Republica Moldova a anuntat, ieri, ca se retrage din Comisia Unificata de Control care asigura mentinerea pacii in regiunea transnistreana, informeaza cotidianul rus Kommersant. Decizia a fost luata ca urmare a incalcarilor repetate de catre autoritatile transnistrene a acordurilor privind libera circulatie a persoanelor in interiorul zonei de securitate create in aceasta regiune.

Hotararea a fost luata de autoritatile de la Chisinau cu putin timp inainte de debutul summitului GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Republica Moldova), care se va desfasura in capitala moldoveana, si contrazice optimismul cu care Moscova, Kievul si reprezentantii OSCE anuntasera o posibila reluare a negocierilor.

Problema liberei circulatii a persoanelor si a marfurilor in aceasta zona este un subiect constant de negocieri in cadrul Comisiei Unificate de Control. Locuitorii din sapte sate din Republica Moldova au in proprietate terenuri situate in partea stanga a Nistrului, pe teritoriile controlate de autoritatile de la Tiraspol.

Pe toata lungimea granitei sunt amplasate puncte de control transnistrene, asa incat fermierii din aceasta zona trebuie sa plateasca taxe de export atunci cand isi transporta recolta peste frontiera.