Muzica la maximum, dans pina in zori, oboseala combatuta cu Ecstasy. In cluburi, sunetul electronic mixat de DJ iti intra in singe, te poarta, pina spre dimineata, intr-o realitate paralela.

„To rave", in engleza, ar insemna „sa te extaziezi", „sa intri in transa". Asta urmareste si muzica de club electronica, in diferitele ei variante, asa cum poate fi ascultata in cluburile noastre si in cele de aiurea.

Fie ca este vorba despre techno, house, break-beat, electro-jazz, trance, drum ’n’ bass sau atitea altele care au fuzionat si s-au combinat la infinit, in club gasesti arareori ideologie. Iar atunci cind o gasesti, este ideologia unui dezinteres pentru politica, a unei solidaritati vagi, pacifiste, depersonalizate.

Spre deosebire de cultura „macho suburban" a discotecilor cu manele sau de cea subversiv-contestatara, dar tot „macho", a amatorilor de muzica rock, aceasta formula este aproape asexuata.

Celalalt intereseaza mai degraba ca prezenta decit ca persoana. Iar legatura cu ceilalti se realizeaza prin muzica si prin dans. Asta inseamna ritmuri obsedante, repetitive, sonor ridicat.

Mai inseamna lumini care te tintesc din toate partile si miscare pina la oboseala extrema. Efectul este hipnotic, de pierdere a coordonatelor spatiale, de „contopire" cu muzica.

„Noi dormim in timp ce munciti si traim in timp ce dormiti"

S-a spus adesea despre cultura rave ca este una a carnavalului ridicat la nivelul de experienta cotidiana. Daca, in acceptiunea lui traditionala, carnavalul are date fixe, legate de evenimente bine ancorate in viata comunitatii, aceasta noua formula de carnaval, corespunzatoare noii forme de hedonism, a culturii de „loisir", este oricind accesibila si accesata.

Acolo unde nu exista suficiente resurse personale pentru nesfirsita petrecere, apar si „ajutoare" din exterior. Bauturi energizante. Cu cofeina si taurina. Si, bineinteles, substanta cult a culturii rave (asa cum „psihedelicii" din anii ’60 aveau drept substanta-cult LSD-ul), Ecstasy.

Care, sub forma unor simpatice pastilute imprimate cu simboluri diverse, a ajuns, dupa ce a facut cariera in Occident, si la noi. Mai este cocaina, pentru cei mai „cu fite" si cu mai multi bani. Iar in locurile „chill" se aduna si fumatorii de canabis.

Intre ritmul junglei si Internet

Aliaj intre ritmuri primitive si ultimele cuceriri ale tehnologiei, miscarea este una a virtualului, a Internetului si a globalizarii. Si-a gasit si forme aparte, vehiculind o noua estetica, de a se face vizibila.

Rareori trece prin canalele „oficiale". Astazi, flyerele, mici cartonase cu grafica ingenioasa, facuta pe computer, au inlocuit marile afise postate in locuri vizibile.

Petrecerile rave se anunta „din mina in mina", iar flyerele au ajuns deja, prin strainatate, obiecte de expozitie. Sau, si mai simplu, anunturile despre petreceri se fac pe la toaletele din cluburi, unde citeva cuvinte scrise cu markerul te tin la curent cu ce se mai intimpla.

DJ-ul, dirijorul din umbra

Omul din spatele muzicii este DJ-ul. Si chiar este in spate, in sensul ca nici chiar cei mai cunoscuti DJ (cum sint, de exemplu, Sasha ori John Digweed), ascultati de sute de mii de oameni, nu au vizibilitatea mediatica de care se bucura, de exemplu, vedetele pop sau rock ori, la noi, hipertelevizatii cintareti de manele. La unii dintre ei, anonimatul este chiar voluntar.

DJ-ul nu este deci un idol, ci mai degraba un soi de saman, care declanseaza, tine sub control si coordoneaza frenezia dansatorilor. In aceasta logica, de-a lungul unei seri de distractie, de cele mai multe ori se succed vreo citiva DJ.

Pornita in forta, muzica se calmeaza mai spre dimineata, cind cei obositi de dans se pot odihni, dar tot pe muzica, in „clubul de dupa club", la after-hours.

Acolo sint ritmuri suave, dar la fel de electronice.

Subcultura, nu contracultura

Deocamdata, la noi, asemenea cluburi, care, subliniez, nu sint nicicum discoteci, se pot afla mai ales in citeva dintre orasele mari. In Romania, „clubbing"-ul nu s-a transformat intr-un mod de viata, asa cum de ceva timp se intimpla in Occident. Nu exista nici marile parade techno care aduna zeci de mii de participanti, cu multi decibeli, fluiere, tunsori extravagante si body-painting.

In Bucuresti, multe din cluburi nu au viata lunga. Isi schimba adesea profilul si numele. Astazi, inca se poate merge la Kristal sau in Web. Miine, cine stie?

Muzica si manifestarile ei subiacente n-au facut, aici, o bresa semnificativa in mentalitatea tinerilor, ci doar au dat, unora, un lustru de „cool" care se mai afla, adesea, in contradictie cu viata lor de zi cu zi.

O subcultura printre atitea doar, una de import, departe de valentele contraculturale din alte spatii.