Fratele lui Adriean Videanu, braconat de ziua lui

de     Cotidianul
Marţi, 19 aprilie 2005, 0:00



Marian Videanu (47 ani) se afla internat in Spitalul Floreasca, unde a fost adus duminica dupa amiaza. Doctorii i-au scos, ieri dimineata, o alica din piept si i-au ingrijit zgirieturile din partea dreapta a capului, unde fusese atins de o alta alica. Potrivit sefului garzii Spitalului Floreasca, dr. Constantin Olteanu, alica din piept se oprise in muschi si nu ii atinsese nici un organ.

El ne-a declarat ca Marian Videanu a fost tot timpul constient si a cooperat cu personalul medical. „Am inteles de la colegii mei din garda de ieri ca, atunci cind a ajuns la urgenta, pacientul n-a spus despre plaga din piept, ca si cum n-ar fi stiut de ea. Medicii i-au descoperit-o abia la controlul amanuntit", a mai spus dr. Olteanu.

Ieri seara, pacientul era deja stabil, nu avea nevoie de terapie intensiva. Medicii apreciau ca fratele primarului de Bucuresti ar putea fi externat in doua zile.

Vinatoare in plina prohibitie

Imprejurarile in care a fost ranit Videanu, care lucreaza ca sofer la Marmosim, firma fratelui sau Adriean, sint inca neclare, dar politistii cerceteaza inclusiv varianta participarii acestuia la o vinatoare ilegala.

Politia Giurgiu a fost anuntata duminica, la ora 12.00, ca pe autostrada Bucuresti-Pitesti, la kilometrul 44, s-a petrecut un accident rutier soldat cu victime. Echipajul sosit in locul indicat nu a gasit nimic. Dupa doua ore, politistii l-au descoperit pe Videanu la Floreasca. El fusese adus de Alexandru Boroi, cu care venea dinspre Pitesti.

Potrivit Politiei, Boroi ar fi declarat ca s-au oprit pentru a-si face necesitatile fiziologice si ca Marian Videanu a intrat 10 - 15 metri in padure, unde a fost impuscat. Persoanele care ar fi tras nu au fost identificate. Este insa putin probabil ca vreun vinator sa traga la marginea padurii si, mai ales, inspre sosea.

Gheorghe Pauna, directorul Asociatiei Unirea, care administreaza fondul de vinatoare Jugureni, din zona, ne-a spus ca nu a dat nici o autorizatie de vinatoare pentru duminica. In plus, in aceasta perioada este prohibitie la vinat in toata tara.

Politia a ridicat armele lui Boroi pentru expertiza

Politistii au ridicat, pentru expertiza, doua arme de vinatoare de la Alexandru Boroi, alica extrasa din corpul lui Marian Videanu si hainele cu care fusese acesta imbracat. Marian Videanu a vorbit cu politistii abia ieri, dupa ora 14.30, adica la 24 de ore de la incident.

Un alt semn de intrebare in aceasta poveste este discretia pe care Politia o pastreaza in privinta lui Alexandru Boroi. IGP a dat aseara un comunicat in care preciza datele esentiale ale incidentului, dar a evitat sa dea orice amanunt despre Alexandru Boroi. Conducerea IGP si cea a Politiei Giurgiu afirma ca nu stiu cine este acesta.

(Mihaela Ganet, Claudiu Tarziu, Vali Stirbu)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


144 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by