Se cauta slogan pentru tara. Gasitorului recompensa!

de     Saptamana Financiara
Luni, 11 aprilie 2005, 0:00



Schimbarea politica din decembrie 2004 a readus in prim-plan subiectul brandingului de natiune. Dupa ratarea momentului decembrie ’89, cand valul de simpatie venit din partea intregii lumi ar fi putut sa fie un mediu favorabil unei bune pozitionari a Romaniei, acum exista din nou oportunitati in acest sens.

Perspectiva integrarii in Uniunea Europeana ne readuce in atentia publica. Problema este ca trebuie gasita o singura trasatura a natiunii romane, care sa constituie conceptul sau punctul de la care sa porneasca intreaga strategie de imagine a tarii.


"Creativ din fire"?
Presedintele Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, Valeriu Turcan, a declarat ca, la nivel guvernamental, exista o propunere pentru sloganul „Creative by nature" („Creativ din fire"), intrucat creativitatea pare sa fie trasatura caracteristica a romanilor. Dar inca nu este nimic aprobat.

Consultantii straini in branding de natiune, care se tot perinda in ultima vreme pe la noi, sustin ca identificarea cuvantului sau a expresiei ce ar putea fi sloganul Romaniei implica un proces care poate dura ani.

Mai intai, o uriasa munca de cercetare sociologica, etnografica si pe alte directii care sa permita intelegerea „spiritului poporului", sa stabileasca si ce este Romania, si cine sunt romanii astazi.

Urmatorul pas este gasirea unui concept care sa ne diferentieze de altii si sa fie, totodata, ca o umbrela sub care sa se desfasoare intreaga strategie de imagine. Urmeaza implementarea strategiei, cand sunt create identitatea verbala si cea vizuala ale brandului Romania.

Stergerea brandului negativ
Construirea brandului de natiune este o problema care, in momentul de fata, preocupa toate tarile din Est, inclusiv pe cele care au aderat deja la Uniunea Europeana.

Problema marcii Romaniei este insa una mai speciala deoarece in timp ce incearca sa-si construiasca un brand pozitiv, trebuie sa il contracareze pe cel existent, care este negativ: copiii strazii si cainii, emigrantii cersetorii, tiranul Ceausescu.

Toate aceste branduri negative s-au succedat in ultimii ani. Stergerea brandului negativ este, de fapt, marea piatra de incercare a viitorilor consultanti.

Unele tari si-au gasit sloganul reprezentativ, altele au crezut ca l-au gasit, dar a fost un esec. Sunt insa si tari care il cauta inca. Exista chiar tari cu branduri care au fost candva puternice, dar cu timpul s-au prafuit si acum sunt nevoite sa gaseasca altceva.

Slovenia propune o gura de oxigen: "Slovenia invigorates you" (Slovenia te invigoreaza); Noua Zeelanda: "100% Pure New Zeland" (Noua Zeelanda 100% naturala); Spania: "Everything under the sun" ("Totul sub soare").

La un moment dat, si Spania s-a aflat pe „lista neagra" a Europei, din cauza fostului regim dictatorial, insa crearea unui nou brand s-a dovedit eficienta, Spania devenind unul dintre cele mai atractive locuri pentru turisti.

Polonia a inceput cautarea de acum un an, impreuna cu echipa celebrului Wally Olins, iar Namibia cauta de doi ani un brand national. India incearca sa gaseasca ceva legat de software, dat fiind numarul mare de tineri specialisti in domeniu care au invadat Europa de vest si Statele Unite.

La randul sau, Tony Blair a avut initiativa rebranduirii Marii Britanii, insa campania desfasurata sub sloganul "Cool Britania" a esuat lamentabil. Nici macar englezii nu s-au regasit in postura de "cool".

Esecuri si scandaluri financiare
Construirea brandului de tara implica sume uriase, de ordinul milioanelor de euro, iar Guvernul Romaniei poarta o mare responsabilitate in gestionarea corecta si eficienta a acestor fonduri.

Pana acum, tentativele de implicare in campaniile privind imaginea tarii au ajuns sau au fost cat pe ce sa ajunga cazuri penale.

Ministerul Turismului a cheltuit anul trecut in jur de 260 de miliarde de lei pentru promovarea Romaniei. Cel mai important program, "Romania mereu surprinzatoare", a fost acuzat ca ar fi inspirat din campaniile Turciei si Indiei.

In loc sa ofere o imagine coerenta a tarii, sloganul era exact imaginea inconsecventa a Romaniei: surprinzatoare in bine sau in rau? Albumul "Eterna si fascinanta Romanie" a ajuns intre copertele unui dosar penal, in care se cerceteaza conditiile de finantare si modul de executie.

Programul "Fabricat in Romania" a dat faliment, fara sa fi scapat insa de suspiciuni privind destinatia fondurilor.

Guvernul va apela la consultanti straini
Desi exista oferte din partea unor agentii autohtone pentru construirea brandului de tara, guvernul nu intentioneaza sa apeleze la consultanti romani.

„In Romania nu exista experti care sa mai fi facut acest lucru (branduri de tara - n.r.), asa ca vom apela la consultanti straini, a declarat Valeriu Turcan, presedintele Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, la festivalul Olimpiadele Comunicarii, desfasurat saptamana trecuta la Camera de Comert.

Wally Olins, inventatorul brandingului de natiune, a fost in Romania si a purtat discutii cu oficialitatile. Simon Anholt, care lucreaza la brandurile unor tari precum Germania, Marea Britanie si, mai nou, Croatia si Slovenia, a declarat ca abia asteapta sa se apuce de treaba si pentru Romania.

Valeriu Turcan sustine insa ca inca nu s-a batut palma cu nimeni si ca va fi organizata o licitatie publica internationala pentru alegerea consultantilor.
de Monica Cercelescu






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


129 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by