Intre Ucraina si Rusia a izbucnit un scandal diplomatic. Primul ministru ucrainean Iulia Timosenko si-a amanat vizita la Moscova programata sa inceapa vineri, la o zi dupa ce procurorul general al Rusiei a refuzat sa o scoata de sub acuzare intr-un dosar de coruptie.

Procurorul general de la Moscova, Vladimir Ustinov, a anuntat ieri ca prima vizita oficiala a Iuliei Timosenko, in calitate de premier se va desfasura normal, avand in vedere ca Iulia Timosenko se bucura de imunitate diplomatica.

El a precizat insa ca aceasta nu insemna abandonarea acuzatiilor care i se aduc in legatura cu presupusa mituire a unor functionari rusi, in urma cu aproape 10 ani.

La vremea aceea, doamna Timosenko reprezenta principalul distribuitor de gaze din Ucraina.

La mai putin de 24 de ore dupa declaratiile lui Ustinov, la Kiev s-a anuntat amanarea vizitei pe care premierul urma sa o intreprinda la Moscova.

Autoritatile ucrainene par insa ca nu s-au pus de acord asupra motivelor. Ministrul economiei Serghei Teriohin, citat de agentia Interfax, da vina pe comentariile procurorului Ustinov si spune ca amanarea era o chestiune de principiu.

Un purtator de cuvant al premierului, citat de Associated Press, sustine insa ca Iulia Timosenko nu a facut decat sa se conformeze unei solicitari a presedintelui, care ar vrea ca ea sa supravegheze in urmatoarele doua-trei saptamani, campania insamantarilor de primavara.

Cert este ca problema a trecut acum in atentia diplomatilor. Ministrul de externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk, a declarat agentiei France Presse ca va discuta de urgenta cu omologul sau rus.

Insa Serghei Lavrov si-a precizat deja pozitia. Intr-o declaratie transmisa in aceasta dimineata de postul public de televiziune din Rusia, el a spus ca doamna Timosenko este asteptata cu interes si ca nu exista nici un obstacol in calea vizitei sale.