PPCD sustine votul mixt la Camera Deputatilor si la Senat deoarece adoptarea votului uninominal pentru intregul Parlament "ar crea confuzie" in randul electoratului, a afirmat ieri purtatorul de cuvant al crestin-democratilor, Gheorghe Parvu.

"Votul mixt presupune ca 50% din Camera Deputatilor si 50% din Senat sa se aleaga prin vot uninominal, iar 50% din cele doua camere pe baza votului pe lista nationala, depusa in toate judetele si in capitala", a precizat el.

Crestin-democratii au fost de parere ca doleanta PUR de a fi introdus votul uninominal ascunde teama umanistilor ca, in alte conditii, nu mai pot intra in Parlamentul Romaniei.

"Partidele specializate in jocuri murdare, la doua capete, invatate sa intre in Parlament in carca altora, lipsite de merite proprii, speriate de caderea din sondaje, au hotarat ca au nevoie de vot uninominal pentru a putea sa-si pastreze locul in Parlament", a spus Parvu.

El a precizat ca PPCD sustine necesitatea organizarii unui referendum national pe tema aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si a mentionat ca formatiunea pe care o reprezinta a demarat deja o campanie de informare a romanilor privitoare la aspectele integrarii europene.