

In biletul pe care il ascunsese in lenjeria intima, omul de afaceri ii ameninta pe membrii aflati in libertate ai retelei conduse de el ca, in cazul in care arestarea sa va fi prelungita cu inca 30 de zile, toti vor fi deconspirati.

Unul dintre mesajele din bilet ii era transmis unui anume "Mario", caruia Boerica ii ordona sa gaseasca o modalitate prin care sa opreasca fluxurile financiare catre Siria, aflate in derulare in momentul arestarii sale. Tot lui Mario, Boerica ii cerea sa caute sa stearga urmele fluxurilor financiare deja efectuate.

Pe de alta parte, Boerica le transmitea complicilor sai sa obtina bani pe care el sa ii poata folosi "atunci cand va fi necesar". Omul de afaceri le mai cerea apropiatilor sa contacteze un avocat "cu influenta la Curtea de Apel", care sa fie capabil sa-i obtina punerea in libertate.

"Nu l-am intalnit pe Omar Hayssam"

Presedintele PSD, Adrian Nastase, a declarat sambata, la Craiova, ca, in perioada in care a fost prim-ministru al Romaniei, nu l-a intalnit niciodata pe Omar Hayssam, dar ca este posibil sa-l fi intalnit inainte de a deveni seful Executivului, la reuniunile de partid. "Inteleg ca Omar Hayssam a fost membru al organizatiei PSD Bucuresti din 1995 si a fost exclus zilele trecute.

El a figurat si pe una din listele de la sectorul 1 pentru alegerile preliminare. Eu am considerat ca nu este bine ca o persoana cu dubla cetatenie sa fie candidatul nostru si, prin urmare, a fost scos de pe lista", a spus Nastase. El a apreciat ca Omar Hayssam "trebuie sa raspunda" daca a fost implicat in afaceri ilegale. (Aniela Nine)

Informatii pe Internet despre ziaristii rapiti

Mai multe asociatii au constituit la Bucuresti un grup de sprijin pentru jurnalistii romani rapiti in Irak, care si-au propus ca prin actiunile lor sa mobilizeze oamenii pentru sustinerea oricaror actiuni care ar putea duce la eliberarea ostaticilor.

Membrii grupului vor monitoriza toate informatiile legate de acest caz, iar in curand va fi lansata, online, o pagina web. Vor fi distribuite afise si pliante cu fotografiile jurnalistilor si informatii despre situatia acestora.

Initiatorii – Sindicatul Initiativa R, Comitetul de Criza "Actiunea" si Asociatia Tineretul Roman pentru Natiunile Unite (RYAUN) – isi propun sa organizeze actiuni de solidaritate (cu jurnalistii si familiile acestora), sa sustina eventualele demersuri ale autoritatilor si sa sensibilizeze opinia publica in legatura cu necesitatea mobilizarii pentru sprijinirea oricaror demersuri care ar putea

avea ca rezultat eliberarea reporterilor luati ostatici in Irak.

In urma demersurilor RYAUN a fost instalat pe platforma din fata Teatrului National din Bucuresti un cort pe care au fost aplicate fotografiile jurnalistilor Ovidiu Ohanesian – de la Romania libera, Marie Jeanne Ion si Sorin Miscoci – de la Prima TV, urmand sa fie postat si un afis cu imaginea ziaristei Florence Aubenas de la publicatia franceza Liberation (luata ostatica in Irak, impreuna cu

ghidul sau, in urma cu peste trei luni).

Mai multi voluntari vor aduna semnaturi de la cetateni, listele urmand sa fie trimise Organizatiei Natiunilor Unite si Uniunii Europene.

Ovidiu Ohanesian (de la Romania Libera), Marie Jeanne Ion si Sorin Dumitru Miscoci (de la postul de televiziune Prima TV) au fost luati ostatici, la Bagdad, in seara de 28 martie.

de VALENTIN ZASCHIEVICI, EDUARD PASCU