Dupa Sambata lui Lazar, vine Duminica Floriilor. invierea lui Lazar si intampinarea Domnului, la intrarea in Ierusalim, de catre multimea care ii striga "Osana Fiului lui David! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!", sunt doua evenimente legate nu numai cronologic, ci si logic.

Marea minune savarsita de Iisus Hristos in ajunul intrarii in Ierusalim este explicatia imediata a popularitatii sale, in acest ceas de cumpana pentru Fiul Omului si pentru toata istoria. "Deci da marturie multimea care era cu El, cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti.

De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta," spune evanghelistul Ioan. Cand s-a apropiat de Ierusalim, Iisus a trimis pe doi ucenici: "Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata de un manz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine. si daca va va zice cineva ceva, veti spune ca-i trebuie Domnului; si le va trimite indata.

Iar acestea toate s-au facut ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina si pe manz, fiul celei de sub jug." Iar oamenii care i-au iesit inainte "isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau pe cale," dupa cum relateaza evanghelistul Matei.

Este un moment triumfal in care calitatea si misiunea Fiului Omului par sa fie recunoscute deschis si plenar de catre toti participantii la sarbatoare. Cuvintele cu care multimea din Ierusalim intampina pe Domnul au devenit, in biserica, cuvintele cu care este intampinat diaconul inainte de citirea Apostolului.

Sarbatoare a impacarii

Totusi exista o tacere si o distanta intre imparatul cel bland care vine sezand pe asina si multimea care il aclama cu flori in maini. Iisus Hristos tine capul in jos si nu se opreste sa raspunda multimii sau sa-i dea invatatura. Multimile nu stiu ca, la doar cateva zile, vor striga cuvinte de hula impotriva Lui si vor cere cu glas tare sa fie rastignit. Dar El stie.

Masele seamana cu oceanul, a carui suprafata poate fi linistita sau framantata de valuri mari, dupa cum bate vantul, dar al carui strafund ramane mereu tacut si cu adevarat abisal. De aceea in supunerea pluralului in fata puterii de sugestie colective pe care o exercita intotdeauna Singularul este si ceva de temut.

Dar Dumnezeu incaleca aceasta multime si o supune prin blandete, in mijlocul unei sarbatori a impacarii celor de sus cu cele din jos prin acel pact al luminii si al bunei miresme pe care il simbolizeaza si realizeaza in fiecare an, pentru toti si pentru fiecare din noi, Florile. Intrarea in Ierusalim nu este insa numai una a pacii, ci si a judecatii.

"si a intrat Iisus in templu si a alungat pe toti cei ce vindeau si cumparau in templu si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor care vindeau porumbei. Si a zis lor: Scris este: Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi o faceti pestera de talhari" (Matei).

Cu opt veacuri in urma, talmacind aceasta evanghelie, un maestru al doctrinei spunea ca aceasta alungare a oricarui negot din Casa Domnului trebuie inteleasa de fiecare din noi ca o purificare de orice vointa sau dorinta personala.

Sa ramanem in asteptarea Domnului, fara sa-i cerem si fara sa-i oferim nimic, pur si simplu gata sa facem Voia lui si sa cantam, asemenea copiilor care "strigau in templu si ziceau: Osana Fiului lui David." Dumnezeu ni se adreseaza si ne cheama pe fiecare din noi inauntru si dinauntru. Singularul cheama singularul din noi, nu suprafata plurala, schimbatoare, sugestibila.

Dumnezeu rasuna in adanc si doreste sa inflorim, sa cantam, sa devenim armonii de lumina si sunet, cu surasuri de copii si cunune de salcii. Evanghelistul Ioan ne mai povesteste ca la Iisus au venit "niste elini din cei ce se suisera sa se inchine la praznic," carora "Iisus le-a raspuns, zicand: A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului.

Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada." si de asemenea: "Acum sufletul meu e tulburat, si ce voi zice? Parinte, izbaveste-ma pe mine de ceasul acesta? Dar pentru aceasta am venit in ceasul acesta.

Parinte, preaslaveste-ti numele! Atunci a venit glas din cer: si L-am preaslavit si iarasi il voi preaslavi. Iar multimea care sta si auzea zicea: A fost tunet!" "Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara.

Iar Eu, cand voi fi inaltat de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine." "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric."

Sa ne despartim cu seninatate de lume

Toate acestea sunt spuse si intamplate in Duminica Floriilor, prin care Domnul ne invata sa murim, sa ne despartim cu seninatatea florii de tot ce este dual si plural in noi - adica apartine "stapanitorul acestei lumi" - si sa devenim, asemenea Lui, calareti ai asinei, imblanzitori ai abisului si roada a jertfei de sine.

Mantuitorul ne da povata si ca intotdeauna o face prin simboluri si pilde, tocmai pentru ca ceea ce trebuie sa-L auda si sa-L vada din noi nu este suprafata, ci adancul, tacerea in care Cuvantul sa poata prinde tainice radacini.

"Cine ma nesocoteste pe Mine si nu primeste cuvintele Mele are judecator ca sa-l judece: cuvantul pe care l-am spus, acela il va judeca in ziua cea de apoi," mai spune Domnul, in evanghelia lui Ioan. Acest cuvant trebuie citit si recitit mereu, trebuie meditat, trebuie ocrotit in mintea si inima noastra ca o samanta de adevar. Ea va inflori si va rodi negresit candva, undeva.

Este fagaduiala Floriilor, a acestei sarbatori pline de pace si de lumina, de armonie si binecuvantare. Fie ca zgomotul cu care multimea intampina pe Domnul la intrarea in Ierusalim sa se prefaca in tacerea intelegatoare in care fiecare suflet sa primeasca rostirea Adevarului. Este tacerea Floriilor.