Pentru ca la capatul ei, unor concetateni li se poate lua viata. Sau putem afla ca vor supravietui. Si nu sunt trei, ci patru persoane cei a caror existenta atarna, acum, de un fir de par, suspendat deasupra celei mai abominabile monstruozitati nascute pe aceasta planeta si care se numeste terorism.

Avem ostatici in Irak trei colegi jurnalisti, Marie-Jeanne Ion si Sorin Moscoci de la Prima TV si Ovidiu Ohanesian de la "Romania Libera", precum si un concetatean, Mohamed Munaf, om de afaceri, care este de origine irakiana si are si cetatenie americana. Jurnalistii au manifestat ieri, in Bucuresti, sprijiniti si de sindicate, pentru colegii de breasla.

Dar ingrijorarea noastra se indreapta - chiar daca cel mai frecvent facem referire doar la ziaristi - si asupra lui Mohamed Munaf. Acesta are chiar o situatie mai grea. Pentru ca, fiind originar din Irak si avand si o cetatenie americana, poate fi perceput de catre teroristi drept un tradator. Si tratat ca atare.

Faptul ca a fost reactivata, la Bagdad, celula CIA pentru a-l salva, nu ii este acestuia de prea mare ajutor. Inainte de a traversa ziua cea mai lunga si cea mai chinuitoare, in care intra intr-un con de umbra chiar si semnarea Tratatului de aderare la UE, este necesar sa incercam raspunsuri la cateva intrebari.

Daca presedintele Traian Basescu a procedat corect? Vom sti cu adevarat cum stau lucrurile abia la sfarsit, cand va exista un deznodamant. Fericit sau tragic. Pana atunci, cum este si firesc, se cunosc prea putine lucruri despre modul in care s-au comportat diverse servicii si persoane, inclusiv seful statului, care sunt implicate in actiunea de recuperare a ostaticilor.

Exista pareri conform carora vinovat de cele intamplate este chiar Traian Basescu, pentru ca a provocat o reactie din partea insurgentei irakiene, anuntand atunci cand a fost la Bagdad ca Romania nu-si va reduce efectivele, iar la Kabul, informand opinia publica asupra intentiei de marire a trupelor stationate in Afganistan.

Dar ce a generat respectivele enunturi? Daca a vorbit gura fara el, Basescu are o anumita raspundere.

Dar daca a dorit, astfel, sa-i asigure pe toti partenerii occidentali ai Romaniei ca aceasta tara se comporta ca un partener loial al Statelor Unite? Si daca asemenea afirmatii au avut drept efect un act ilegitim, de o gravitate exceptionala, cum este rapirea a patru persoane, nici una combatanta, atunci vinovat e Basescu sau organizatiile care actioneaza prin mijloace teroriste? Altii au afirmat

, in ultima vreme, ca Basescu si-a asumat un fel de risc de jucator de poker. Punandu-se in fruntea celulei de criza si luandu-si intreaga responsabilitate, el s-ar fi gandit sa castige, cu ocazia recuperarii ostaticilor, un imens capital de simpatie. Dar asumandu-si si riscul de a pierde, daca ostaticii nu pot fi adusi acasa. Fals.

Basescu este seful Consiliului Suprem de Aparare al Tarii si nu avea nici o alta posibilitate decat de a crea o celula de criza, pe care trebuie sa o conduca. Daca a facut-o bine sau prost, vom afla la sfarsit. Iar sfarsitul se apropie. El raspunde si daca unii dintre ceilalti participanti au procedat gresit. Sau daca s-au scurs informatii.

Dar partidele au procedat corect? Oribila reactia PUR, ca partid al coalitiei, de a cere, sub santaj, retragerea trupelor romane din Irak si dezonorant circul jucat de Dan Voiculescu, care in loc sa stea acasa intre geamuri, se ofera, vezi Doamne, la schimb. La fel, nimic nou sub soare, daca ne referim la PPRM. Celelalte partide au reactionat corect. Inclusiv PSD. Exceptand balbele lui Iliescu.

Dar presa? In linii mari, a facut ceea ce trebuia sa faca. A pus presiune pe autoritati, pe organizatiile internationale, pe partenerii NATO. Si-a informat, zilnic, cetatenii. Au existat insa si regretabile exceptii. Televiziuni, posturi de radio si ziare care au preluat intoxicari sau chiar le-au fabricat. La sfarsitul care se apropie, va trebui facut si bilantul unor asemenea greseli.

Sloganul ziarului Ziua, de la aparitie si pana in prezent, a ramas acelasi: "Siguranta cetateanului mai presus decat securitatea statului". Ceea ce ar putea induce ideea ca, in aceasta situatie, in care este in joc viata a patru concetateni, statul ar trebui sa cedeze santajului. Si totusi, noi nu am sustinut aceasta teza. Oare am abdicat de la un principiu sfant? Nu.

Pentru ca daca am ceda, sub orice forma, santajului politic sau prea mult celui financiar, automat ar fi puse in pericol vietile a mult mai multi oameni. Organizatiile teroriste ar fi incurajate sa escaladeze spirala rapirilor sau ar beneficia de fonduri substantiale pentru a se inarma si mai mult, ucigand alti si alti oameni.

Pentru siguranta cetatenilor nostri, pentru siguranta viitoare a fiecarui cetatean in parte, nu avem dreptul sa cedam. Si nici sa ne pierdem speranta. Pana la urma, terorismul va fi invins.