Luni, cand se desfasura prima runda electorala la Vatican, era palpabila impacienta ziaristilor care frematau in asteptarea fumului de pe hornul Capelei Sixtine: fum negru sau fum alb? Cand marti, la aceeasi ora, fumul alb anunta Urbi et Orbi ca noul episcop al Romei a fost desemnat de conclav, toti cei care aveau in minte complicatele reguli ale acestui singular proces electoral au dedus din des
emnarea rapida a noului pontif ca rezultatul fusese atent configurat cu mult inainte de data conclavului. Echipa din jurul defunctului succesor al Sf. Petru si-a asigurat din timp controlul asupra tuturor parghiilor, si mai cu seama a stiut cum va vota fiecare dintre cei 115 cardinali inainte ca ei sa fie incuiati solemn in compania superbei Judecati de Apoi a lui Michelangelo.
La ora la care scriu aceste randuri, toata obstea mediatica si politica a Romaniei asteapta cu sufletul la gura, cum observa mai multi distinsi colegi in editorialele de azi, sa vada culoarea fumului anuntand rezultatele votului la Congresul PSD: fum negru sau fum alb? Iliescu sau, ca sa zic asa, non-Iliescu?
Oricati rafinati esteti, istorici si colectionari de arta ar numara conclavul PSD reunit acum pentru desemnarea propriului Suveran Pontif, decorul acestei reuniuni n-are totusi nimic a face cu frescele Capelei Sixtine.
Dar, dincolo de ironia inevitabila a comparatiei, careia nu i-am putut nici eu rezista, exista cateva similitudini de fond intre desemnarea lui Benedict al XVI-lea si alegerile din PSD.
Cel putin una e evidenta: in ambele cazuri, se pariaza pe o solutie pe termen scurt. Noul Papa e cel mai in varsta cardinal ales pontif in ultimii 275 de ani, iar Ion Iliescu, daca va castiga, va fi primul presedinte mai mult decat septuagenar din 1921, de la fondarea PCR, si pana azi. Daca Papa are nevoie neaparat de Pronia divina pentru un pontificat mai consistent, dl.
Iliescu are nevoie nu doar de benevolenta soartei, ci si de o sustinere cu mult mai mare decat in prezent in propriul partid pentru ca, in 2007, sa-si poata reinnoi mandatul executiv. Decizia de a anunta de pe-acum un nou congres peste doi ani este pretul pe care venerabilul a consimtit sa-l plateasca pentru a-l determina pe mostenitorul lui prezumtiv sa mai aiba putintica rabdare.
Daca va castiga acum, iscusit cum il stim, dl. Iliescu va incerca pe toate caile sa faca uitata aceasta promisiune, dar nici echipa adversa nu doarme, si abia din desemnarea secretarului general si a vice-presedintilor PSD vom vedea cine ce sanse are.
O alta similitudine: tot asa cum, pentru a prezice cu certitudine victoria cardinalului Ratzinger, am fi avut nevoie sa stim mult mai mult decat se putea despre fiecare elector dintre cei 115, ca si despre negocierile, aliantele mai mult sau mai putin oculte sau conjuncturale, promisiunile imediate sau de perspectiva, compromisurile acceptabile - si cele de neacceptat - care au conditionat efici
enta Conclavului, tot astfel nici un pronostic argumentat cu privire la rezultatul alegerilor din PSD nu poate fi enuntat cu certitudine dinafara sistemului.
Cea mai plauzibila ipoteza ramane totusi ca formula rezultata din negocierea la sange dintre Iliescu si Nastase va fi respectata: Iliescu presedinte, Nastase presedinte executiv.
Atata vreme cat si presedintele Basescu respecta intelegerea - explicita sau nu, habar n-am - cu Ion Iliescu, continuand sa-i asigure acestuia un anume acces privilegiat la informatii, enormul potential de santaj al celui care a fost seful statului - adica cel mai bine informat personaj din sistem - vreme de 10 ani din cei 15 - ramane intact, depasind cu mult capacitatea oricarui alt competitor d
e a exercita presiuni asupra oricarui pesedist mai de vaza. In aceste conditii, daca cumva, in ciuda oricaror intelegeri de culise, castiga Sorin Oprescu?
Sa nu uitam ca, pentru ca tandemul Iliescu-Nastase sa devina o realitate e indispensabil ca acest hibrid sa fie acceptat fara cracnire de majoritatea delegatilor la Congres. Votul secret e important, dar e si mai important cine-l numara. Or, aici domneste, vazut din exterior, un imens echivoc.
Nu stim cum si-au negociat voturile alti potentati locali, nu stim ce sfori au tras in culisele organizarii congresului marii maestri ai tuturor combinatiilor, in frunte cu dnii Cozmanca si Mitrea, in ce sens se unduieste proteicul domn Hrebenciuc.
Lovitura de teatru din ultimele zile - interzicerea cumulului de functii in partid, si deci a candidaturilor multor baroni din teritoriu - e o restrictie venita la sfarsitul procesului electoral la nivel local, si care a rasturnat probabil tot felul de planuri oculte.
Nu stim exact ce inseamna cu adevarat nici macar candidaturile la presedintia partidului, depuse aparent contra lui Ion Iliescu: daca e destul de clar ca un candidat practic anonim, ca Nicolae Serban, e acolo pe post de ficus pe masa prezidiului, ca sa nu se poata spune ca alegerea presedintelui se inspira din bancul clasic, acela cu "alege-ti, Adame, o nevasta", e mai greu de spus ce se ascun
de de fapt sub candidatura aparent contestatara a alunecosului Geoana in afara de o prematura razbunare pentru epitetul ornant de "prostanac" cu care l-a urecheat Iliescu.
Poate ca singurul candidat interesant e "elementul rasculativ" Dorinel Soare, ale carui explicatii de bun-simt au in ele un ce simpatic si trimit la un spirit anti-oligarhic mai credibil decat injuriile proferate de exemplarul Vanghelie, paradigma innoirilor din PSD.
In fine, daca PSD devine o monarhie bicefala, ramane totusi de vazut cum se va configura echipa. Aici, toate combinatiile devin posibile, si fiecare are capcanele ei.
Daca Nastase va fi facut sandvici intre presedintele Iliescu si fidela sa protejata, d-na Andronescu (a carei excelenta organizatorica a fost atat de tandru calificata de presa cu porecla Abramburica); daca, dimpotriva, Iliescu va fi confruntat sistematic cu rezistenta unui birou ostil? La ora la care scriu aceste randuri, nu stiu decat ca dl.
Iliescu si-a inaugurat probabilul mandat dand cuvantul tovarasului Nastase. Poate ca e de-ajuns.
