Senatul american a aprobat in unanimitate acordarea sumei de circa 81 de miliarde de dolari, solicitata de administratia Bush, pentru finantarea operatiunilor din Irak si Afganistan. Suma include insa si patru miliarde de dolari pentru cheltuieli civile si asistenta internationala, mai ales pentru victimele valurilor seismice din Asia, pentru Sudan si palestinieni.

Sumele destinate operatiunilor din Irak si Afganistan se alatura celor circa 200 de miliarde de dolari deja cheltuiti de administratia Bush. Bush a salutat decizia Senatului, afirmind ca "tinere democratii prind radacini in Irak si Afganistan, iar America este mindra sa le sustina".

Printre mai multe amendamente, senatorii au decis sa acorde credite de 213 milioane de dolari pentru finantarea blindarii vehiculelor Humvee, utilizate de militarii americani in Irak. "Un sfert din americanii ucisi in Irak si Afganistan se aflau in vehicule care nu erau blindate", a declarat democratul Edward Kennedy. Acest amendament a fost aprobat cu 60 de voturi pentru si 40 impotriva.