Ministerul Agriculturii va folosi sistemul finantarii prin intermediari pentru a rezolva problema creditarii in agricultura. Cel mai devreme in doua luni, fermierii se vor putea imprumuta in limita a 50.000 de euro.

Dupa ce a propus ideea infiintarii unei Case de Credit Rural, Ministerul Agriculturii a avansat o alta varianta prin care, spun reprezentantii institutiei, producatorii agricoli vor avea mai multe sanse sa obtina un credit bancar.

Astfel, potrivit unui proiect de act normativ aflat in discutie la ministerul de resort, din bugetul ministerului se va constitui anual un fond care va fi atribuit, prin licitatie, bancilor comerciale interesate sa finanteze sectorul agricol.

„Ne adresam producatorilor mici, creditul fiind mai accesibil", a spus Nicolae Lazin, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii, potrivit caruia proiectul ar putea fi operabil peste aproximativ doua luni.

Prin noul sistem de finantare, agricultorii vor putea accesa credite in limita a 50.000 de euro. Pentru cei care activeaza insa intr-un domeniu de activitate considerat prioritar de Ministerul Agriculturii, valoarea maxima a imprumutului poate fi chiar mai mare.

Anul acesta sectoarele care ar putea beneficia de conditii preferentiale in ceea ce priveste plafonul dobinzilor acordate sint zootehnia si sectorul viticol. Dobinzile pentru creditele din zona rurala vor fi similare cu cele practicate in general pe piata bancara sau chiar mai mici.

Imprumuturile se vor acorda pe perioade cuprinse intre 8 si 10 ani, iar in cazul producatorilor din industria vinului, perioada de gratie va fi pina la intrarea pe rod a plantatiei.

Sumele vor fi modificate anual

Pentru anul acesta, fondul destinat creditului in agricultura s-ar putea ridica la 10% din bugetul ministerului, la care se vor adauga alte aproximativ zece procente, care vor fi directionate spre Fondul de Garantare al Creditului Rural si Fondul de Garantare al IMM-urilor.

Pentru anul in curs, conform Legii bugetului de stat, ministerul are venituri de aproximativ 25.000 de miliarde de lei. Astfel, suma oferita se ridica la aproximativ 2.500 de miliarde de lei. Sumele care vor intra in acest fond se vor modifica anual in functie de nevoile de moment ale producatorilor agricoli.

„Anual vom stabili printr-o hotarire de urgenta plafonul care va lua directia credite, precum si directiile pe care dorim sa actionam", a explicat Lazin.

30% din banii Bancii Mondiale, deja cheltuiti

Pina in momentul de fata, producatorii agricoli au accesat numai 30% dintre cele 80 de milioane de dolari pe care Banca Mondiala i-a imprumutat Romaniei, in vederea derularii Programului de Finantare Rurala, ratificat in urma cu patru ani. Astfel, cea mai mare parte a finantarilor au fost acordate sub forma creditelor bancare, 14 milioane de dolari.

Dragos Neacsu, secretar de stat in cadrul Ministerului de Finante, sustine insa ca banii vor fi cheltuiti cel mai probabil inainte de 2007.

Finantarile sint acordate de MFP prin intermediari privati - banci, companii de leasing si societati de microfinantare. Creditele si finantarile de leasing au o maturitate de opt ani, cu o perioada de gratie de un an, in timp ce microfinantarile trebuie rambursate in maximum trei ani.