Starea de spirit care domina de citeva luni PSD este frica. Fiecare se teme de fiecare. De altfel, tot ce s-a intimplat in ultimele luni a fost un lung sir de tradari, iar rezultatul nu putea fi altul decit instalarea fricii si a suspiciunii pina la limita dementei.

Cica in conclavul PSD, numit laic si Delegatia Permanenta, „cardinalii" partidului nu intra decit cu spatele la zid. Indiferent unde urmeaza sa ocupe un loc, mai aproape sau mai departe de cei doi sefi, Iliescu si Nastase, aflati in capul mesei, la intrarea in sala de sedinte, membrii Delegatiei respecta cu sfintenie urmatorul ritual. O data cu primul pas, se masoara din ochi asistenta.

Fugitiv si fara nici un semn care ar putea trada vreun sentiment anume. Poate, cel mult, un zimbet abia schitat, prost calchiat dupa modelul legendar al tatucului. A doua miscare inseamna, de fapt, retragerea, mai mult sau mai putin discreta, spre cel mai apropiat perete, neaparat cu ochii in patru.

Cu spatele astfel asigurat, urmeaza prelingerea, in pas adaugat, spre locul unde asteapta scaunul gol. Ocuparea acestuia presupune un alt moment de tensiune si de maiestrie tactica. Pasul inainte, urmat de asezarea cu fundul in fotoliu, nu trebuie sa dureze mai mult de citeva fractiuni de secunda.

Se presupune, si realitatea de pina acum a confirmat-o, ca, intr-un asemenea rastimp, nici colegul din dreapta, nici cel din stinga nu apuca sa scoata pumnalul din teaca. Din acest moment, totul reintra in normal. Curajul, ipocrizia sau, dupa caz, indiferenta se instaleaza suveran pe chipul tuturor, sedinta putind fi declarata deschisa.

Ce se discuta acolo e, de regula, prea putin important, pentru ca adevaratele decizii se iau in alta parte. Intre patru, sase sau opt ochi, prin birouri de partid sau crisme ascunse privirilor indiscrete ale adversarilor din partid. „Conclavul", televizat uneori, are un cu totul alt rol.

El vine doar sa imortalizeze o stare de spirit si, in prelungire, radiografia unui vot, a votului de astazi de la Congres. Starea de spirit care domina de citeva luni partidul este frica.

Fiecare se teme de fiecare. Iliescu se teme de Nastase, Nastase de Iliescu, Rus se teme de Nastase si, invers, Nastase de Rus, care, la rindul lui, chiar daca nu pare sa se teama prea mult de Iliescu, sta cu ochii si pe Geoana. Oprescu are si el o problema care chiar ieri s-a dovedit reala. A stat cu ochii pe Nastase, dar n-a fost atent la Iliescu.

Cei doi sefi si-au dat mina, anuntindu-si sprijinul reciproc, desi candidatura lui Oprescu pentru functia de presedinte executiv fusese incurajata, in mod tacit, chiar de Ion Iliescu impotriva fostului premier. De altfel, tot ce s-a intimplat in ultimele luni in PSD a fost un lung sir de tradari, iar rezultatul nu putea fi altul decit instalarea fricii si suspiciunii pina la limita dementei.

De unde si, cel mai probabil, specificul votului de azi de la Congres. Un vot menit nu sa promoveze un lider sau o echipa, un program, o idee sau un proiect, ci sa-i impiedice si sa le blocheze pe celelalte. E ceea ce se numeste un vot negativ. Iar caracteristica principala a rezultatului unui vot negativ este imprevizibilitatea.

Pentru presedintia partidului, sansele lui Iliescu par tuturor inatacabile.

Au aparut ieri si doi „iepurasi", un primar, pe nume Soare, si un senator, fost consilier de-ai lui Iliescu, Nicolae Serban, dar s-a decis si Mircea Geoana. Ceea ce, orice s-ar spune despre fostul ministru de Externe, nu-i chiar o gluma.

Poate garanta cineva ca, in atmosfera de venin si frica ce domina PSD la ora aceasta, nu s-or gasi destui care sa-l stampileze pe Geoana sau, de-al dracului, pe Soare, numai ca sa i-o faca lui Iliescu? La fel si cu presedintia executiva, unde se bate Nastase cu Oprescu. E clar ca fostul premier e mult mai calificat decit medicul de la Spitalul Universitar sa conduca un partid.

Dar e la fel de adevarat ca Nastase are incomparabil mai multi adversari in PSD decit Oprescu, iar acestia s-ar putea sa-si exprime sentimentele inclusiv prin votul de azi. Situatia e similara si la celelalte niveluri de competitie. Prin urmare, congresul de astazi si miine al PSD sta sub semnul incertitudinii si al multor surprize.