Cei care au schimbat legea privind controlul averii demnitarilor arata ca au ceva de ascuns si ca se tem de transparenta. Asa a declarat ieri ministrul justitiei, Monica Macovei, care a tinut sa taxeze modul in care a trecut de Senat proiectul de lege.

Aceasta a facut trimitere doar la modificarile aduse formularelor de avere, refuzind sa comenteze votul politic. Ca initiator al ordonantei privind modificarea actualelor formulare pentru declaratiile de avere si de interese, ministrul justitiei a precizat ca votul de luni din Senat a fost unul impotriva integrarii in Uniunea Europeana si sfidator la adresa opiniei publice.

"Schimbarile produse in formulare afecteaza transparenta functiei publice. Acestea, in majoritate, au la baza amendamente propuse si adoptate de PPRM si PSD", a mentionat Monica Macovei.

Pentru a exemplifica opacitatea declaratiilor adoptate, ministrul a facut trimitere la amendamentele referitoare la obiectele de patrimoniu, valoarea de impozitare a constructiilor, instrainarea bunurilor si eliminarea obligatiei de a declara veniturile venite pe numele copiilor. "Pentru bunurile mobile, colectiile de arta si bijuterii s-a scos rubrica valorii estimate.

Prin urmare, la inceput de mandat, persoana va declara obiectele de arta, bijuteriile, iar la sfirsit de mandat va scrie acelasi lucru. Nu vom sti daca in timpul mandatului a acumulat alte bunuri sau nu. In aceste conditii, rubrica devine inutila.

De asemenea, lipsa valorii de impozitare a imobilelor nu ne va permite sa stim daca bojdeuca avuta la inceputul mandatului nu s-a transformat in vila", a adaugat ministrul justitiei. In ceea ce priveste renuntarea la paragraful potrivit caruia declaratiile de avere constituie acte publice, Macovei a tinut sa sublinieze ca prin aceasta continutul declaratiilor nu devine secret.

"In Legea 161/2003 se mentioneaza ca declaratiile de avere sint publice, iar in cazul informatiilor false se atrage oricum raspunderea penala."

Initiatorii legislativi se bazeaza acum pe Camera Deputatilor. "Sper ca legea va fi indreptata la Camera Deputatilor. Singurele corectii pe care le vom accepta in raport cu varianta initiala vor fi cele de inasprire, eventual mai multa claritate daca se considera ca anumite lucruri nu sint suficient de explicite", a precizat Monica Macovei.