Interviul realizat de Jurnalul National cu Mile Carpenisan a starnit, firesc, pareri pro si contra. Cativa dintre analistii politici de prima mana au incercat sa "decripteze" vorbele jurnalistului de la Antena 1, care s-a aflat in Irak in momentul rapirii celor trei ziaristi romani.

Asa cum era de asteptat, interviul s-a lasat cu "sange" in pagina de Internet a ziarului nostru, cititorii exprimandu-si convingerea ca totul a fost pus la cale asemenea unui scenariu de film de actiune.

Romania Libera se teme

Bogdan Ficeac, redactor-sef al cotidianului Romania Libera, sustine ca nu doreste sa comenteze ultimele informatii in legatura cu situatia ziaristilor romani rapiti in Irak. "Mi-e frica sa comentez ceva pana nu-i vad pe toti acasa.

Din prima zi si pana acum au curs zvonuri cu miile, incepand cu Simona Marinescu, care e totusi un oficial si care a sustinut ca Ovidiu ar fi linistit in hotel. Asta pana cand l-am vazut cu totii la televizor.

" Intrebat ce are de declarat cu privire la ipoteza conform careia cei trei ziaristi ar fi liberi, dar sub protectia Coalitiei, Bogdan Ficeac a declarat urmatoarele: "Daca intr-adevar sunt liberi si n-au fost adusi in tara, e limpede ca exista un motiv intemeiat, ca doar nu-i tinea nimeni in hotel aiurea, doar ca sa puna presa pe jar. Sa dea Dumnezeu sa se confirme zvonurile.

Daca e asa, probabil ca e o ancheta in desfasurare. Ceva se petrece daca ei inca n-au venit. Insa, repet, mi-e frica sa-mi dau cu parerea cat timp Ovidiu si ceilalti doi sunt acolo. Am vazut ca autoritatile iau problema in serios, in plus, noi nu dispunem de servicii secrete, asa ca ii lasam sa-si faca treaba. Deocamdata n-am primit nici o confirmare oficiala a zvonurile vehiculate in presa".

(Miruna Mihalcea)

PRIMA TV SE ABTINE

"E dreptul lui Mile sa faca declaratiile pe care le-a facut. Noi suntem fericiti ca Presedintia a anuntat ca ziaristii sunt teferi. Nu putem comenta informatiile oferite de Mile atat timp cat nu avem o baza de documentare. Oricum, nu ajutam pe nimeni facand asemenea afirmatii. Nu suntem la un meci de fotbal la care stam pe margine si comentam. E vorba de viata unor oameni.

Asteptam sa vedem ce fac oamenii in drept sa se ocupe de acest caz", a declarat Ana Ruse, PR Prima TV. (Mihaela Suciu)

Cristian Parvulescu: "Victima propriilor surse"

"Mile Carpenisan spune ca sunt liberi, dar nu i-a vazut. S-ar putea ca el – aceasta este perceptia mea – sa fie victima propriilor surse si a increderii necritice in propriile surse.

Inteleg foarte bine sentimentul sau pentru ca interviul pare sa denote sinceritate, dar pe de alta parte exista acest risc deoarece totul se datoreaza ambiguitatilor si carentelor de comunicare pe care le-a intalnit la Bagdad si in relatia cu Ambasada Romaniei si cu alte grupuri care pareau implicate in anchetarea si eventual eliberarea celor trei ziaristi.

Dar personal nu cred in varianta aceasta, nu am crezut nici o clipa in varianta eliberarii lor si nu vad care ar fi fost motivatia retinerii lor ulterioare. In privinta faptului ca vorbeste despre o poveste murdara, am aceeasi perceptie ca este victima propriilor surse. Este vorba de un sindrom pe care putem sa il intalnim la jurnalisti, care devin foarte interesati de surse.

De fapt, in toata aceasta situatie, jurnalistii au fost in buna masura suspiciosi fata de toate informatiile oficiale si s-au orientat mai ales catre surse asa-zis independente. Dar aceste surse, atata vreme cat nu sunt oficiale, raman putin credibile.

Faptul ca autoritatile romane ofera putine informatii despre situatia jurnalistilor este normal pentru ca avem exemple in acest sens, cum este cazul jurnalistilor de la Liberation.

Declaratiile Guvernului fran-cez sunt foarte zgarcite, iar primul-ministru francez a facut declaratii in urma cu doua saptamani, putin dupa ce au fost rapiti si jurnalistii romani, in care nu a facut mai mult decat auto-ritatile romane – a anuntat ca sunt in viata si ca negocierile continua. Aceasta este practica acolo. Sigur, libertatea de expresie ne permite sa gandim foarte multe lucruri.

Insa responsabilitatea guvernan-tilor este foarte mare. Pe de alta parte, pentru mine, rapirea are semnificatie politica. Ea nu este legata de jocuri economice interne, asa cum in mare masura crede presa.

In opinia mea, scenariul pleaca mai degraba de la o rapire care are si o dimensiune politica, o dimensiune de santaj politic pe care am observat-o si in cazul francezilor, pentru ca atat jurnalistii rapiti in vara cat si jurnalista de la Liberation reprezentau un stat care nu e prezent in Irak.

S-au facut niste cereri politice vagi, dar pana la urma ce a contat a fost promovarea unei anumite imagini in presa internationala si un anumit gen de presiune asupra Frantei. Eu, personal, nu vad de ce trebuie sa neglijam aceasta pista in favoarea altora de gen economic, conspiratie economica din Romania...

In general, teoria conspiratiei nu imi place, o resping pana la proba contrara, pentru ca ea se bazeaza intotdeauna pe lipsa de informatii." (Lavinia Dimancea)

C.T. Popescu: "S-or afla in custodia cuiva"

"Daca cei trei romani sunt liberi, atunci se afla in custodia cuiva: a armatei aliate, a americanilor, britanicilor sau mai stiu eu cine sau a armatei romane. In momentul in care ostaticii sunt preluati de Aliati, ei sunt predati, potrivit legii, in cel mai scurt timp, armatei tarii din care fac parte. Deci, ei ar trebui sa se afle in posesia armatei romane.

Este absolut de neimaginat ca s-ar fi putut afla liberi in ultimele zile in custodia armatei americane, fara sa anunte opinia publica. S-ar face vinovati de o grava incalcare a drepturilor omului. A nu anunta faptul ca ei sunt liberi este un grav atentat la drepturile omului, este si o agresiune, o incalcare de multe alte lucruri."

Emil Hurezeanu: "Cred ca Mile are dreptate"

"Nu atat sursa Mile Carpenisan, care este intr-adevar credibila, cat credibilitatea surselor lui Mile Carpenisan ne intereseaza acum. Cred ca Mile Carpenisan are dreptate. Si din informatiile mele, care, de altfel, au devenit un bun public, cred, in ultimele zile, ostaticii romani se afla in siguranta, adica nu se mai afla in prizonieratul initial al teroristilor.

Ii numim teroristi, desi ei nu sunt decat instrumentele unor grupuri care au actionat din Romania cu proiectii si ramificatii mai largi, care nu tin neaparat de terorism, ca mijloc de presiune si santaj pentru obtinerea retragerii militarilor romani din Irak, ci de alte beneficii de natura criminala, economica, financiara, poate chiar politica.

Exista indicii ca cei trei, ma gandesc in primul rand la cei trei ziaristi romani, lasand la o parte in mod voit pe cel de-al patrulea, care are un rol destul de suspect si fantomatic si nu e ziarist, deci ne intereseaza in al doilea rand, cei trei sunt liberi din momentul in care autoritatile romane au anuntat implicarea in caz, prin intermediul filierei lui Omar Hayssam, arestat.

In acel moment s-a putut face o legatura intre arestarea aceluia si, probabil, ca o conditie, a trecerii celor trei ziaristi romani dintr-un regim de detentie intr-un regim de supraveghere, in custodia partenerilor. Se stie ca de la inceput aici au lucrat, in afara de senzorii serviciilor romane din Irak, serviciul britanic si american.

Cel britanic chiar cu un rol mai important decat cel american. Autoritatile au fost nevoite sa intre in logica impusa de serviciile secrete britanic si american, de cei care probabil ii interogheaza pe ziaristi, poate si pe rapitorii lor, nu stiu inca. Cred ca aceasta tacere si liniste sunt autoimpuse si tin de logica unei operatiuni de acest gen. Ei sunt subiectii unor investigatii.

Autoritatile romane nu au facut publica eliberarea lor pentru ca nu stiu totul, cunosc doar o etapa, si probabil li s-a cerut sa procedeze asa. Aceasta stare de tacere, acum, e binevenita sau obligatorie. Daca pretul e in continuare ajungerea lor vii si nevatamati acasa, e mai bine atunci sa le acceptam si tacerea autoritatilor. Serviciile respective comunica cu serviciile romanesti.

Din informatiile mele, in ultimele zile a intervenit o pana in comunicarea intre serviciile respective si serviciile romanesti. Ea s-ar datora unor banuilei sau supozitii ale investigatorilor straini in ceea ce priveste implicarea serviciilor romanesti, prin oameni, angajati ai serviciilor romane, care se fac vinovati de rapirea ziaristilor romani.

Aceasta pana duminica ar fi intrat in a patra zi.

Stiu ca a existat un impas de comunicare intre investigatori si serviciile romanesti si acest impas a creat tensiuni suplimentare, ceea ce a determinat o tacere si mai profunda a autoritatilor romanesti."

Ion Cristoiu: "Afirmatii adevarate"

"Spusele lui Mile Carpenisan ca ziaristii sunt liberi nu pot fi puse la indoiala, judecand dupa intrebarea din tara – ei sunt liberi sau in siguranta – de saptamana trecuta, din noaptea cand s-a zvonit ca vor fi adusi in tara.

Anterior, Razvan Ungureanu, care pana atunci fusese mai mut decat Lucian Blaga, care la randu-i, dupa cum spunea, era mut ca o lebada, a inceput sa palavrageasca pe aceasta tema, semn ca nu mai avea nici o ingrijorare.

De altfel, de la faimosul moment cu fotografiile in care lipsea nu mai putin faimosul Munaf, asa-zisii teroristi, frati buni ai teroristilor lui Ion Iliescu din decembrie 1989, nu au mai dat nici un semn.

Arestarea lui Omar Hayssam e un al doilea semn ca la Cotroceni se stia ca jurnalistii sunt liberi sau in siguranta, presupunand ca arabul era un creier mai mic al operatiunii de aici si ziaristii ar fi fost in continuare ostatici, arestarea lui Hayssam le-ar fi pus in pericol viata.

Asadar, ticluita de catre Cotroceni sau doar preluata pe parcurs, afacerea jurnalistilor din Irak (a se vedea ca incep sa evit cuvantul rapit) s-a dovedit si se dovedeste un bun prilej pentru ca Presedintia sa zburde pe teritoriul incalcarii statutului de drept.

Transformarea Presedintiei in purtatorul de cuvant al Parchetului, retinerea lui Hayssam pentru afacerile din 2001, uriasa manipulare a presei pentru a arata ca Hayssam este «o expresie a fetei hade a coruptiei pesediste», care coruptie nu se da in laturi de la rapirea bietilor copilasi nevinovati, alimentarea unei stari de spirit xenofobe, antiarabe – sunt tot atatea dovezi ca Monica Macovei si

Traian Basescu si-au implinit visul: acela de a transforma Justitia dintr-o servitoare a fostei Puteri intr-o servitoare a actualei Puteri".

Comentarii pe pagina de web

"Este mai mult decat o mizerie, este vorba de reglarea unor conturi politice folosindu-i drept varf de lance pe arabii implicati in afaceri necurate. Il tinem putin inchis pe Omar, apoi va disparea din vizorul nostru. Vor fi lansate alte perdele de fum, ne vor preocupa alte probleme. Pacat de ziaristi!"

"Cuiva dintre cei implicati i-au placut prea mult filmele americane de actiune si, daca tot nu a putut ajunge la Hollywood sa regizeze unul, ce si-a zis: hai sa o facem un pic mai real... Cred ca toti ziaristii stiau scenariul, iar salariul pentru acest rol era unul demn de Beverly Hills. E adevarat ca si riscul era foarte mare, dar care roman nu ar face orice pentru 50.000 de dolari, sa zicem?

Din fericire mai exista pe lumea asta si servicii secrete americane, altele decat cele pe care le vedem in filme."

"Si eu sunt ziarist si nici mie nu-mi place istoria asta (si nici altor colegi). Mile a marcat foarte bine niste puncte sensibile ale acestei povestioare ieftine (suna a telenovela romaneasca, nu?). Jenant este ca cineva a vrut sa-si regleze unele conturi folosindu-se de presa (si poate chiar a reusit, cine stie?).

Si va fi si mai jenant daca se va dovedi ca vreunul din cei trei a stiut ce urmeaza sa se intample. Si oare nu ne ajung atatea scandaluri cu ziaristi suspectati de santaj, cumparati de partidul X sau de diversi afaceristi... si oare nu ne-au ajuns atatea PALME pe care, pana la urma, le-am primit tot NOI, CEI CARE INTELEGEM SA NE FACEM ASA CUM TREBUIE MESERIA?"

"Tot respectul pentru Mile. Este un jurnalist de exceptie si sper din tot sufletul sa nu aiba de suferit pentru adevarul spus in acest interviu. Se va gasi, sigur, cineva sau mai multi care sa ii bage pumnul in gura (sper doar la figurat) si sa il denigreze. Ceea ce este cumplit pentru un jurnalist adevarat. As vrea sa cred ca nu va ceda presiunilor care in mod cert vor fi facute.

Direct sau indirect. Multumesc Jurnalului National pentru dezvaluiri si, nu in ultimul rand, lui Mile." (L.M.)

Parerea partidelor

PD. "Nu fac parte din celula de criza, deci nu am informatii, sa spunem, top secret, dar ideea de baza asta e. Eu cred ca, daca ar fi liberi, n-ar fi retinuti ascunsi din diverse ratiuni, asa cum am inteles din articol. Nu cred asta. Eu am incredere ca, daca ar fi asa, ar fi fost deja un fapt.

Pentru ca, dincolo de masuri de precautie, de protectie, pana ii scoti de acolo, o jumatate de zi, o zi sau doua, restul pare asa, cu un iz de telenovela, pentru ca nu te joci cu emotiile si cu sentimentele unor oameni la nivelul asta, sa ii tii o saptamana ascunsi, este imposibil.

As vrea sa va spun ceva despre serviciile secrete care s-au ocupat de anchetarea cazului acolo si oriunde in lume: prima regula pe care trebuie sa o respecte un ofiter de serviciu secret, sau un angajat, este o discretie totala, ala nu vorbeste cu nimeni, nu da informatii.

La un pahar cu bere, unde s-a intalnit cu ei si ei i-au spus asta? Mi-e greu sa cred, e aproape imposibil, pentru ca regulile sunt extrem de stricte aici si nu te joci cu asta, pentru ca sistemul te elimina automat. Deci, nu pot fi informatii de la serviciile secrete", ne-a declarat Mihai Stanisoara, presedintele Comisiei de aparare din Camera Deputatilor.

PSD. "Aceste declaratii sunt cel putin surprinzatoare, pentru ca, daca ar exista cel mai mic indiciu fie ca jurnalistii s-ar afla in libertate, fie ca s-ar cunoaste locul detentiei, acest lucru ar fi trebuit sa fie fructificat de catre autoritati sau Alianta. Primesc cu extrem de multa rezerva aceste declaratii, care mi se par mai degraba speculative decat sa aiba un substrat real.

Nu vad motivatia unei astfel de inscenari care depaseste practic limita rationalului si imi scapa ratiunile si motivatia acestor declaratii referitoare la «o poveste murdara». Eu sper din tot sufletul ca ziaristii sa fie sanatosi si sa se intoarca acasa cat mai repede.

Dar ceva nu este in regula cu acest tip de relatari, si lipsa de informatii credibile din surse oficiale, pe de o parte, si abundenta unor formule de scenarita, pe de alta parte, ma fac sa fiu extrem de circumspect in a da crezare unor astfel de declaratii", ne-a declarat senatorul PSD Mircea Geoana.

PPRM. "Totdeauna am privit problema luarii de ostatici ca pe o mare drama, am acordat maxima seriozitate. De aceea, si acum nu-mi pot exprima punctul de vedere decat in raport de comunicatele oficiale, evitand orice fel de speculatii pe care le consider daunatoare.

M-am bucurat cand am aflat din comunicate ca ziaristii sunt in viata, iar daca vestea data de simpaticul corespondent al Antenei 1 Mile Carpenisan, pe care, personal, il apreciez, este adevarata, desigur ca si aceasta constituie cea mai mare bucurie si evident punctul culminant al actiunii de salvare.

Legat de faptul ca Mile a spus ca este o poveste pe care poate n-o sa o aflam niciodata pe de-a-ntregul, nu pot sa spun decat ca sunt multe lucruri pe care niciodata nu le-am aflat integral. Toti ne-am construit ipoteze pe baza informatiilor pe care le-am avut.

Imi pare insa rau ca viata unor oameni a fost amestecata intr-o poveste despre care se spune ca este murdara", ne-a declarat vicepresedintele PPRM, Lucian Bolcas. (Aniela Nine, Carmen Vintila, Lavinia Dimancea)