Nu se poate sa nu fi avut ghinionul de a intilni specimenul. N-are nici coarne, nici urechi mai lungi sau mai scurte. Nu e nici gras si nici slab. N-are nici privire bovina.
Nu e nici din lumea buna si nici dintre amarastenii de pe buza gropilor de gunoi. La urma urmei, el nu poate fi definit nici fizic, nici social, nici etnic sau profesional.
Specimenul despre care vorbesc are doar un portret comportamental si se anunta lingvistic. Lingvistic pentru ca vorbele lui il definesc, il tradeaza si contin cele mai graitoare semnale legate de instructie si educatie. Clientul nostru de astazi se si tradeaza printr-o boala. Vorbeste mult. Despre orice.
Vreme, vecini, problemele strazii (comunei, orasului), ia la refec guvernarea si-ti picteaza orice politician in doua-trei tuse late ca urma de mistrie.
Trece usor la chestiunea balcanica si-i prinde pe americani cu fofirlica. Aproximativ cu aceleasi "tehnici" de gindire il intelege si pe Eminescu. Daca simte ca-i savurezi demonstratiile, te incaleca.
Iti interpreteaza si Biblia, iti da solutii si pentru conflictul din Orientul Mijlociu si stie secretul supravietuirii lui Bin Laden. Acest surogat de homo universalis ar ramine la nivelul de curiozitate a cartierului si ar stringe doar curiosii si birfetii strazilor vecine, colorind duminicile sau sarbatorile religioase importante. Dar el mai are o trasatura.
Tupeul sau din limbaj se regaseste si in comportament. Specimenul in cauza mai are, pe linga limbarita, si boala actiunii. E dinamic. Are idei si le pune in practica.
Din trei urechisme si o poveste, el construieste un scenariu de crestere economica. Initiaza trecerea nonstop peste Mures, apoi o transforma in afacere si pe Dunare. Vinde rulmenti in Turcia si aduce jocuri de noroc in Romania.
Face socotelile pe genunchi, stie binisor tehnica de a intoarce banii de doua-trei ori pina la a-i restitui celui care l-a imprumutat, mai trage o teapa, mai da un tun, se simte atins si de aripa geniului economic si invata de la un nasparliu scenariul cu compensarile de energie si apoi pe cel al returnarilor de TVA si, in mai putin de trei ani, sare in clasamentele imbogatitilor precum copiii pe
scarile Patriarhiei.
Face pomeni, repara biserici, se implica si-n fotbal, si in campania anti-SIDA, evident parcursul de locomotiva ii resuscita imaginatia erotica si potentialul aferent, drept care se recombina, sfirsind prin a se recasatori.
Nimeni nu-i sta in cale pentru ca tupeul de cartier s-a convertit in imagine, delirul de paranoic in credinta, bogatia in model local al succesului in afaceri (un soi romanesc de success-story) si omul nostru trece deja la "anvergura nationala".
Apare la televizor, explica, sfatuieste, ba, repede, trece si la combatut adversarii.
Se intelege ca are si politica la degetul mic. Dar intr-un mod particular, abil, dificil de luat in suturi sau de pus la colt. Specimenul se tradeaza greu ca e Gogo.
Nici el si nici preopinentii sai (uneori nici telespectatorii) nu-si dau seama unde i se rupe filmul. De fapt, nici nu se rupe. El si-l lipeste in mers, in chiar procesul de trecere de la un subiect la altul.
Paranoicul nostru a dobindit o dexteritate a demonstratiei. Cirpeste rationamentele cu o viteza uimitoare. Le da aparenta unor judecati beton.
Prostii sint victime sigure. Il savureaza cu gura cascata. Devin si sustinatorii sai fanatici. Intr-o asemenea faza, specimenul e de neoprit.
Ocupa dregatorii importante, e bot in bot cu notabilitatile, se bate pe burta cu guvernantii si, in secret, viseaza la o zi cind va fi deasupra tuturor. Ii plac titlurile.
A si crezut ca bacalaureatul e decoratie si chiar a intrebat cum ar putea obtine unul. In topenia lui de paranoic nesocotit, omul nostru vorbeste mereu despre profesorul universitar doctor conferentiar cutare, fiind absolut convins ca numai o scapare face ca armata romana sa nu aiba si caporalul capitan major Popescu - general de divizie.
Gogo-specimenul acesta infloreste deplin printre enormitatile tranzitiei. Absenta oricaror "reguli de circulatie" in societate ii lasa cimp liber de exprimare si "manevra".
Se umfla pina la proportii nationale sau chiar regional-internationale. Nici presa, nici politica, nici societatea civila nu-l mai pot opri. Bascalia, in loc sa-l darime, il motiveaza. O considera o conspiratie oculta impotriva sa.
Si totusi, de la un moment dat, specimenul acesta de paranoic (la portretul caruia puteti adauga sau scadea destule amanunte, in functie de exemplarul local) se dezumfla accelerat.
Toate lectiile sale intensive de gramatica, istorie si filozofie, luate noaptea, dupa terminarea cursurilor de talkshow, ii ingroasa ceata de pe creier.
Cam in acelasi timp, marii consumatori ai brasoavelor sale se plictisesc si ei. Li se "strepezesc" urechile de atita vorbarie. Si-i intorc spatele!
Paranoicul nostru intreprinzator devine doar o aratare, agonizind printre curiozitatile tranzitiei. Dupa ce ne-a mincat niste ani din viata, isi ocupa locul de la periferie.
