A fost o saptamana zbuciumata a schimbarilor, dezamagirilor si urletelor de victorie. Un prim mare soc a fost provocat de stirea ca „Dinescu si Gigi Netoiu vor sa ajute Universitatea Craiova". Si nu atat stirea in sine a fost socanta (intre timp, Netoiu a renuntat la idee), cat imaginea: securistul si poetul, in anii ’80 tinut sub observare de Securitate, stand la aceeasi masa in fata presei.
Mircea Dinescu este unul dintre putinii oameni care, in ciuda unui comportament aparent haotic si a unei spontaneitati bine lucrate, a stiut sa-si pastreze lookul de tip independent, a stiut sa se descurce inclusiv financiar in hatisul democratiei anilor ’90. A intrat in diverse afaceri, a scris, s-a zbatut pe la televiziuni etc.
La CNSAS a avut grija tot timpul sa denunte situatia de-a dreptul idioata creata de SRI.
Intr-un joc public atat de sensibil - pe care carismaticul personaj a stiut sa-l joace perfect - intervine la un moment dat, adica saptamana trecuta, o greseala inexplicabila. Atractia lui Dinescu pentru oameni simpli e de notorietate, atractia pentru ofiteri de securitate e ceva nou.
Schimbarea de la PSD a fost un al doilea soc al saptamanii. Alimentati de analizele lui Emil Hurezeanu sau Ion Cristoiu era cat pe ce sa cred ca e revolutie in PSD. Le multumesc domnului Hrebenciuc si domnului Mitrea ca, doar cu cateva priviri cu subinteles si vorbe de duh au reasezat linistea peste sufletele zbuciumate ale telespectatorului din mine...
Raman in PSD linistiti Oprisan, Mazare si compania. De data asta cu o fata europeana si cu un zimbet aproape la fel de larg precum cel iliescian: Mircea Geoana.
Socul cel mare a venit vineri: noua caseta cu jurnalistii rapiti. De data asta asteptam cu speranta comentarii responsabile din partea jurnalistilor. Mai ales ca, spre oripilarea confratilor din Franta de exemplu, „analistii" romani au speculat fara nici o grija au lansat zvonuri si-au pus pe masa viscerele gandirii...
Numai ca tot pe Ion Cristoiu l-am vazut prompt pe Realitatea TV, cel care abera infiorator acum cateva saptamani in legatura cu acest caz. Nu avem ce face, trebuie sa ne resemnam. Cert e ca atat mi-au fost intoxicate urechile de speculatii , diaconesciene, cetepopesciene, gigibecaliene, radumorariene etc.
incat primul gand care mi-a venit cand am vazut noua caseta a fost un rusinos „adica e pe bune?". Televiziunile insa invita in continuare umile aceiasi „specialisti" sa decripteze covoarele de pe pereti. Poate o „pauza de analiza" le-ar da o sansa in plus jurnalistilor rapiti.
