Un genocid ingropat: Masacrarea celor peste 1,5 milioane de armeni

de     Ziua
Luni, 25 aprilie 2005, 0:00



In fiecare an, pe 24 aprilie, armenii din intreaga lume isi amintesc de omorarea sistematica a 1,5 milioane dintre stramosii lor. PE 24 aprilie 1915 guvernul Junilor Turci a strans si executat cateva sute de intelectuali si lideri religiosi armeni, aceast fiind inceputul unei campanii de anihilare a populatiei armenesti.

Pana in 1923, guvernul turc de la acea vreme omorase peste jumatate din populatia armeana si deportase alte sute de mii din tinuturile lor ancestrale. Presedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din parlamentul European, Charles Tannock, a aratat ca "se spune ca genocidul armenesc a inspirat planurile naziste de exterminare a evreilor.

Cu toate acestea in comparatie cu Holocaustul, majoritatea oamenilor stiu putine despre acest episod sumbru".

Comunitatea armeana din Romania a cinstit ieri memoria acestor victime ale genocidului, aprinzand lumanari la monumentul din fata Senatului Romaniei.

In randurile ce urmeaza va prezentam studiul "Genocidul Armean si pozitia tarilor Antantei in anii 1915-1916", semnat de Lilit Hovhannisian, care a aparut in culegerea de lucrari stiintifice "Probleme ale istoriei si istoriografiei Genocidului Armean", editata de Muzeul-Institut al Genocidului Armean de pe linga Academia Nationala de stiinte a Republicii Armenia - Erevan.

Planurile panturcismului

Dupa cum se stie, in planurile panislamismului si ale panturcismului, devenite politica de stat in Imperiul Otoman, eliminarea, distrugerea si asimilarea armenilor era una dintre problemele importante si strigente.

Se stie, de asemenea, ca in "rezolvarea" cu putin zgomot si cu mare succes a Chestiunii Armene, scaparea de elementul armean, prin aceasta netezindu-se drumul crearii "Marelui Turan", comitetul central al partidului Junilor Turci, aflat la putere, guvernul si forurile locale ale autoritatii au folosit starea de razboi.

Avind un plan amanuntit, pregatit in prealabil, in 1915-1916 s-a indeplinit exterminarea armenilor occidentali - Marele Genocid Armean.

In Armenia Occidentala si in regiunile populate de armeni din Turcia au fost masacrati, dislocati si lichidati pe drumurile deportarii sau au fost exterminati in deserturile Mesopotamiei circa 1,5 milioane de armeni, care alcatuiau o treime din numarul total al poporului armean si doua treimi din segmentul sau apusean. Dar actele de barbarie nu s-au limitat la atat.

Au fost convertiti fortat la mahomedanism aproape 200 de mii de armeni, circa un milion s-au raspandit in lume, au fost pradate si distruse valorile materiale si spirituale ale Armeniei Occidentale. Toate acestea erau urmarile directe ale Genocidului.

Cenzura turceasca

Guvernul Junilor Turci ascundea cu abilitate in comunicatele oficiale evidenta dislocarii armenilor, incerca sa nu permita, atat prin posta, cat si prin telegraf, raspandirea vestilor cu privire la exterminarea populatiei armene.

Chiar si pentru ambasadele si consulatele tarilor neutre era imposibil de transmis vreun material, nu atat din cauza starii de razboi, cat pentru ca toate telegramele si scrisorile, cu marturia celor contemporani cu evenimentele, inainte de a ajunge la destinatie, treceau prin cabinetele lui Talaat si Enver.

Iar faptele cunoscute de opinia publica europeana erau negate sau explicate de catre guvernul Junilor Turci ca fiind masuri de reprimare a "manifestarilor revolutionare" ale armenilor sau ca o dislocare a populatiei din ratiuni strategice si de asigurare a vietii armenilor.

Cu toate acestea, actiunea de exterminare nu putea fi ascunsa.

In curand au ajuns in Europa marturiile de la fata locului ale membrilor unor misiuni diplomatice si clericale ale statelor europene informate, depesele consulilor si ambasadorilor care lucrau in Imperiul Otoman si in tarile care oferisera azil armenilor pribegi ruinati, depese in care, direct sau indirect, se afirma desertaciunea argumentelor cercurilor guvernamentale turcesti despre "manifesta
rile revolutionare ale armenilor" sau despre "indepartarea lor din zonele operatiunilor militare cu intentia protejarii vietii lor".

Din aceasta perspectiva se considera importante, in special, acele documente, in care se demasca, de catre aliatii Turciei, diplomati din Germania si Austro-Ungaria, adevarata fata a politicii guvernului Junilor Turci cu privire la armenii occidentali, de catre oameni de stat si militari care erau bine informati cu privire la situatia interna din Turcia si,
in calitate de reprezentanti ai statului aliat, "nu cosmetizau" dovezile in favoarea armenilor.

Desi sursele oficiale demne de incredere confirmau crimele Junilor Turci, cu toate acestea, guvernele Germaniei si Austro-Ungariei, fiind aliatele Turciei, nu erau interesate sa impiedice deportarea armenilor sau, cel putin, sa condamne politica Junilor Turci de exterminare a armenilor.

Mai mult, in ciuda criticilor opiniei publice mondiale, ele justificau si patronau stilul de actiune inuman al aliatului, prin care incurajau si mai mult autoritatile turcesti.

In conditiile create, din perspectiva condamnarii si incetarii exterminarii armenilor, capata o mai mare importanta pozitia tarilor Antantei care aveau relatii ostile cu Turcia si cu gruparea germano-austriaca.


Cereri de ajutor

Cu scopul de a atrage atentia cercurilor guvernamentale ale marilor puteri asupra deportarilor in masa si asupra masacrarii armenilor, inca din 7 aprilie 1915, Kevork V, Catolicosul tuturor armenilor, se adresase ministrului afacerilor externe al Rusiei, regelui Italiei, neintrate inca in razboi, si Presedintelui SUA, rugandu-i sa-i apere prin toate mijloacele pe crestinii nevinovati care cadeau

victime in Armenia, sa intervina la Inalta Poarta, cu cererea de incetare a masacrelor. Bizuindu-se pe acel document, S. Sazonov, ministrul afacerilor externe al Rusiei, daduse instructiuni ambasadorilor rusi de la Roma si de la Washington sa sprijine, in numele guvernului imperial, rugamintea Catolicosului.

Totodata, Rusia ii instiintase oficial pe aliatii sai despre crimele petrecute in Turcia si propusese sa se dea publicitatii o declaratie comuna despre "sublinierea raspunderii personale" a membrilor Consiliului de Ministri al Turciei, precum si a functionarilor turci implicati direct in masacrarea armenilor.

In vreme ce Londra abandona expectativa si formula o pozitie oficiala, reprezentantii americani, italieni si bulgari din Constantinopol prezentau protestele guvernelor lor la Inalta Poarta.

Iar la 4 mai, Sfantul Parinte al armenilor se adresa regelui George V, rugandu-l sa dea instructiuni reprezentantilor diplomatici britanici din tarile neutre, pentru ca, prin interventia influenta a guvernelor acelor tari, sa se puna capat "persecutarii ingrozitoare a armenilor din Turcia, lasati prada fanatismului si furiei turcesti".

Insa la Londra se intarzia, chipurile se indoiau ca, in loc sa aiba o influenta de atenuare a condamnarii masacrelor, puteau, in schimb, sa "instige" autoritatile turcesti "pentru a fi si mai razbunatoare" fata de crestini. Se pare ca, la Londra, nici nu se spera ca o asemenea declaratie sa devina un factor de infranare pentru turci. Aceeasi motivatie o avea si guvernul francez.

Cu toate acestea, tarile Antantei erau constiente de necesitatea condamnarii genocidului si a demascarii celor ce-l organizau si-l indeplineau, caci cele petrecute constituiau o crima impotriva umanitatii. Aliatii aveau in vedere si acea circumstanta ca genocidul se comitea in Turcia inamica, iar actiunea ei inumana era patronata de Germania aliata, cea care dezlantuise razboiul mondial.

Este firesc ca Marea Britanie, Franta si Rusia trebuiau sa foloseasca informatiile primite de la diferite surse despre actiunile condamnabile ale dusmanului lor, cu scopul de a mobiliza opinia publica impotriva actelor de nedreptate, cruzime si violenta ale statelor inamice.

Din aceasta perspectiva, la Londra, se avea in vedere, in special, necesitatea influentarii opiniei publice americane, cu speranta atragerii in razboi a Statelor Unite, inca neutre. Condamnarea genocidului armenilor mai avea si un alt scop interesat - sa nu se piarda sprijinul armenilor in razboi.

Peste 150 de mii de armeni din Rusia luptau in armata rusa si alte mii din Diaspora armeana se inrolasera in armatele britanice si franceze.


Chestiunea crestinismului, data de o parte

Guvernul rus a predat declaratia propusa prin intermediul ambasadorilor rusi de la Londra si Paris. Acea aluzie, prezenta in proiectul initial, cum ca aceste crime sunt comise "impotriva crestinismului", a fost scoasa, la propunerea ambasadorului britanic de la Paris si cu acordul ministrilor afacerilor externe din Marea Britanie si din Franta.

Ei au motivat ca nu pot nesocoti sentimentele religioase ale populatiei necrestine care se afla sub stapanire britanica si franceza. In cele din urma, din initiativa Rusiei, la 24 mai 1915, guvernele Antantei au condamnat in comun masacrele armenesti printr-o declaratie publica.

Documentul avea urmatorul continut: "in cursul ultimei luni au loc masacre ale armenilor cu sprijinul evident, adeseori chiar direct, al autoritatilor otomane. La jumatatea lui aprilie au avut loc, cu si mai mare violenta, asemenea masacre la Erzerum, Derdjan, Agn, Bitlis, Mus, Sasun, Zeitun si in toata Cilicia.

In imprejurimile Vanului au fost masacrati in totalitate locuitorii din sute de sate. Kurzii au asediat cartierul armenesc din orasul Van. Totodata, guvernul turc aresteaza si supune la presiuni fara precedent populatia armeana nevinovata din Constantinopol.

Aceste noi crime, comise de Turcia impotriva umanitatii si civilizatiei, obliga guvernele Rusiei, Marii Britanii si Frantei sa declare public Inaltei Porti, ca pun responsabilitatea personala a crimelor comise pe seama tuturor membrilor guvernului turc, precum si pe cea a acelor reprezentanti locali ai guvernului, care au participat la masacre".

Declaratia este speciala prin aceea ca stabilea obligatia comuna a guvernelor Antantei de a recunoaste, dupa razboi, responsabilitatea guvernului turc si a autoritatilor locale pentru crimele comise.

In document, puterile si-au fundamentat obligatia prin expresia "aceste noi crime comise de Turcia", incluzand in aceasta nu numai cutremuratoarele intamplari din 1915, ci si masacrele armenesti din anii 1894-1896, care fusesera un preludiu al Marelui Genocid Armean. Exterminarea armenilor a fost calificata drept "crima impotriva umanitatii si civilizatiei".

Aceasta definitie a creat un precedent pentru punerea in circulatie in dreptul international a conceptului de "crima impotriva umanitatii si civilizatiei".


Atmosfera de indiferenta a marilor puteri

Timpul trecea, dar declaratia puterilor Antantei nu dadea semne ca va fi transpusa in realitate.

In atmosfera de indiferenta care domnea in inaltele cercuri guvernamentale, era privita ca un lucru obisnuit exterminarea unui intreg popor, nu era abordat cu seriozitate faptul ca se comitea o crima impotriva umanitatii, ca in relatiile internationale, in sfera de rezolvare a problemei nationale, se consolida o noua metoda inumana - politica de stat a exterminarii.

In loc sa se apropie de problema din aceasta perspectiva, guvernul britanic a renuntat chiar sa si participe la proiectul initiat de Rusia, in ianuarie 1916, cu intentia de a acorda sprijin material refugiatilor din Armenia Occidentala.

Conform acelui proiect comun anglo-franco-rus, ajutorul banesc, in valoare de 1 milion de franci, colectat in parti egale, urma sa se puna la dispozitia patriarhului armenilor din Constantinopol sau a catolicosului din Sis, pentru a fi distribuit armenilor prin intermediul ambasadorului american sau al unor agenti americani.

Totodata, sursa banilor urma sa fie tinuta secreta, pentru a-i feri pe armeni de pericolul unor noi acte de violenta ale guvernului turc. Conform opiniei ministerului de finante din Marea Britanie, era mai adecvat ca aceasta actiune sa fie asumata de catre fundatii speciale sau persoane.

Iar la ministerul afacerilor externe se considera ca, scopul avut in vedere nu era atat de "benefic" pentru interesele britanice, pentru a se fi putut justifica alocarea din bugetul de stat a circa 20 de mii de lire sterline (cota a contributiei Marii Britanii la ajutorul comun) care sa ia drumul spre regiunea Alep-Mosul si, mai departe, spre armenii exilati la Bagdad.

Dupa opinia lui Harold Nicholson, functionar responsabil in minister, "tinta finala a donatiei trebuia sa fie influenta asteptata in Statele Unite, iar donatia nu ar fi avut valoare daca s-ar fi pastrat secretul".

Iata de ce declaratiile si rapoartele transmise ziaristilor americani, precum si "Cartea albastra", care descria actele de salbaticie turcesti, ar fi fost mai utile pentru ministerul afacerilor externe din punctul de vedere al intereselor de stat atit ale Britaniei, decat participarea secreta la vreun ajutor armenesc.

Renuntarea guvernului britanic presupunea si renuntarea guvernului francez de la actiunea de acordare a ajutorului banesc unor segmente ale armenilor occidentali, abia scapati de Marele Genocid, caci isi conditionase participarea la acea misiune umanitara cu cea a partii britanice. Se pare ca ministerul afacerilor externe al Rusiei aborda problema cu mai multa seriozitate.

Dar si in acest caz, asa cum atesta scrisoarea trimisa ministrului afacerilor externe S.

Sazonov la 18 decembrie 1915, ministerul de finante nu considera posibil, "in conditiile situatiei financiare existente", punerea pe seama trezoreriei a unei cheltuieli nedictate de nevoile de stat, "mai ales ca se prevedea transferarea acelei sume intr-o tara dusmana, cu scopul de a se acorda ajutor unor supusi ai acelui stat inamic".

Reiese clar ca, in afara marilor puteri, guvernul tarist isi apara propriile interese in Armenia Occidentala, dar nu considera necesara ajutorarea locuitorilor autohtoni ai acesteia, motivand ca ei sunt "supusi ai inamicului".


Acapararea mostenirii otomane

In realitate, incepand din toamna anului 1915, aveau loc negocieri intre Marea Britanie si Franta, iar din primavara anului 1916, intre acestea si Rusia in jurul impartirii posesiunilor asiatice ale Turciei, intre care si Armenia Occidentala.

Acapararea "mostenirii" otomane era unul dintre planurile lor de cucerire si, in momentul respectiv, era mai important si avantajos, decat ajutorarea armenilor aflati in exil.

Cu toate acestea, pentru a condamna politica guvernului turc de exterminare a armenilor si pentru a demasca pozitia proturca a Germaniei, sub influenta pasilor initiati de catre tarile Antantei, au avut loc doua evolutii pozitive.

Mai intai, pe la jumatatea lunii iunie 1915, in atitudinea ministerului afacerilor externe al Germaniei, a ambasadei germane din Constantinopol si a consulatelor s-a observat criticarea politicii antiarmene a aliatului turc. Problema este ca, dupa declaratia comuna a tarilor Antantei, se evidentiase necesitatea delimitarii de atrocitatile turcesti.

Aceasta avea o semnificatie diplomatica si politica, apararea prestigiului Germaniei in fata acuzatiilor opiniei publice din tarile inamice in legatura cu complicitatea la genocidul armenilor.

Pozitia tarilor Antantei in problema genocidului armenilor a contribuit si la precizarea politicii SUA.

Mai intai, publicarea in "New York Times" din 1 decembrie 1915 a pozitiei presedintelui Woodrow Wilson in problema genocidului armenilor, apoi cele doua proteste ale ministerului de externe al SUA, adresate guvernului turc, dovedeau ca SUA aparau politica tarilor Triplei intelegeri in problema genocidului armenilor. Prin aceasta, SUA isi manifestau simpatia fata de Antanta.

Acestea sunt rezultatele cu care s-a soldat politica comuna a tarilor Triplei intelegeri in problema genocidului armenilor din anii 1915-1916: Protestele si declaratiile diplomatice, promisiunile si proiectele privind ajutorarea armenilor exilati care, desi erau adaptate intereselor politice ale marilor puteri, erau totusi insuficiente, pentru a opri macelarirea armenilor.

Politica desfasurata de tarile Triplei intelegeri in problema genocidului armenilor occidentali dovedeste ca o crima indreptata impotriva umanitatii nu poate fi prevenita nici de interesele de stat inguste si - nici macar - in conditiile generale, de interesele de grup ale statelor.

Numai prin constientizarea intereselor general-umane si prin aplicarea consecventa a normelor juridice si politice internationale, elaborate din aceasta perspectiva, poate fi preintampinata crima sau oprita evolutia ei.





6355 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Bun articol (Sâmbătă, 5 mai 2012, 1:57)

    Delia [anonim]

    Caut demult informatii despre genocidul armean, ma intereseaza f. mult. Sa speram ca Turcia va recunoaste acest genocid.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version